Azi se implinesc 53 de ani de la revolta anti-comunista de la Vadu Rosca u in urma acelor evenimente, devenite pagini de istorie in "Cartea soaptelor" a lui Varujan Vosganian, au mai ramas patru supravietuitori u pentru ei, astazi, deschidem cartea soaptelor, de unde lacrimeaza ziua in care au murit opt barbati, o femeie si un clopot la Vadu Rosca u potrivit povestii, cel care a comandat represiunile, intocmai Nicolae Ceausescu, avea sa se aleaga cu un blestem napraznic de la roscaneni, ajuns la implinire in decembrie 1989.

"Am mincat coliva pentru sufletul lui Aurel Dimofte. Era dulce si buna. Bunica a intrebat-o pe tanti Anica daca a venit multa lume la parastas. Pa Anica a podidit-o plinsul si ne-a spus ca n-a fost niciun parastas. Au pus coliva pe masa, au asezat un tacim si pentru domnul nostru Iisus Hristos, au spus ei singuri Tatal nostru si au cintat Vesnica pomenire, ridicind farfuriile si leganindu-le in miinile impreunate. Pentru ca Aurel Dimofte n-are mormint cu cruce si preotul se teme sa-i pomeneasca numele in altar, de fata cu toti. Dupa ce tanti Anica a plecat, leganindu-si cobilitele, bunicul i-a spus bunicii in soapta: «N-o mai intreba de barbatu-sau. E dintre cei de la rascoala... Cine stie pe unde ii putrezesc oasele»", sta scris in "Cartea soaptelor" a lui Varujan Vosganian despre revolta singeroasa anti-comunista de la Vadu Rosca. Aici, pe 4 decembrie 1957, orizontul s-a inrosit. Tot aici, azi, la 53 de ani de la acele evenimente, protagonistii razvratirii impotriva regimului comunist au ajuns eroi in paginile unei istorii povestite incet, printre soapte si lacrimi. In 2009, povestea satenilor care au luptat pina la pieire pentru pamintul lor a vazut lumina tiparului, cu litere inrosite de singe, intr-o incercare de pastrare a evenimentelor in istoria Vrancei. Azi, la Vadu Rosca, au mai ramas patru supravietuitori ai acelor vremuri: Costica Arbanas, Lazar Sandu, Marin Craciun si Nitu Stan. Isi duc mai departe destinul, acela de a-l fi infruntat cu nebunie pe Nicolae Ceausescu venit in satul lor pentru a-i elimina pe cei care se impotrivesc noii orinduiri. In martie 1949 Plenara Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Roman a decis colectivizarea agriculturii, iar regiunea Galati si tinuturile de la sud de Focsani, Suraia si Vadu Rosca, au ramas printre ultimele, pentru ca "oamenii locului erau indaratnici si saracimea putina". In toamna insa, pe ulitele satelor a venit Militia care ii cauta pe capii razvratirii. Nitu Stan, unul dintre supravietuitori, povesteste in "Cartea Soaptelor" de ceea ce venise sa-i spuna intr-o dimineata Sterica Raducanu. Ceva ce prevestea ca linistea "nu e tocmai buna" - intilnirea lui Nicolae Ceausescu. "«Ce treaba ai pe aici la ora asta?» «Vin sa-mi iau femeia!» A zis-o fara sa-si dea seama daca celalalt il crede ori ba. Dar aceluia, lui Nicolae Ceausescu, ii pasa prea putin de asta. «Ce-i pe la Vadu Rosca? Sint oameni cu furci si topoare?» Sterica Raducanu si-a intors putin privirea ca sa vada daca se desluseste pe cer vreo umbra rosiatica de la hora cu torte. Dar cerul statea ca un clopot smolit si nemiscat. Asa ca se intoarse si zise: «N-am vazut.» «Fumezi?» Ceausescu i-a dat o tigara si i-a intins si chibritul aprins, tinind indelung flacara in dreptul chipului lui. «Te privea ca sa te tina minte», zice Damian Patrascu. ... «Cit se uitase la mine cu chibritul in dreptul ochilor, el nu s-a uitat drept in ochii mei, s-a uitat la mina in care tineam tigara si a vazut cum imi tremura. Ca adica mi-e frica, pentru ca minteam. A stiut ca-l mintisem. » «Si de ce nu te-a arestat atuncea?» «Ce sa piarda timpul cu mine? Stia ca ma aresteaza oricum a doua zi sau in saptamina urmatoare si ca n-am unde sa fug. Niciunul n-a avut unde sa fuga, ne-au prins si ne-au arestat pe toti, ba chiar pe mai multi de-atit.»", isi aminteste Nitu Stan in "Cartea soaptelor".

