vineri, 29.03.2024
Ma plangeam, intr-un articol de acum cateva saptamani, ca majoritatea comentatorilor din presa noastra buimaca ignora oamenii cu adevarat valorosi, dand atentie unor trepadusi vizibili si agitati, dar care nu pot numi, luati din scurt, nici macar o isprava mai acatarii. Am cautat, in aceasta saptamana blazata de dinaintea alegerilor, o minima marcare a unui eveniment trist: implinirea a trei ani de la moartea lui Marin Mincu. Am gasit o singura notita intr-un cotidian constantean. Adaug si recentul numar al revistei „Paradigma", care scoate la iveala cateva tulburatoare pasaje dintr-un roman neterminat al scriitorului. Dar e, totusi, putin, prea putin. Nu am ascuns niciodata ca m-a legat de Marin Mincu o prietenie profunda, ca ii datorez destule si ca nu am sa incetez niciodata sa-i simt lipsa. Ceea ce nu ma impiedica sa-i scrutez cu luciditate opera. Una, am scris-o mereu transant, extrem de importanta in literatura noastra postbelica. Doar ca firea sa aprinsa, temperamentul vulcanic si, nu in ultimul rand, grupurile de interese din viata literara au dus, adesea, la o deformare a ideilor sale.
Marin Mincu a fost un postmodern sau, cum sigur prefera, un experimentalist, cautandu-se cu ardoare pe sine in tot ceea ce a scris. Pentru ca, dincolo de toate formulele pe care scrisul sau le-a adoptat, marea miza a fost aceea a scufundarii, prin intermediul scriiturii, in profunzimile sinelui, inaccesibile in lipsa acestei initieri de sorginte textualista. Intreaga sa opera, indiferent de genul pe care, din curtoazie, il respecta in masura in care il submineaza, nu este decat o tentativa de sporire a factorului ontologic prin intermediul materialitatii textului. Nu este vorba, prin urmare, de un simplu program teoretic, transpus mecanic in practica, caci cerebralitatea exclusivista nu a dat nicicand roade in domeniul artelor, ci de o cautare febrila, dusa pana la ultimele consecinte, a propriei consistente intr-o ordine mai pura: aceea a textului. Decupez, in sprijin provizoriu, un elocvent pasaj dintr-un interviu, care tocmai asupra acestui esential aspect muta accentul: „Sarcina (misiunea) mea, cel putin ca instanta a dorintei, a fost aceea sa traversez genurile, sau mai curand mecanismele «genurilor literare» in cautarea propriului meu eu. Conform acestei perspective, cartile mele (poezie, roman, critica, traducere) au devenit probe, mai precis exersari ale unei cautari indarjite a sinelului meu in interiorul diverselor mecanisme ale scriiturii".
Iata de ce critica lui Marin Mincu nu e una strict speculativa, ci una implicata. Cam tot ceea ce propune la nivel teoretic, criticul testeaza in propria opera si, implicit, asupra propriei persoane, pentru ca, conform exigentelor acestui program asumat, intre autor si opera nu mai exista raporturi de paternitate, ci de mutuala determinare. Doar cei rigizi au putut citi rigiditate in interventiile criticului, cand de fapt era vorba de definirea cumulativa a unei asumari de ordin existential a textului, a unei autolivrari fara rest in materialitatea scriiturii. De aici ar trebui sa porneasca orice discutie asupra criticii lui Marin Mincu, adica de la premise, nu de la unele argumente izolate. Experimentalism, textualism, autenticitatea scriiturii nu sunt decat contraforti ai acestui impunator si ambitios edificiu care ambitioneaza sa prinda fiinta umana, cu tot ce are ea mai acut, mai agonal (ca sa folosesc o sintagma predilecta a criticului) in insectarul labirintic al textului. Experimentul nu este unul aplicat la nivelul textului, ci in primul rand la nivelul propriei fiinte, supusa permanent unei incizii care exhiba neiertator intimitatea. E o operatie progresiva pe cordul deschis al propriei fiinte. Proba ontologica ultima.
Din astfel de considerente autorul a creat un concept precum autenticitatea scriiturii. Pentru interbelici, pentru criterionisti mai ales, autenticitatea era un efort stilistic, compozitional de a mima viata. Textul trebuia sa aproximeze cat mai fidel realul, ba chiar sa confectioneze o imagine (recte: o lume fictionala) mai acuta decat acesta. Pentru Marin Mincu, textul nu mai imita, obedient, realitatea, ci i se substituie sau, altfel spus, o instituie. Cum e posibil asa ceva? Refuzand stereotipiile care alcatuiesc lumea in acceptia comuna, se propune o reevaluare permanenta a ei prin intermediul textului. Scurt-circuitul dintre scriitura si viata creeaza tocmai aceasta tensiune care adapa benefic textul. De aceea, orice efort de a literariza realitatea este resimtit ca un rapt asupra acesteia, ca o falsificare a traitului. Autenticitatea, asa cum o intelegeau si o practicau interbelicii, nu e decat un set de asemenea falsuri. Autenticitatea scriiturii mizeaza, dimpotriva, pe literalitate, ca singura in masura sa instituie viata. E limpede ca mediul amniotic al acestor operatii de maxima intensitate existentiala este chiar textul. Totul capata sens doar daca este filtrat prin intermediul acestuia. Dincolo de granitele sale nu mai exista viata, nu mai exista realitate. Textul si-a impus propria realitate salvatoare. Se intelege ca, plecand de la astfel de premise, autoreflexivitatea nu mai este simplu gest de cochetarie, simpla bruscare a conventiilor clasice, ci obligatie existentiala, un „raspuns la problemele noi «esoterice» ale realitatii".
Am credinta ca Marin Mincu este un scriitor pentru care cariera literara abia incepe. Cumva, literatura ultimilor ani i-a confirmat aceste idei si, observ, nu inceteaza sa le confirme.
Cuvinte cheie:
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
VIDEO Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești/Suceava
Trei copii au ajuns la spital după ce un copac a căzut peste mașina în care se aflau
IMAGINEA ZILEI: fața occidentală a aeroportului Iași după ce s-a deschis marelui public
4,25 milioane de dolari pentru cel mai scump medicament din lume
Bulevardul Socola, închis pe jumătate. Pe unde au fost deviate autobuzele
VIDEO PRIMELE IMAGINI cu craterul format de prăbușirea dronei, la 8 km de Brăila
Prognoză meteo pentru luna aprilie: Temperaturi peste cele normale. În ce zone sunt anunțate ploi
Ciucă se gândește la o confruntare cu Ciolacu la alegerile prezidențiale
Miroslava – comuna cea mai mare și cea mai bogată din regiune. Încotro? (P)
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |