Daca la inceputul lui 2005 politica externa
romaneasca parea sa traverseze o perioada de mari
transformari, acum lucrurile par a se fi stabilizat.
Europa Occidentala si Statele Unite ramin reperele
esentiale, in jurul carora se construieste intreg
demersul diplomatic romanesc. Ceea ce sustinem
sau promovam intr-o capitala sau alta, intr-o
organizatie internationala sau alta, trebuie sa
corespunda liniilor mari ale jocului. Nimeni nu ne
impiedica sa avem initiative, dar stilul de promovare
si intensitatea mesajelor s-au moderat in timp, fara
ca temele respective sa-si piarda neaparat din
importanta. Spre exemplu, auzim mult mai putin
despre Republica Moldova, Ucraina sau regiunea
Marii Negre. Nu mai sintem martorii acelui "activism"
diplomatic din primavara si vara lui 2005. Aceste
obiective ambitioase au ramas printre prioritatile de
politica externa ale anului trecut, dar nu au fost
singurele. Se poate incerca o trecere in revista a
citorva dintre ele, cu observatia ca teme precum
SUA si Europa Occidentala vor face obiectul altor
discutii, in viitor.
In relatia cu Republica Moldova, e nevoie de doi
pentru un tango. Si, deocamdata, in ciuda unor relatii
bilaterale in ascensiune, administratia Voronin nu
pare a se fi hotarit nici asupra partenerului, nici
asupra dansului. Includerea Republicii Moldova in
sistemul politicii de vecinatate a Uniunii Europene a
fost un succes pentru Romania, dar nu este cazul,
deocamdata, sa presam in favoarea statutului de
tara-candidata. Si nu e vorba aici de timiditate, ci de
nevoia ca liderii de la Chisinau sa inteleaga ca
integrarea europeana nu este o recompensa pentru
buna purtare, o forma de echilibrare geopolitica sau
un tratament pentru probleme de identitate.
Cu Ucraina am convenit ca nu sintem de acord, in
chestiunile spinoase, insa contactele bilaterale par a
fi redus presiunea exercitata de autoritati asupra
minoritatii romanesti. Oricum, la Kiev se merge dintr-
o criza politica intr-alta, iar libertatea de miscare a
presedintelui Iuscenko este mica. Nu mai putem
vorbi de nici o "axa" Bucuresti-Kiev, si nici nu avem
motive sa o regretam. Si in acest caz, dupa
efuziunile de la inceputul lui 2005, ultimele luni au
marcat o intoarcere catre pragmatism. Ideal ar fi ca
diplomatia romaneasca sa-i convinga pe prietenii
nostri ucraineni ca drumul catre Occident trece nu
doar prin Varsovia, ci si prin Bucuresti.
Nimic bun pe frontul rusesc. Intilnirea la virf
Basescu-Putin nu avea cum sa dezghete un dialog si
asa lipsit de consistenta, iar decizia privind bazele
militare americane aproape ca ne pune in situatia
de a lua totul de la inceput. Insa, daca vom avea o
diplomatie coerenta si vom lasa in urma frustrarile,
raporturile bilaterale se pot imbunatati. In timp,
Kremlinul va intelege ca preocuparea Romaniei
pentru zona Marii Negre este nu doar o consecinta a
optiunii noastre pro-americane, ci si o forma de a ne
afirma importanta si prestigiul in Europa. Iar daca
micile "razboaie reci" regionale o mentin in forma, cel
mai bine ar fi sa discute direct cu Washingtonul.
Pe directia Extremului Orient, anul 2005 a fost
marcat de vizitele presedintelui Basescu in Japonia
si Coreea de Sud, iar anul acesta sint programate
vizite in China si India. Politic, relatiile sint amicale,
insa dialogul nostru cu aceste state avea loc mai
mult in cadrul organizatiilor internationale, in primul
rind ONU. Globalizarea si mai ales competitia pentru
piete si investitii a modificat acest peisaj. Spre
exemplu, vizita prezidentiala in China ar trebui sa
duca la o mai buna pozitionare a Romaniei pe harta
investitiilor chineze in strainatate, al caror volum
creste rapid de la an la an.
Episodul jurnalistilor luati ostatici la Bagdad a readus
in atentia opiniei publice romanesti importanta unor
contacte politice serioase cu lumea araba si islamica.
Se stie ca, in ultimii ani, semnalele transmise
investitorilor din aceste regiuni au fost mai degraba
nefavorabile, pe fondul dezvoltarii componentei
economice a luptei impotriva terorismului
international. Insa, mai ales in conditiile participarii la
coalitia antiterorista condusa de Washington,
Romania a dorit sa fie prezenta, politic, in spatiul
arab si in cel islamic. Iar relatiile economice vor
putea fi incurajate, in viitor, printr-o actiune
diplomatica discreta si lipsita de ostentatie.
Poate ca ne-am dori o prezenta mai extinsa si mai
activa a Romaniei in lume, insa trebuie sa fim
realisti. Politica externa nu poate fi despartita de cea
interna, iar progresele din ultimii ani se datoreaza, in
buna parte, faptului ca societatea romaneasca si-a
gasit un anume echilibru. Important nu este ca liderii
sau diplomatii nostri sa faca act de prezenta pe
intreg globul sau sa se implice in toate problemele
lumii contemporane - ar insemna sa facem risipa de
resurse. Prin politica sa externa, Romania trebuie sa
transmita un mesaj coerent despre valorile in care
crede si despre interesele pe care le urmareste, in
beneficiul cetatenilor sai. Evolutiile din ultimul an,
daca facem abstractie de anumite stridente, par
incurajatoare.