Clopotul acoperi suierul gloantelor

"Crengile au inceput sa tremure, desi vintul nu se pornise. «Vin tancurile», isi spuse Nitu Stan... femeile isi oprira plinsul in git, a lui Dimofte, care era cu burta mare, se ridica si ea cu mina la gura, batrinii isi indesira crucile si clopotul batea si tremurul vazduhului de la bataia clopotului se unea cu tremurul pamintului, incit nu mai stiai care e tremurul care blestema si care e tremurul care binecuvinteaza", scrie Vosganian despre apropierea comunistilor la Vadu Rosca. Ceausescu avea sa ajunga in satul razvratitilor si sa comande impuscarea celor care nu doreau sa se supuna regimului. "Linga Nitu Stan, Costica Arbanas cazu in genunchi si-si desfacu la piept, rupind-o, camasa. Linga el Aurica Dimofte, Stroie Craciun si, stringind in mina toporul, Ionica Areaua. Apoi ceilalti venira cite unul. Cocotata pe cabina masinii rasturnate, Dana lui Radu ramase incremenita, stringindu-si basmaua la piept. ... Barbatul acela, Ceausescu, isi lasa bratul in jos cu o miscare iute. Clopotul porni sa bata din nou, acoperind suierul gloantelor", rememoreaza eroii de la Vadu Rosca. Costica Arbanas, un alt supravietuitor, erou si el in cartea lui Vosganian isi aminteste de furia comunistilor. "Asa cum altii, de frica, se scapa in nadragi, eu ma scapasem pe obraji. Respiram plins... Era fierbinte si curgea suvoaie, ca ziceai ca parca plingeam singe", povesteste Arbanas.

Blestemul lui Ceausescu

Un alt satean, Marin Craciun, avea sa povesteasca in "Cartea soaptelor" blestemul pe care i l-a aruncat fostului dictator, care, in 1989, avea sa se implineasca. "...omul cela mic, in scurta albastra, mi-a tras un bocanc in burta si m-a injurat. Da' io n-am zis nimica si numai am gemut si l-am blestemat in gind. L-am blestemat greu, tare de tot, cu tot neamul lui si pentru toti mortii nostri. Si asa s-a si intimplat. Zic unii ca a fost de la revolutie, de la Iliescu, trebuia sa-l impuste ca sa-l faca sa taca, da' nu-i adevarat. I s-a tras de-atuncea, de la iarna aia si de la blestemul nostru, al roscanenilor de la Vadu. ... A murit tot asa cum l-a omorit el... pe Aurel al lui Dimofte. La fel si la fel. Tot asa a cazut in genunchi si atit au tras in el, ca a cazut pe spate, tot in genunchi si tot ca Aurica Dimofte. Numai ca Ceausescu a avut o moarte blestemata, cu miinile legate la spate, n-a putut nici macar sa-si duca miinile la piept, ca Aurica, sa incerce sa-si indese inapoi singele care-i curgea", sopteste Marin Craciun. Razvratitii de la Vadu Rosca, Suraia sau Rastoaca au ajuns prin inchisori, dar n-au murit in spatele gratiilor, iar dramele lor au ajuns sa scrie litere stacojii in istoria Vrancei. "La Vadu Rosca au fost in dimineata zilei de 4 decembrie 1957 patruzeci si opt de raniti. Peste asta s-au numarat zece morti: opt barbati, o femeie, Dana lui Radu, si un clopot. Toti, cu mormint fara nume... Dana Radu, Aurel Dimofte, Ionut Cristea, Dumitru Marin, Ion Arcan, Dumitru Craciun, Toader Craciun, Stroie Craciun, Marin Mihai. Apoi, bunicul a amestecat numele acestea printre ale noastre, inghesuindu-le pe foile de hirtie, dar incapind totusi, caci mortii, mai ales cei fara cruce si fara pomenire, cu trupurile lor subtiate, ocupa mai putin loc pe lumea aceasta decit cei vii", pomeneste Varujan Vosganian despre revolta de la Vadu Rosca in ceea ce ar putea ramine ca o istorie a acestor meleaguri. Azi, la Vadu Rosca, autoritatile nu comemoreaza evenimentul. Vremurile si uitarea au facut asta. Dar o coliva, la biserica, tot se va legana si se va spune Tatal nostru si Vesnica pomenire, iar clopotul bisericii de la Vadu va tremura lacrimile urmasilor.

Sursa: Ziarul de Vrancea