Cind a nins viscolit la sfirsitul saptaminii dinainte de Craciun, m-a cuprins oarece ingrijorare: cum voi ajunge eu la ai mei in Germania cu autocarul (la care-mi rezervasem deja din timp un bilet dus-intors)? Ei bine, din Iasi pina-n Herrenberg, linga Stuttgart, n-au fost probleme de nici un fel legate de vreme si de drum! Ca fapt divers, microbuzul care a adunat calatorii din Moldova (pe ruta Suceava-Iasi-Roman-Bacau-Onesti, cu destinatia Brasov) a fixat plecarea din Iasi cu o ora mai devreme fata de programul normal, ca atare am ajuns la Brasov cu o ora prea repede, motiv pentru sofer sa ne faca-n plina noapte un tur al orasului de sub Timpa, facindu-o pe deasupra pe ghidul turistic - aici e Primaria (a PDL-lui), vizavi e Prefectura (a liberalilor - ceea ce, recunosc, n-am prea priceput, de vreme ce prefectul e reprezentantul guvernului - dar poate ca s-a referit la Consiliul Judetean), aici e Piata Sfatului, iar in spate Biserica Neagra, aici e Poarta Schei, pe unde veneau pe vremuri romanii dupa ce plateau o taxa de intrare in burg....

La Timisoara (deja libera de zapada!), calatorii au fost impartiti pe doua autocare - in functie de destinatie, iar demn de retinut a fost faptul ca majoritatea gentilor celor mai in virsta parca erau umplute cu pietre, la cit de grele erau. Desigur, nici vorba de pietre, materia principala ce-a luat drumul Germaniei in zilele de dinainte de Sarbatori constind in porcarii cu nemiluita! Vorba unui barbat mai in virsta: "Ce altceva decit cirnati si caltabosi si alte cele asemenea poti sa le duci copiilor?". La care se adauga, probabil, nelipsita palinca, foarte probabil si varza murata (de nu cumva sarmale gata gatite)...

In ce ma priveste, recunosc, in principal, pe linga merele Batule de acasa, de la Amnas, tot niste porcarii ardelenesti am luat si eu: cirnati de casa afumati, slanina proaspata afumata, un ciolan afumat si chiar... patru picioare de porc afumate, toate cumparate (si verificate in anii trecuti, ce-i drept) de la un macelar din Saliste!

Apropo de picioare: ele au menirea lor precisa pentru "supa de picioare" de Anul Nou (cu racituri ca produs secundar) pe care o face mama in mod traditional, supa pentru care iti trebuie si niste piine adevarata, dintr-aceea care nu se dezintegreaza daca torni peste o felie niste supa fierbinte de picioare de porc! Este o traditie imbinata cu ceva superstitie, anume ca de Anul Nou nu se maninca defel gaina, pentru ca-i pasare scurmatoare si imprastie norocul, asa ca se maninca picioare de porc (care porc e purtator de noroc, nu-i asa?), ca sa poti umbla tot anul!

In fine, de pe drum n-ar mai fi cine stie ce de povestit, in afara poate de faptul ca un barbat a trebuit sa se-ntoarca de la granita pentru ca avea buletin vechi, nestiind ca nu se poate calatori in UE decit cu carte de indentitate ori cu pasaport! Hm, trist moment pentru el si sotia, care avea actul de identitate potrivit, dar a coborit si ea, "doar n-o sa-mi las sotul singur-singurel acasa de Craciun!".

Am ajuns joi dimineata fix la ora opt - ora din program - la Herrenberg. Nu era frig, dar mai era zapada. Sora mea, de altfel, imi si spusese la telefon ca iarna ca anul asta n-au mai avut de mult in Germania. Iar faptul acesta avea sa se confirme cu virf si indesat, pentru ca in ziua de ajun de Craciun s-a pus din nou pe nins si nu s-a mai oprit decit a doua zi pe la prinz! Cind am raspuns la vreo trei sms-uri cu urari de Craciun "dintr-o Germanie/dintr-un Herrenberg cu zapada ca de poveste", din Iasi mi s-a replicat "Aici e ceata si noroi", iar din Brasov "Ce frumos! Aici a plouat si toata zapada s-a dus!".

