Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

HOTIE!

GALERIE
%PIC_TITLE%
    - +
    Locatarii din Asociatia nr. 15 ar fi trebuit sa plateasca pentru luna
    decembrie intre 3 si 5 milioane de lei pentru caldura. Suma exorbitanta
    reiesea din defalcarea unei facturi primite de la Goscom in valoare de
    162,16 milioane de lei, ceea ce reprezenta 202,7 gigagalorii, produse prin
    consumul a 34.769 metri cubi de gaz metan. Consumul de gaz metan a
    fost inregistrat cu manometrul diferential inregistrator (cu diagrama), aparat
    de masura folosit de zeci de ani in centralele termice din Roman. Factura a
    fost respinsa de administratorul Asociatiei 15, care a avut in vedere ca
    centrala termica 9 este moderna, cu un randament superior si aproape toti
    locatarii si-au montat repartitoare de cost la calorifere, astfel incit sa poata
    face economie la consumul de agent termic.
    Administratorul asociatiei a solicitat firmei Elsaco, cea care a montat
    repartitoarele, sa verifice cauza acestor facturi uriase. S-a descoperit ca,
    de fapt, locatarii consumasera doar 83,27 de gigacalorii, rezultind o factura
    de doar 66,616 milioane de lei. "Media costului caldurii pentru un
    apartament a ajuns de la peste trei milioane de lei la numai 900.000 de lei.
    Noi am calculat listele pe baza facturii emise de Elsaco, anuntindu-i pe cei
    de la Goscom ca nu vom achita si diferenta de aproape 100 de milioane de
    lei, care nu este justificata", a declarat Mioara Staiculescu, administratora
    asociatiei.
    Pentru recuperarea diferentei de bani, Goscom a transmis catre societatea
    Elsaco o adresa prin care este avertizata ca nu i se va mai achita
    gigacalorimetrul instalat in centrala termica, aparat obligatoriu pentru
    corecta citire a repartitoarelor. "Litigiul trebuie sa fie doar intre Elsaco si
    Distrigaz, pentru ca factura de 162 de milioane este rezultatul citirii
    contorului volumetric de gaz. Noi am furnizat serviciile, aceasta este
    valoarea serviciilor furnizate, deci trebuie sa incasam banii. Centrala
    termica are retele scurte, iar tevile au fost schimbate anul trecut in
    totalitate. Randamentul centralei este de 92%, deci problema consumului
    suplimentar nu ne apartine", a declarat Eduard Corduneanu, directorul
    Goscom.
    "Goscom ne-a blocat platile pe nedrept, pentru a recupera diferenta de
    bani. Facturarea nu se face dupa contorul de gaz, ci dupa contorul de
    energie termica. In cazul CT 9, Goscom a calculat factura dupa un contor
    de gaz care, in plus, era defect. Contorul de gaz a fost schimbat cu unul
    nou, intre timp. Cit priveste blocarea platilor, exista destule cai pentru
    rezolvarea problemei, pornind de la cea amiabila pina la cea legala", au
    precizat reprezentantii Elsaco Botosani.
    Desi conflictul intre cele trei societati se afla in plina desfasurare, locatarii
    bransati la CT 9 nu mai au de suferit. Ei vor avea de achitat numai factura
    de 66 de milioane de lei pentru luna decembrie, plus alte doua facturi, la fel
    de mici, pentru lunile ianuarie si februarie: 82 de milioane de lei, respectiv
    77 de milioane de lei.
    Micsorarea facturilor a survenit dupa ce Distrigaz a inlocuit vechiul contor
    de gaz cu diagrama, cu un contor modern, ceea ce dovedeste ca
    facturarea pentru luna decembrie s-a realizat pe baza unui contor de gaz
    "cu probleme". Chiar daca manometrul diferential al Distrigaz este verificat
    metrologic, apare o diferenta de aproape 14.000 de metri cubi de gaz
    metan intre consumul inregistrat in luna decembrie si cel inregistrat, cu
    aparatul de masura cel nou, in luna ianuarie. Diferenta dintre consumul
    inregistrat in decembrie si februarie este de 17.000 de metri cubi.
    "Gigacalorimetrul arata un consum mai mic fata de contorul de gaz din
    centrala. Nu aveam cum sa facturam dupa metoda propusa de Elsaco,
    pentru ca am fi iesit in pierdere cu 100 de milioane de lei. Sa-mi spuna
    Elsaco si Distrigaz care grupa de masura este buna si vom sti atunci ce si
    cum facturam", a precizat Eduard Corduneanu, directorul general al
    Goscom.
    Directorul Distrigaz recunoaste ca a inlocuit contorul de gaz de la CT 9,
    fapt ce a dus la scaderea la jumatate a facturilor. "Goscom trebuie sa ne
    plateasca banii pentru consumul de gaz. E treaba lor de unde scot acesti
    bani. Nu poate exista nici un conflict intre Distrigaz si Elsaco, pentru ca
    cele doua societati nu au nici o legatura (...) In momentul in care ne vom
    permite, vom investi in contoare noi, moderne, cu turbina, care le vor
    inlocui pe cele cu diagrama. Am inlocuit, in luna ianuarie, contorul de gaz
    de la CT 9 cu unul modern, urmind sa mai schimbam contoarele de la CT
    1, 2, 3 si 4. Goscom ne este dator cu 111 miliarde de lei si cu diferenta de
    100 de milioane de lei, rezultata din factura pe luna decembrie de la CT 9",
    a declarat Dumitru Blesneag.
    In timp ce Elsaco, Goscom si Distrigaz arunca pisica dintr-o curte in alta,
    fiecare gasindu-l vinovat pe celalalt de inregistrarea unui consum
    inexplicabil de 100 de milioane de lei, locatarii au scapat de teroarea
    facturilor de milioane aferente lunii decembrie 2003, ca urmare a vigilentei
    lor si a sprijinului acordat de presa. Grav este ca nimeni nu isi asuma
    raspunderea unei acuzatii ferme si motivate tehnic, mentinindu-se banuiala
    ca ani de zile am fost furati printr-un sistem de masurare a consumului de
    gaz metan contestat prin masuratorile performante facute de aparatura
    moderna agreata de Goscom si Distrigaz. Ramine fara raspuns intrebarea
    de ce modificarile facute in centrala 9 nu sint aplicate in tot orasul si, mai
    ales, de ce Distrigaz a acceptat doar sub presiunea locatarilor inlocuirea
    aparatelor de masura din centrala 9? (Alex NISTOR)

    © Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

    Ultima ora

    editorial

    Cine profită de madam Şoşoacă

    Pavel LUCESCU

    Cine profită de madam Şoşoacă

    Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

    opinii

    Distrugerea statuilor

    Alexandru CĂLINESCU

    Distrugerea statuilor

    Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

    De ce este atât de aspru Postul Mare?

    pr. Constantin STURZU

    De ce este atât de aspru Postul Mare?

    Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

    Roboţi

    Codrin Liviu CUȚITARU

    Roboţi

    Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

    pulspulspuls

    Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

    Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

    Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

    Caricatura zilei

    La reciclat pet-uri și doze

    Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

    Cumpara editia digitala

    Vremea in Iasi

    Curs valutar

    Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri