Duminica trecuta, dupa savarsirea Sfintei Liturghii, in singura biserica din Iasi ce-l are ca ocrotitor pe Sfantul Ierarh Spiridon, a fost depus trupul neinsufletit al profesorului si psihologului Adrian Neculau. Vestea trecerii sale la cele vesnice a surprins pe toata lumea, intrucat nimic nu parea sa anunte un astfel de moment. Mai mult, cu nici doua zile inainte ca sufletul sau sa fie chemat la intalnirea cu Domnul, a tinut si o prelegere, despre care voi vorbi mai mult spre finalul articolului. La slujba de inmormantare au fost prezente personalitati de prim rang ale mediului universitar, iar mesajele trimise cu acest prilej au venit, practic, din toata tara, de la numeroase institutii de invatamant si cercetare (din domeniul psihologiei). Daca despre statura sa intelectuala, despre decisiva contributie la fondarea, in Romania, a unei psihologii sociale de nivel european sau despre neobositele sale luari de pozitie in favoarea unei democratii care sa nu poarte amprenta unor mentalitati de sorginte comunista, s-a amintit, cu respect si admiratie, in aceasta perioada de doliu, eu as dori sa conturez o dimensiune mai putin cunoscuta a profesorului Adrian Neculau, aceea de fiu al Bisericii Ortodoxe Romane.

Simpla enumerare a celor care au alcatuit soborul de preoti, ce s-a rugat pentru odihna si vesnica pomenire a sufletului sau, spune multe despre pretuirea de care s-a bucurat. Au fost prezenti doi profesori universitari - parintele Viorel Sava si parintele Vasile Nechita (care a si tinut primul cuvant de pioasa evocare), un reprezentant al monahismului (arhimandritul Dosoftei Scheul, marele eclesiarh al catedralei mitropolitane din Iasi), parintele Constantin Andrei (care coordoneaza, la nivelul Iasului, activitatea "Fratiei Ortodoxe Romane" - o organizatie a laicatului ortodox in care au activat, de-a lungul anilor, numerosi intelectuali de marca), un reprezentant al Adunarii Eparhiale a Arhiepiscopiei Iasilor (parintele Neculai Dorneanu), un reprezentant al preotilor de mir (parintele Mircea Stoleru - cel care l-a avut, nu o data, invitat in parohie, spre a conferentia, pe profesorul Adrian Neculau). De asemenea, nu in ultimul rand, au fost prezenti si s-au rugat pentru sufletul sau si trei consilieri ai IPS Parinte Mitropolit Teofan (preotii Marian Timofte, Bogdan Dedu si subsemnatul), care au transmis familiei indoliate un cuvant de mangaiere parinteasca din partea Mitropolitului Moldovei si Bucovinei. In total au fost 9 slujitori ai altarului, simbolica prezenta a celor 9 cete ingeresti care, nadajduim, vor fi insotind, din mila si iubirea Preasfintei Treimi, sufletul "robului lui Dumnezeu Adrian" in locul "cel luminat", in care nu mai este "nici durere, nici intristare, nici suspin".

Faptul ca profesorul Adrian Neculau a fost, de-a lungul vietii sale, un fiu devotat al Bisericii, un practicant al credintei si un marturisitor al lui Hristos, inclusiv in mediile universitare, se datoreaza, cu siguranta, si educatiei pe care a primit-o. Din familie i s-a cultivat, pe de o parte, aplecarea spre carte si ravna spre educarea si luminarea poporului, pe de alta parte, in inima sa a fost sadita, inca de timpuriu, samanta credintei. E suficient, in acest sens, sa mentionam ca a fost nepotul lui Eugen Neculau, care a fondat, la Ungureni, Universitatea Populara, si ca a fost fiul unor invatatori ce l-au cunoscut si au ucenicit, o vreme, pe langa parintele Constantin Galeriu. Deloc intamplator, la randul sau, profesorul Adrian Neculau a crescut, ca pe un fiu, pe nepotul sau, Bogdan Neculau, licentiat in Teologie si in Psihologie, realizator de programe religioase la Radio Iasi, actualmente cadru didactic la Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei din urbea noastra (de la domnia sa am obtinut - si ii multumesc si pe aceasta cale -unele detalii din biografia unchiului sau).

Un intelectual marturisitor al lui Hristos

Mi se va spune, poate, ca si alti intelectuali din tara au primit o educatie religioasa in familie, unii avand, ca modele apropiate, chiar preoti sau monahi. Dar nu toti au urmat calea credintei, unii, din pacate, preferand a se lasa ispititi, pana la sfarsitul vietii, de cantecul de sirena al unei ratiuni absolutizate - in fapt, transformata intr-un soi de "idol" la care s-au si inchinat. Incat avem, fara indoiala, in cazul profesorului Adrian Neculau, exemplul celui care a ales, cu buna stiinta si cu buna... vointa, a primi si a pune in practica Evanghelia. Faptul e cu atat mai uimitor cu cat, dupa 1989, desi s-a sesizat o revigorare a credintei in noul context politic, care asigura libertatea necesara in acest sens, e usor de remarcat si perpetuarea, totodata, a unui soi de "retinere" a intelectualului roman in a-si afirma public credinta (atunci cand ea exista, evident): ieri, din ratiuni de "prudenta" in fata vigilentilor securisti; azi, mai ales pentru ca isi indreapta privirile inspre un Occident luat ca model "absolut" - fara necesarele nuantari si delimitari - ajungand, in cel mai bun caz, a-si restrange viata "de crestin" la limitele spatiului domestic/intim. Intre cei, destul de numerosi, totusi, care nu s-au rusinat a-si asuma statutul de crestin, s-a numarat si profesorul Adrian Neculau. Intr-o discutie pe care a avut-o, in zona intesata de manastiri a Neamtului, cu mai multi intelectuali, el sintetiza si care sunt cele trei elemente ce dau consistenta unei marturisiri crestine facute de un laic: 1) forta credintei; 2) puterea exemplului personal; 3) forta valorilor autentic crestine (aspect extrem de important, deoarece se retin, prea adesea, din crestinism, doar acele valori ce pot sustine o edificare spirituala, culturala, evitandu-se aspectele "scandaloase", nelumesti, ale discursului cristic). De altfel, prezenta profesorului Neculau la cate o manastire, pentru diferite perioade, intra in sfera firescului, despre pelerinajul sau dialogurile purtate la manastiri precum Putna, Neamt, Vovidenia sau Miclauseni, gasind numeroase referinte in textele sale, mai ales in tableta saptamanala pe care o semna in paginile "Ziarului de Iasi".

