Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

De ce atita reticenta la vaccinarea contra cancerului de col uterin?

GALERIE
%PIC_TITLE%
    - +

    Vasile Tataru, 40 ani, electrician
    Am o fetita de 13 ani, dar am citit pe internet atit de multe pareri pro si mai mult contra vaccinului, incit nu as avea curajul sa merg cu ea la medic sa fie vaccinata. Ne straduim cit putem sa avem o alimentatie sanatoasa si ne ferim de boli, dar stim ca aceste masuri nu sint suficiente. Daca s-ar face o informare mai corecta a populatiei despre acest vaccin - ce riscuri comporta, daca are efecte secundare sau daca sint persoane care au anumite boli si nu trebuie vaccinate -, poate am lua o decizie.

    Mihaela Lazar, 54 ani, medic de familie
    Eu as fi de acord. Mai intii, pentru ca sint medic de familie si, in alta ordine de idei, campania de vaccinare a tinerelor este foarte bine argumentata. Cred ca Romania este tara din Europa cu cea mai mare incidenta a cancerului de col uterin si este necesara vaccinarea in scop preventiv. Din pacate, nu s-a vorbit indeajuns despre necesitatea si beneficiile acestui vaccin. Eu, de exemplu, am, ca paciente, fetite ale caror mamici au fost de acord sa discutam si, in momentul in care am explicat ca boala respectiva macina o multime de femei tinere, au fost de acord sa-si vaccineze copiii, inainte de a-si incepe, evident, viata sexuala.

    Gabriel Stefura, 63 ani, profesor universitar
    Lucrurile nu sint facute la intimplare, pentru un cistig comercial al cuiva, ci au un fundament stiintific. Mai intii m-as interesa sa aflu care sint riscurile, daca si in alte tari se procedeaza la fel sau folosesc acelasi tip de vaccin si daca exista un suport cit de cit serios in aceasta actiune, apoi as accepta sa fie facut vaccinul. As cere parerea mai multor specialisti, nu numai a unuia, pentru ca, mai ales cind e vorba de viata unui copil, trebuie gindit ceva mai serios. Daca m-ar privi numai pe mine, nu as ezita - vaccinul antigripal mi l-am facut deja.

    Viorica Cocuz, 80 ani, pensionara
    Eu nu mai am fete minore, dar, vazindu-ma in postura unei mame tinere si daca as avea o fata, as accepta sa faca acest vaccin, ca mai tirziu sa nu aiba de suferit. Ce am auzit despre vaccin nu mi se pare prea convingator si de aceea as cere parerea unui medic ginecolog. Stiu ca un vaccin se face pentru a preveni o afectiune grava si are rolul de a imuniza organismul. Nu cred insa ca toti parintii, mai ales mamele fetelor, sint informati; cine a citit mai mult si are cit de cit un bagaj de informatii ar accepta, dar cine nu stie despre ce este vorba nu accepta.

    Cristina Petrisor, 27 ani, economist
    Nu as fi de acord, deoarece nu s-a facut o informare completa despre beneficiile acestui tip de vaccin. Eu cred ca e mai mult o strategie de a se cistiga niste bani.

    Viorica Cretu, 53 ani, inginer
    Sincera sa fiu, nu as fi de acord. Deocamdata, mie problema asta cu vaccinul mi se pare un experiment, iar daca este un experiment, acesta nu trebuie facut mai intii pe oameni. Daca se faceau studii si, in timp, se ajungea la o concluzie si am fi fost mai bine informati, probabil eram de acord, dar acum nu pot sa-mi asum nici un risc. Oricum ai da-o, un risc tot exista: pe de o parte riscul bolii, iar pe de alta parte un posibil risc cauzat chiar de vaccinul respectiv. Avem de ales intre doua rele, dar nu stiu care din acestea ar fi cea mai putin rea. In general, cancerul de col uterin poate aparea la femeile care au avut intreruperi de sarcina si am inteles ca la copii poate aparea si din cauza radiatiilor si a alimentatiei, dar asta nu inseamna sa ne apucam sa facem niste vaccinuri, daca nu sintem in cunostinta de cauza.

    Florentina Croitoru, 32 ani, administrator
    Avind in vedere ca nu au fost prea multe rezultate optimiste, nu cred ca as fi de acord. Sincera sa fiu, nu m-am gindit pina acum ce as face daca as avea o fetita de 12-14 ani. Pentru parinti ar fi bine sa fie informati despre cancerul de col uterin si necesitatea unui vaccin de prevenire a acestei boli, ce reactii are, ce riscuri ar putea sa apara, dar informarea sa fie intr-adevar informare si sa nu semene a reclama. In ultimii ani au aparut atitea vaccinuri, incit nu mai stim ce sa credem. Nu am facut vaccin antigripal, nu m-a speriat gripa aviara si nici cea porcina si, iata, am trait.

    Constantin Turcanu, 43 ani, conducator auto
    Eu am doi baieti. Fete nu am, dar daca as avea o fata, nu stiu daca as fi de acord cu vaccinarea ei, pentru ca am auzit fel de fel de pareri si nu stiu ce sa mai cred. Am auzit ca, in urma acestui vaccin, s-ar putea ca tinara sa nu mai poata avea copii sau, dupa citiva ani, sa apara alte complicatii, dar si ca vaccinul previne aparitia cancerului de col uterin.

    Liliana Vieru, 58 ani, pensionara
    As accepta, pentru ca dintotdeauna preventia este ceva bun. Bineinteles, inainte de a lua o decizie, as cere parerea medicilor si, daca eu as fi convinsa, as discuta si cu fetita.

    A consemnat Aurel OANCEA


    © Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

    Ultima ora

    editorial

    Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

    Dan CONSTANTIN

    Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

    Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

    opinii

    Roboţi

    Codrin Liviu CUȚITARU

    Roboţi

    Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

    Despre discursul regionalist din Moldova (II)

    George ŢURCĂNAŞU

    Despre discursul regionalist din Moldova (II)

    Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

    Spărgătoarea de coduri

    Bogdan ILIESCU

    Spărgătoarea de coduri

    Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

    pulspulspuls

    Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

    Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

    Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

    Caricatura zilei

    Liste electorale

    Cumpara editia digitala

    Vremea in Iasi

    Curs valutar

    Linkuri sponsorizate

    Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri