Un Minister al Stimei de Sine?
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
Oala cu Gust
anunturi

miercuri, 20.10.2021

Un Minister al Stimei de Sine?

GALERIE
%PIC_TITLE%
    - +

      Nevroza balcanica, despre care am scris saptamana trecuta, pornind de la cartea psihanalistului Vasile Dem. Zamfirescu, cunoaste unele particularitati in spatiul carpato-dunarean. Nevrozele romanilor se deosebesc adesea de cele ale altor balcanici si europeni. Complexe de frustratie nerezolvate, aspiratii (colective) in decalaj fata de posibilitati si conditii de context, presiuni straine si umilinte dificil de suportat s-au acumulat si s-au impletit intr-un complex de factori care au coborat, pana la distrugere si indiferenta, nivelul stimei de sine a romanului. Dupa 1989, nemultumiti de prestatia lor anterioara, multi romani au sperat sa-si recapete, odata cu libertatea, demnitatea terfelita in timpul regimului totalitar. Speranta zadarnica. Domnul Zamfirescu sufera atunci cand constata ca romanilor le este rusine de originea lor, ca "ura de sine la romani" a atins cote alarmante. Aceasta se combina cu dispretul de sine, construind impreuna un inconstient colectiv ce produce efecte dezastruoase; multi dintre romani nu sunt insa constienti de dimensiunea procesului si de sursele care il alimenteaza. Iata o ipoteza: "M-am intrebat daca risipirea in orgolii marunte a politicienilor romani nu provine mai ales dintr-o profunda neincredere in sine, daca nivelul inalt al agresivitatii in Romania nu este cauzat de aceeasi ura de sine, daca incapacitatea noastra de solidarizare nu are aceeasi sursa". Ce poate iesi dintr-o cultura a vidului, a distructivitatii si a permanentei (auto)deprecieri decat un produs care invoca pierderea colectiva a reperelor, descompunerea, neantul? Fenomenul nu e nou, dar s-a agravat, putandu-se manifesta acum liber. Usor de observat cu ochiul liber.

    Fenomenul urii de sine a cunoscut, in Romania, escaladari nemaivazute mai ales in timpul comunismului. Experimentul Pitesti a dovedit ca, prin teroare, oamenii, chiar cei mai instruiti, pot fi transformati in reversul a ceea ce au fost. Prin  tortura fizica (bataia, arderea cu tigara, smulgerea unghiilor si alte inovatii), combinata cu distrugerea valorilor morale si religioase, a legaturilor cu cei apropiati, prin "teroare permanenta", fenomenul reeducarii, uitat astazi, a schimbat din temelii reperele unei generatii. A indus in fiecare tanar format atunci, chiar daca n-a fost supus unui proces explicit de reconversie, o frica permanenta de cei din jur, de institutii. Generatiile mature de astazi vor din rasputeri sa uite aceste episoade din viata lor, le arunca in mod inconstient in subsolurile constiintei. Psihanalistul insista indeosebi pe efectele tratamentului asupra increderii in valorile fundamentale, inducerea umilintei ca o componenta de baza a personalitatii. Reeducarea a insemnat o "catastrofa narcisica" care s-a intins asupra intregii tari, ca o "teroare discreta", dislocand eul individual din functiile sale. Un eu care nu se poate salva prin fuga sau impotrivire, ca mijloace de aparare, este pentru totdeauna lezat. Urmarea e fenomenul de identificare cu agresorul, refularea si regresia. Neputincios, individul astfel lovit construieste scenarii izvorand din dorinta de razbunare, ura, invidie si alte tipuri de manifestari nascute din frustratie. Iar daca adevaratii vinovati nu pot fi atinsi, individului nu-i ramane decat sa se descarce in alta directie: prin ura de sine, dispret (auto)distrugator. Comunismul a nascut resentiment generalizat. Neputandu-se descarca prin actiuni sociale sau individuale decat in rare cazuri, cei care au trait intr-un context psihosocial totalmente inchis nu pot astazi zamisli decat invidie, ura, dorinta de razbunare. Au fost si sunt urati mai ales cei care au incercat sa protesteze sau sa construiasca ceva. Au iesit din rand, ne-au umilit! Ei, acesti "dusmani ai poporului" cuminte, trebuie sa plateasca. Si astfel se rezolva dilema conflictului narcisic: ura de sine este inlocuita cu ura impotriva celor care sunt altfel. Omul resentimentar nu poate construi, din inima lui nu iese decat zeama neagra. Ce s-a intamplat cu aceste produse vedem astazi, privind in jur, de sus pana jos.