La slujba de inmormantare am evocat si unul dintre multele episoade relevante pentru dimensiunea crestina a psihologului Adrian Neculau, dar si despre admiratia si dragostea pe care i-o purtau studentii. Undeva la granita dintre milenii, Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi (ASCOR) din Iasi a avut initiativa de a organiza o conferinta in care sa se clarifice in ce masura relatia duhovnic-ucenic isi poate gasi unele similitudini in relatia dintre maestru si discipol (in filosofie), in dimensiunea pedagogica a relatiei dintre educator si elev, respectiv in abordarea, in psihologie, a relatiei dintre terapeut si pacient. Daca, in calitate de reprezentant al teologiei, a fost invitat parintele profesor Gheorghe Popa, ca reprezentant al filosofiei a fost prezent profesorul Stefan Afloroaei, iar pedagogii l-au avut in sala pe profesorul Constantin Cucos, din partea psihologilor a fost invitat, deloc intamplator, profesorul Adrian Neculau. Sigur ca, si in acel moment, dar si de atunci incoace, la o astfel de dezbatere interdisciplinara, dar din perspectiva crestina, si alti intelectuali de marca ar fi putut sa ia loc, cu o aceeasi competenta, la prezidiul unei astfel de conferinte. Dar faptul ca si atunci, dar si cu alte prilejuri, inima curata si entuziasmul misionar al ascorenilor a "cautat" catre profesorul Adrian Neculau, spune mai mult decat mii de cuvinte ce s-ar stradui sa contureze dimensiunea crestina a vietii sale. Eu insumi ii datorez, in parte, faptul ca, dupa Filosofie, am putut urma cursurile Facultatii de Teologie Ortodoxa din Iasi. Eram in 1997, la sfarsitul studiilor intru cele ale "iubitorilor de intelepciune", cand, indemnat de domnia sa sa ma inscriu pe traseul ce m-ar fi indreptat catre o cariera universitara, marturisindu-i dorinta mea de a urma Teologia (a fost prima persoana, in afara familiei, care mi-a cunoscut acest gand), nu numai ca nu a incercat sa-mi schimbe optiunea, dar m-a incurajat intr-un mod pentru care si acum il evoc, in rugaciunile mele, cu multa recunostinta.

Asa cum marturiseste nepotul sau, profesorul Bogdan Neculau, si-ar fi dorit foarte mult, in perioada urmatoare, sa scrie o lucrare despre "Psihologia religiei". Probabil ca dintr-o astfel de lucrare ar fi facut parte si elementele prezentate, cu foarte putina vreme inainte de a trece la Domnul, in conferinta sustinuta la Biserica "Adormirea Maicii Domnului" - Galata, unde a fost invitat de parintele Mircea Stoleru sa vorbeasca despre "Psihologia credintei". A vorbit atunci, intre altele, despre credinta care i-a facut pe intelectuali sa reziste in inchisorile comuniste, despre resorturile psihologice ale faptului ca prigoana nu indeparteaza, ci apropie de Dumnezeu, precum si despre faptul ca oamenii sunt uniti de puterea credintei care, intre altele, fortifica sentimentul de intrajutorare, responsabilizeaza si, nu in ultimul rand, micsoreaza, pana la disparitie, sentimentul de singuratate. Aceasta a fost ultima prelegere publica a profesorului si psihologului Adrian Neculau, tinuta, precum se vede, nu intr-un amfiteatru sau intr-o aula academica, ci intr-o biserica! Intamplare? Sigur ca nu. De aici - si nu numai - imi alimentez nadejdea ca sufletul sau se odihneste cu cei drepti. Pentru ca, in Biserica, avem convingerea ca "in ce vei fi gasit, in aceea vei fi judecat!". Iar pe dumnealui moartea l-a surprins, practic, in biserica, in calitatea pe care si-a cultivat-o de-a lungul intregii vieti, aceea de marturisitor al lui Hristos. S-a spus, acum aproximativ doua mii de ani: "De cel ce se va rusina de Mine si de cuvintele Mele, de acesta si Fiul Omului se va rusina, cand va veni intru slava Sa si a Tatalui si a sfintilor ingeri" (Luca 9, 26). Dar cel care nu se va rusina a-L marturisi pe Hristos, de cata cinste se va bucura? Nu stim a da un raspuns multumitor la aceasta intrebare, dar am convingerea ca profesorul Adrian Neculau se va fi numarand intre cei care vor gusta o astfel de cinste.