anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

sambata, 11.07.2020

Exercitiu de uitare

GALERIE
%PIC_TITLE%
    - +

    Arestarea lui Radovan Karadzici si procesul de la Haga au redeschis un capitol dureros al istoriei Balcanilor si a intregii Europe. Tribunalul Penal pentru Fosta Iugoslavie, instanta functionind sub egida ONU, va proceda la fel ca in cazul Milosevici: va respecta procedurile, va lua act de faptul ca inculpatul nu ii recunoaste legitimitatea, va administra probe, va audia martori si, in final, va emite o sentinta. Foarte probabil, va fi o sentinta dura - este greu de crezut ca Radovan Karadzici se va mai bucura vreodata de libertate. Daca se va reusi capturarea si aducerea in fata instantei a celorlalte persoane puse sub acuzare - in primul rind, a generalului Ratko Mladici - se va putea afirma ca Tribunalul si-a indeplinit, in sens larg, misiunea. 

    Nu este cazul sa ne facem iluzii in privinta semnificatiei morale a lucrarilor Tribunalului. In afara spatiului ex-iugoslav, capitolul a fost in buna masura inchis: opinia publica nu se mai ocupa de vinovatiile, lasitatile sau complicitatile din epoca - si, oricum, lumea nu duce lipsa nici astazi de crime in masa, care sa ii solicite atentia. Cu exceptia unor zone academice sau din societatea civila care si-au mentinut interesul pentru studierea dramei iugoslave, pentru europenii de astazi Bosnia nu mai reprezinta o prioritate.

    Probabil ca unii dintre noi isi vor reaminti - sau vor afla pentru prima data - de crimele care au insotit destramarea Iugoslaviei. Vor evalua, poate, amploarea lor si vor ajunge la concluzia ca exista zeci sau sute de mii de oameni, de toate etniile si religiile, care ar merita sa fie adusi in fata instantei internationale - asa se intimpla, din pacate, in mai toate razboaiele de tipul celor din Iugoslavia. In fine, vor accepta ca o astfel de solutie este nepractica, daca nu chiar imposibila. Liderii politici si militari, cei care au dat ordinele de comitere a asasinatelor, mutilarilor, violurilor sau expulzarilor in masa, trebuie sa raspunda si pentru faptele celor pe care i-au condus.

    Aceasta este fata neplacuta a conditiei de lider, pe timp de razboi (si nu numai). Iei asupra ta vina colectiva, pentru ca, dupa ce tu vei fi pedepsit, ceilalti sa poata reveni, cumva, la o viata „normala". Vinile individuale ramin, dar ele nu vor mai fi cautate de nici un tribunal. Pentru cei care au faptuit crime, considerind ca astfel isi apara tara sau comunitatea etnica ori religioasa, problema ramine strict morala. Insa conducatorii trebuie sa raspunda in fata legii.

    Atunci cind Karadzici a disparut fara urma, la finalul conflictului bosniac, am fost surprins: ma asteptam ca fostul lider sirb sa-si asume responsabilitatile si sa se prezinte in fata justitiei internationale. Insa instinctul de autoconservare a fost mult mai puternic - si in cazul lui, si in acelea ale lui Milosevici sau Mladici. Si, pina la un punct, rationamentul s-a dovedit corect: in Serbia nereformata si bintuita de fantomele deceniului trecut, nu are rost sa devii erou predindu-te inamicului pentru a inlatura o pata de pe obrazul propriului popor - esti erou, pentru ca ai ucis dusmani, in uniforma sau nu, inarmati sau nu.

    Prin contrast, succesoarea lui Karadzici la conducerea autoproclamatei republici Srpska, Biljana Plavsic, s-a predat tribunalului, si-a recunoscut vinovatia si a primit o sentinta blinda, de doar 11 ani de detentie. Doamna Plavsic a gasit, pe ultima suta de metri, resurse de decenta pe care mult mai cinicii ei colegi nici macar nu le-au cautat.

