Nu vom avea parte de o sentinta explicita in
cazul lui Slobodan Milosevici, la Tribunalul Penal
International de la Haga pentru fosta Iugoslavie,
insa, indirect, judecata va continua. Toate
celelalte dosare isi urmeaza cursul, iar despre
Milosevici se vor mai spune destule. Va rezulta
un tablou confuz, care va justifica condamnarea
lui morala de catre unii, si achitarea - tot morala -
de catre altii. "Procesul" moral al lui Milosevici e
pe cale sa se incheie inainte de a incepe.
Sentintele aproape ca au fost pronuntate, nimeni
nu mai are timp de argumente. Spre disperarea
celor care doresc o Serbie europeana, faptul ca
multi dintre concetatenii lor nu au invatat nimic
din dramele anilor '90 nu va duce decit la noi si
noi lovituri. Dupa manifestatiile politice
ocazionate de inmormintarea fostului
conducator, e greu de crezut ca muntenegrenii
rationali vor mai dori sa-si imparta destinul cu
fratii si vecinii sirbi. Secesiunea pare optiunea
cea mai probabila, in speranta unei viitoare
integrari europene. Iar in ceea ce priveste
statutul provinciei Kosovo, devine tot mai
evident ca albanezii kosovari capata argumente
suplimentare in favoarea aspiratiilor lor de
independenta. Desi probabil ca nu se vor mai
inregistra varsari de singe, drama iugoslava nu
s-a incheiat.
Instanta de la Haga are o misiune mult mai
ingrata decit Tribunalul Penal International
pentru Rwanda, Tribunalul Special pentru Sierra
Leone, Tribunalul Special pentru Cambodgia
sau Tribunalul Ad Hoc pentru Timorul de Est
(instanta pentru Rwanda are un statut similar, in
timp ce pentru celelalte mandatul national se
imbina cu cel al ONU).
In primul rind, pentru ca cei mai multi dintre
occidentali au dificultati in a localiza pe harta
aceste tari, iar aceasta face ca presiunea publica
sa fie mult mai redusa, desi presa internationala
a prezentat, in 1994, destule imagini dramatice
ale violentelor politice si intercomunitare (cazul
Rwandei, apreciaza multi specialisti, satisface cu
virf si indesat definitia genocidului). In cazul
Iugoslaviei, insa, interesul publicului occidental
se mentine la cote foarte inalte, ceea ce face ca
si contestarea legitimitatii tribunalului sa fie mai
larg raspindita si mai intensa.
In al doilea rind, pentru ca in cazul Iugoslaviei
deliberarile si sentintele survin - asa cum am
mentionat mai sus - inainte ca regiunea sa-si
cistige o reala stabilitate politica. Desi armele au
tacut, ingrijorarea comunitatii internationale este
mult mai pronuntata decit in cazurile africane
sau asiatice. Exista, mai ales in rindul populatiei
sirbe, sentimentul ca tribunalul este un mijloc
prin care adevaratii invingatori in conflict (adica,
Statele Unite si aliatii occidentali) vor folosi
activitatea tribunalului pentru a arunca o vina
colectiva asupra sirbilor si a-i sili sa se
resemneze cu pierderile teritoriale aduse de
razboi.
Apoi, misiunea tribunalului de la Haga este mai
grea pentru ca acolo sint judecati europeni,
adica oameni mult mai pregatiti sa justifice
crimele in masa cu ajutorul unor concepte
precum natiune, granite, suveranitate sau istorie.
Nu trebuie sa facem prea mari eforturi de
memorie pentru a ne aminti atitudinile unor
oameni politici sau lideri de opinie din Rasarit
(inclusiv din Romania), dar si din Occident, in
privinta legitimitatii mijloacelor folosite de
taberele combatante. Si nu este vorba, aici, doar
de sirbi.
Pentru ca la Haga sint judecate persoane
apartinind tuturor factiunilor combatante, exista
riscul ca Tribunalul, actionind in plan juridic, sa
ofere in fapt o sentinta politica la nivel general.
Nu magistratii de la Haga trebuie sa faca acest
lucru: rolul lor este acela de a sanctiona crimele,
oricine le-ar fi savirsit. Judecatile politice finale
nu le vor da nici ei, nici istoricii, nici politologii -
cei ce trebuie sa o faca sint chiar fostii luptatori
sau, daca ei nu sint capabili, copiii si nepotii lor.
Dificultatile tribunalului de la Haga sint mai mari
si pentru ca, spre deosebire de Rwanda, de
exemplu, multi dintre acuzati continua sa fie
priviti de conationalii lor drept eroi. In Rwanda,
majoritatea hutu s-a dezis, in cea mai mare
parte a ei, de colonelul Thoneste Bagosora, cel
caruia i se atribuie principala responsabilitate in
organizarea masacrelor. La fel, si de fostul sef al
postului national de radio - cel care, folosind
apelativul "dragi ascultatori", invita etnicii hutu sa
ia orice arma disponibila si sa-si lichideze vecinii
tutsi.
Toate aceste elemente nu vor influenta, in ultima
instanta, fondul procesului de judecata, ci doar
acceptarea ca legitime a sentintelor. Insa
decesul celui mai mediatizat acuzat, Milosevici,
in conditii dubioase si generatoare de speculatii,
este o lovitura grava pentru imaginea institutiei
de la Haga si pentru procesul de normalizare in
regiune. Era greu de imaginat un scenariu prin
care memoriile trecutului sa afecteze mai dur
sansele unui deznodamint european apropiat.
Acum, liderii democratici din regiune trebuie sa-
si convinga conationalii sa priveasca mai mult
catre viitor.