    O alta problema pusa in discutie de domnul Zamfirescu este cea a rezolvarilor prin care romanii scapa de „umilintele si rusinile de tot felul" la care sunt astazi supusi in Romania. Pentru multi solutia e emigrarea. Au recurs la aceasta nenumarati tineri dotati, din toate domeniile, specialisti de varf mai putin tineri, dar si meseriasi activi, capabili sa inceapa o existenta noua intr-un context social mai putin viciat. Am stat de vorba cu numerosi romani din aceasta categorie, cu parintii ramasi in tara si am constatat ca motivatia nu e numaidecat economica, desi si aceasta conteaza. Cei mai multi invoca nevoia respectului de sine, pe care in Romania, unde fraiele sunt in mainile unor corupti, capabili sa se descurce numai in acest camp social, n-o pot gasi. Prea au plecat multi, exista adevarate colonii romanesti in tarile Europei sau peste ocean. La Montréal, mi s-a spus, doua echipe romanesti, toti din Iasi, au cu regularitate dispute in fotbal: echipa din Copou cu echipa din Tatarasi. Nu stiu cati dintre emigrantii nostri au citit pe Cioran, dar probabil ca multi retraiesc ceea ce a simtit acesta cand s-a declarat nemultumit de scepticismul nascut din blestemul poetic, national, al spiritul mioritic. „Linistea amarata a unui suflet nerealizat", avand ca efect resemnarea, nu poate figura ca mobil al schimbarii si angajamentului. Dupa ce au stat la periferia vietii sociale in Romania, unii romani isi descopera potente de (auto)realizare nebanuite; dar in alte parti. Trebuie un context stimulativ, concurential, pentru a te realiza. Cei care se intorc cu intentia de a se angaja, de a-si utiliza noile competente sunt repede marginalizati de dominatia leadership-ului exercitat de mediocritate. Capabilii sunt dificili, incapabilii-descurcareti sunt comozi.

    Dintre eseurile domnului Zamfirescu, toate interesante, mai aleg doar doua, despre romanul la volan si psihologia activistului marunt. Ce face romanul care vrea sa-si dobandeasca, prin masina, stima de sine? Claxoneaza la stop, nu da prioritate, injura, produce continuu conflicte care-i aduc satisfactie. Explicatiile psihanalistului pentru aceste comportamente: absenta stimei de sine, sentimentul de inferioritate generator de agresivitate, saracia spirituala de care nu sunt constienti. Fie ca au masini modeste si-si indreapta ura impotriva celor imbogatiti peste noapte, fie ca au masini scumpe, agresivii la volan incearca totdeauna un sentiment de nerealizare si simt nevoia sa se descarce. Am stat de vorba recent cu cineva care a avut prilejul sa sofeze in mari orase europene sau peste ocean, la New-York sau Toronto. La Iasi, mi-a spus, nu am curajul sa conduc. Haosul, agresivitatea, lipsa de respect pentru ceilalti participanti la trafic l-au paralizat. E plecat mai de mult. Pornind de la o carte despre „activistii marunti", resentimentari, care-si spun povestile in fata reportofonului, psihanalistul constata ca acestia au copiat discursul autojustificativ al activistilor de varf care au dominat si domina politica romaneasca. Nota lor comuna e negarea realitatii, colorarea in roz a traumei: munca patriotica era chiar libera, culesul mazarii facea placere, mai veneai acasa cu ceva produse, etc. Ei neaga realitatea, pentru ca epoca a reprezentat pentru ei un succes: regimul i-a scos din anonimat, le-a vindecat unele frustrari datorate extractiei joase. Oricat le-a fost de greu, ei s-au realizat. Iar prezentul i-a aruncat din nou la periferie. Cum sa se acomodeze ei cu lumea in care individualismul, competenta si competitivitatea fac diferentierea sociala?