Dar sa ma-ntorc: cu toate ca de citiva ani tot zice ca n-o sa mai faca, mama, la cei 87 de ani ai ei, tot a mai facut si anul acesta cozonac cu nuca, biscuiti de casa in formele traditionale de Craciun (stea, semiluna, ciupercuta, porumbel, inima) si Hunklich (se pronunta hunclih - cel putin in varianta amnasana), cumva cel mai greu de facut, aceasta fiind un fel de lipie, dupa o veche reteta saseasca, in compozitia careia intra pe post de "crema" cu care se "unge" aluatul de drojdie bine-ntins si-mpaturit si iar intins (mama-mi spunea ca ea sare de-acum impaturitul si reintinsul), in egala cantitate, oua si unt prajit "condimentat" cu niscaiva untura din slanina... veche! (In paranteza fie spus, pe la Sibiu, o mica fabrica de piine si de panificatie am vazut ca ofera lipia in cauza sub numele de "Henclis" - n-am avut curiozitatea s-o gust...)

Ei bine, cum am ajuns eu joi dimineata numai bine pentru micul dejun, am incalzit patru bucati de Hunklich, pe care apoi le-am presarat cu zahar pudra si, cum tot de "ritual" tine si o gura de palinca (probabil cu menirea de-a contrabalansa grasimea lipiei), m-am cinstit si cu un stamperl de rachiu de acasa! Interesant este ca Hunklich-ul in cauza, mi-a reconfirmat mama, pe vremuri, cind era ea fata, nu se minca incalzit, fapt care mai ca ma oripileaza, eu unul neputindu-mi imagina sa maninc lipia asta rece!

- Poate ca a observat cineva la un moment dat ca-i mult mai gustoasa incalzita, ca doar asa se descopera mai toate (cele bune si cele rele deopotriva) - din intimplare!, am cautat eu o explicatie.

Vineri, apoi, in timp ce eu citeam cotidianul Bild (pe care l-am luat in principal pentru ca e cel mai ieftin, la cei 60 de centi cit costa...), cotidian care titrase cu litere de-o schioapa pe prima pagina "Astazi n-avem decit stiri bune", mama pregatea oala de varza murata calita cu afumaturi, oala in care intra-ndeobste asa: niscaiva sarmale, ceva cirnat afumat de casa, un ciolan afumat (sau costita afumata) si "taitei" de varza murata.

- Ce se minca pe vremuri in seara de Craciun?

- Pai, "taitei" de varza murata caliti in cuptorul de piine, in care se punea o bucata de carne de porc de la spate - bucata cu coada - si ceva cirnati. Pe atunci, la noi nu se faceau sarmale, nu stiu cind au aparut astea sa intre si ele in componenta oalei cu taitei de varza murata.

- Probabil de prin anii 50, cind amnasenii au plecat la munca la Deva ori la Hundeoara...

Acum, cind scriu rindurile de fata, afara-i ger si soare cu dinti pe masura (azi noapte au fost minus 15 grade!). Mama a pus niste pulpe de pui la cuptor. Cu restul puiului, ieri a facut supa de... gaina cu taitei, supa traditionala de sarbatoare, carnea din supa fiind mincata pe post de felul doi cu sos de rosii (pe care nu l-a mai "dres" cu doua-trei linguri de pasta de macese, ca pe vremuri - a uitat, iar eu n-am fost pe faza).

Tuturor cititorilor "Ziarului de Iasi" - o alunecare lina-n anul nou! (Traducere aproximativa a urarii nemtesti: Einen guten Rutsch ins neue Jahr!)