    Daca ar fi facut-o, poate ca Serbia ar fi fost scutita de ani de tulburari si violente politice care au costat-o enorm in plan international, iar partea sirba a Bosniei s-ar afla astazi intr-o pozitie mai buna in cadrul fragilei federatii create dupa razboi. Ar fi existat, poate, o sansa in plus  pentru o evolutie nonviolenta in Kosovo, si asa mai departe. Insa Milosevici nu a inteles ca a pierdut decit dupa ce a fost rasturnat de la putere, iar Karadzici - dupa ce aliatii si admiratorii sai din armata si serviciile secrete i-au intors spatele. Nu putem anticipa ce se va intimpla cu Ratko Mladici, dar probabil ca si el se simte din ce in ce mai putin confortabil.

    Nu stiu in ce masura Karadzici va dori sa foloseasca sala de tribunal pentru gesturi de bravada politica - prima infatisare sugereaza mai degraba rezerva si chiar resemnare. In orice caz, trebuie sa fie extrem de dezamagitor pentru el sa vada ca arestarea si predarea sa nu au provocat prea mari tulburari in rindul populatiei, nici la Belgrad, nici la Pale. Dupa proces si dupa pronuntarea sentintei, Radovan Karadzici s-ar putea confrunta cu o noua pedeapsa: caderea in uitare. Vor exista, desigur, sirbi care il vor idolatriza toata viata, dar ei vor fi din ce in ce mai putini. Insa cei mai multi ar putea ajunge la concluzia ca viitorul tarilor lor - Serbia, Bosnia-Hertegovina, Croatia sau oricare alta - merita cu prisosinta un exercitiu de uitare a eroilor cu miinile patate de singe, oricare le-ar fi fost credinta si cauza.


    © Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

    Ultima ora

    editorial

    Binele propriu şi răul altora

    Nicolae GRECU

    Binele propriu şi răul altora

    La fel ca predecesoarea sa de acum 46 de ani, Politehnica actuală nu vrea degringolada unei glorii de altădată, ci propria-i salvare.

    Filmuletul zilei

    opinii

    Berlin, Normannenstraße, 15 ianuarie 1990 (II)

    Eugen MUNTEANU

    Berlin, Normannenstraße, 15 ianuarie 1990 (II)

    Autorul continuă relatarea, începută în episodul trecut, a unui eveniment istoric unic, la care a avut şansa să participe, ca martor: luarea cu asalt, de către manifestanţi, a sediului central al Securităţii din fosta Germanie comunistă (RDG).

    Atunci pustnicul a luat binecuvântare de la proxenet

    pr. Constantin STURZU

    Atunci pustnicul a luat binecuvântare de la proxenet

    Poate un creştin, în lume fiind, să ajungă la măsura sfinţeniei? Desigur, nimic nu-l împiedică. Mărturie ne sunt sinaxarele şi nu numai. Dar cineva care trăieşte în păcate grele poate săvârşi fapte comparabile cu cele ale unui pustnic care trăieşte în rugăciune şi în asceză aspră? Greu de închipuit aşa ceva. 

    Nostalgii

    Alexandru CĂLINESCU

    Nostalgii

    Toată zona - cartierul se numeşte La Goutte d Or - e de altfel multietnică. E aglomeraţie şi pe trotuare, şi pe stradă. Când ajung la Barbès autobuzele se târâie, se produc ambuteiaje îngrozitoare, rişti - dacă mergi la Gara de Nord - să pierzi trenul. Întreg cartierul rămâne o enclavă, musulmană şi africană, în plin Paris. O enclavă care avea, în Tati, un punct de reper...

    pulspulspuls

    Cum s-a votat la partidoi, în spatele uşii încuiate!

    Cum s-a votat la partidoi, în spatele uşii încuiate!

    Pentru că ieri am rămas restanţi în ce priveşte votul din forul de conducere al filialei în privinţa desemnării noului candidat la premărie, în persoana madamei cu Camelii, haideţi să vă amărâm olecuţă sâmbăta de dimineaţă cu chestiuni sălcii ale politichiei. 

    Caricatura zilei

    Probleme între frați

    Editia PDF

    Bancul zilei

    Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

    Linkuri

    Alte ziare locale

      Intrebarea zilei

      Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

      vezi raspunsuri

      Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.