De doua decenii incoace ni se tot spune ca sintem inapoiati. Sintem. Dar nu fata de Occident, ci fata de noi insine. Sonorul e defazat de imagine. Constiinta, de actiuni. Vorbim in alta lume decit lumea in care traim. Constiinta noastra reactioneaza cu o intirziere de o generatie, doua, la ceea se intimpla cu noi.

Ma uit, de exemplu, cu cita ardoare se lupta zilele acestea impotriva lui Leonte Rautu. Formidabil. Ai zice ca Leonte Rautu e ante portas si ca republica sta sa cada din cauza armiilor sale. Toata lumea buna il infiereaza pe Rautu. Sau pe Roller. Sau pe Stalin. Sau pe Dej. Ceausescu. Mao. Valter Roman. Leonte Tismaneanu. E o fierbere antistalinista si anticomunista grozava. Daca stau bine si ma gindesc, cam de cind a dat voie Ceausescu la romane pe tema "obsedantului deceniu" nu am mai vazut atita lacerare a anilor '50.

E, nu-i asa, o dovada ca o "rupem cu trecutul", ca ne decomunizam, ca sintem vigilenti. Cu lucruri care s-au intimplat acum 50 de ani. Nu-i nimic. Atunci nu puteam sa le spunem. Bine ca le spunem acum. Dar, acum 50 de ani, ce puteam sa spunem? Pai, de exemplu, puteam critica, infiera, condamna putreda orinduire burghezo-mosiereasca. Acum 50 de ani se scria pe brinci denuntindu-se masacrul taranilor rasculati la 1907. Se atacau mosierii. Burghezii. Liberalii. Conservatorii. Ma rog, acum 50 de ani o rupeam cu trecutul.

Dar in acel trecut cu care o rupeam acum 50 de ani, pe vremea lui Eminescu, de exemplu, ce faceam? Tot asa, o rupeam cu trecutul? Pai, daca ne uitam in gazetaria lui Eminescu, observam ca Eminescu era mai preocupat sa o rupa cu prezentul. Eminescu, Caragiale, Vlahuta, Panait Cerna, tinarul Iorga, ma rog, reactionarii si pasunistii vremii respective, desi aveau constiinta istorica si faceau dese referiri la istoria romanilor, erau preocupati mai degraba sa critice coruptia vremii lor. In 1907, Caragiale publica pamflete impotriva guvernului liberal care impusca taranii. In 1957, Arghezi publica poeme de slava guvernului comunist care impusca taranii. Dar era liber sa o rupa cu trecutul si sa condamne, de exemplu, guvernul liberal, care in 1907 a impuscat taranii. Odata cu venirea comunistilor, constiinta morala romaneasca s-a defazat. Si asa a ramas.

De la Revolutia Franceza incoace, prima revolutie care a incercat o ruptura sistematica de trecut (de la executarea regelui si inlocuirea unitatilor de masura a spatiului si timpului, pina la inventarea unei noi religii, a unor noi forme de adresare etc.), specific miscarilor radicale de stinga a fost denuntarea, culpabilizarea trecutului: a trecutului patriarhal, burghezo-mosieresc, "mistic", intolerant, legionar, imperialist, misogin etc. Si tot de la Revolutia Franceza incoace aceasta ruptura de trecut a mascat de fapt o ruptura de prezent, o defazare a constiintei morale fata de ceea ce se intimpla, aici si acum, cu mine, cu tine, cu el, cu ea, cu noi. Ruptura de trecut e o forma purtatoare de fond.

In orice regim comunist, ruptura de trecut e si o diversiune, un mod de a abate atentia de la problemele prezentului. De aceea, in 1957, toata lumea putea sa-l condamne linistit pe Carol I, dar nimeni nu putea sufla o vorba de Gheorghiu-Dej. In 2009, ii putem condamna linistiti, ba chiar si pe bani grei daca stim unde sa condamnam, pe Leonte Rautu sau pe Leonte Tismaneanu. Dar nimeni nu are voie sa-i critice pe continuatorii lui Leonte Rautu de astazi. Ii putem critica pe vechii ilegalisti, dar nu avem voie sa-i ridiculizam pe cei care astazi trimit in strainatate noi activisti de partid care, pe banii statului roman, sa le fabrice lor un trecut de "dizidenti" si sa ne falsifice noua istoria. Daca tot ce obtinem din aceasta "decomunizare" retorica e faptul ca falsificatorii istoriei de astazi ii condamna pe falsificatorii istoriei de ieri, atunci am ramas in comunism.

Vom iesi din comunism abia cind ne vom recapata libertatea de a-i critica pe falsificatorii istoriei de astazi. Astazi. Asa cum o facea Caragiale. Eminescu. Iorga. Vom iesi din comunism nu atunci cind ii vom critica pe nomenclaturistii de ieri impreuna cu nomenclaturistii de azi. Pentru ca nomenclaturistii asta fac: se denunta unii pe altii. De doua sute de ani, Revolutia isi devoreaza fiii. Girondini, iacobini, termidorieni, bonapartisti, mensevici, bolsevici, trotkisti, stalinisti, hrusciovieni, brejnevisti, gorbaciovisti, cominternisti, dejisti, ceausisti, iliescieni. De doua sute de ani singurul combustibil al stingii e trecutul. Revolutia e propulsata de arderea trecutului: al trecutului cinstit al altora sau al trecutului demoniac propriu.

O reala schimbare ar fi daca, in loc de o noua epurare, ni s-ar da libertate. Daca in loc sa dezgropam minciunile trecutului, am indrazni sa afirmam adevarurile vremii noastre. Daca am cerceta minciunile trecutului ca sa putem sa ne aparam de minciunile prezentului. Daca am citi despre Leonte Rautu ca sa intelegem ceva despre continuatorul lui de astazi.

Dar libertatea nu se da. Si nici nu se ia. Libertatea se traieste. Or noi, defazati cum sintem, cu sufletul in alta parte, sintem in moarte clinica. Pentru ca duplicitatea ucide.