    Teoria psihologica a stimei de sine se poate traduce prin raportul dintre ceea ce suntem, ca indivizi sau colectivitate (aparenta, reusita sociala)  si ceea ce dorim sa fim. Daca stima de sine a fost bine alimentata in perioada de formare, se efectueaza o transmisie culturala care inseamna dobandire de experienta de viata si se soldeaza cu incredere in sine. Daca acest „biberon relational", cum zic psihosociologii, nu functioneaza, indivizii au o stima de sine scazuta si se simt mereu in insecuritate. Urmarea? Resentimente sistematizate, invidie, ura fata de cei diferiti, rusine etc. Domnului Zamfirescu i se pare atat de importanta rezolvarea acestui conflict narcisic, incat s-a gandit ca am avea nevoie de un Minister al Stimei de Sine. Cui il incredintam?


    © Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

    Ultima ora

    editorial

    Iluzii guvernamentale

    Lucian DÎRDALA

    Iluzii guvernamentale

    Aparent, desemnarea domnului Cioloş a fost un gest politic inutil, de natură a consuma în zadar timp şi energie. În realitate, ea a avut rolul de a oferi partidelor din fostul arc guvernamental ceva mai mult timp de gândire şi, în special pentru PNL, de decantare a opţiunilor pe termen mediu.

    Filmuletul zilei

    opinii

    Un model discret, iradiant...

    Florin CÎNTIC

    Un model discret, iradiant...

    Zilele trecute l-am sărbătorit pe Alexandru Zub la Mănăstirea Văratic, loc de reflecţie şi ospitalitate pentru multe figuri emblematice ale culturii noastre contemporane. Cum Înalt Prea Sfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei, face pentru marele istoric mai mult decât Academia şi autorităţile locale la un loc, aş vrea, ca modestă reverenţă, să readuc în faţa cititorilor un text revelator pentru efigia lui Al. Zub, model cultural şi uman pentru mulţi dintre noi, un partener de dialog exemplar, ieri şi azi.

    Serafima

    Radu PĂRPĂUȚĂ

    Serafima

    Serafima nu amintea deloc în înfăţişare de un serafim. Nu ştiu la ce s-o fi gândit maică-sa, când i-a dat acest nume - Serafima, poate originea ei basarabenească s-o fi condus spre acest nume, căci numele se întâlneşte la ruşi. Nu găsesc decât explicaţia că, nu-i aşa, orice gâscă îşi visează puii lebede. 

    Întâlniri internaţionale Enescu (II)

    Alex VASILIU

    Întâlniri internaţionale Enescu (II)

    Tinerii participanţi la Concursul de cânt vocal organizat la Paris în paralel cu festivalul Rencontres Internationales Georges Enesco au avut de demonstrat pregătirea în trei domenii muzicale: aria de operă clasică sau romantică, aria sau liedul modern şi liedul compus de George Enescu. Sunt experienţe muzicale ce le-au deschis deja, unora, calea spre scenele de spectacol, de recital, având în vedere cerinţele teatrelor lirice şi oportunităţile înregistrării pe disc a unor programe inedite. 

    pulspulspuls

    Cum se va tranşa duelul amazoanelor de la USR Iaşi? Iată câteva indicii!

    Cum se va tranşa duelul amazoanelor de la USR Iaşi? Iată câteva indicii!

    Vorbeam ieri aicea despre cum de s-a făcut şi s-au aranjat cărţile politicii încât dipotata Monika de la Iaşi a luat faţa în partid, la nominalizarea ca menistru al digitalizării, unora mai bine înfipţi ca ea pe lângă şefi. 

    Caricatura zilei

    Suspiciune...

    Editia PDF

    Bancul zilei

    Cercetatorii ardeleni au descoperit ca oricâta mâncare le-ai da musafirilor, tot se îmbata.  

    Parteneri

    Alte publicatii

      Intrebarea zilei

      Ar trebui închise școlile dacă se trece de 6 la mie?

      vezi raspunsuri

      Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.