Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Razie printre cersetori

GALERIE
%PIC_TITLE%
    - +
    De citeva saptamini, ca o conditie necesara in vederea primirii tarii noastre in Uniunea Europeana, problema copiilor strazii s-a aflat in atentia cabinetului Nastase. Premierul le-a solicitat prefectilor sa ia de urgenta masuri de limitare a acestui fenomen. In cursul saptaminii trecute, primarul municipiului Roman, Dan Ioan Carpusor, a primit dispozitie din partea prefectului Vasile Pruteanu de a se ocupa de copiii strazii, prin "racolarea" acestora de pe strazi si cazarea lor in internatele liceelor romascane.
    Cu ajutorul Politiei, Primaria a demarat, ieri, o ampla actiune de prindere a acestor copii ai strazii. "Cartierul general" al operatiunii a fost constituit la Primarie. De la inceput s-a plecat de la premisa ca multi dintre cei care vor fi ridicati de pe strazi nu sint inclusi in categoria copiilor strazii, ei avind atit locuinte, cit si familii care ii au in grija. "Exista posibilitatea ca, prin aceasta actiune, sa nu depistam copii ai strazii. In schimb, exista foarte multi cersetori. Trebuie sa demaram aceasta actiune de identificare a cersetorilor si, in acelasi timp, de luare a masurilor legale pentru stoparea acestui fenomen. Sint convins ca rezultatele acestei actiuni vor fi extrem de interesante - de la copii sau adulti care, intr-adevar, nu au ce minca, pina la copii care sint pusi de parinti sa cerseasca sau oameni care au pensii de peste un milion de lei dar care, de asemenea, cersesc", a precizat primarul Dan Ioan Carpusor.
    In aceasta actiune au fost implicate patru echipaje, formate din politisti si gardieni publici, care au actionat pe patru trasee din Roman, incluzind acele locuri despre care politistii cunosteau ca au devenit locuri clasice ale cersetorilor romascani - Gara, Autogara, Piata Mare sau Pietonalul Stefan cel Mare. Cele patru echipaje au pornit "la vinatoare" in jurul orelor 11.30, reusind ca, in aproximativ o ora, sa adune circa 50 de persoane. Prinderea cersetorilor nu a fost lipsita de evenimente. La vederea politistilor, copiii, dar si cersetorii adulti, simtindu-se «luati in vizor», au incercat "sa spele putina". In alte cazuri, la cersit se aflau mame cu o multime de copii in jur. Tipetele copiilor se declansau "ca la comanda", in momentul in care erau retinuti de politisti. In zona hotelului Roman, nici nu au apucat sa opreasca masinile echipajelor de Politie, ca micii cersetori au si disparut, precum potirnichile. Au avut ghinionul, in schimb, sa dea nas in nas cu agentii IGS de la postul din incinta hotelului, care le-au dat o mina de ajutor politistilor la prinderea acestor copii.
    Cersetorii au fost dusi la Primarie, unde s-a organizat trierea lor. Asa cum era de asteptat, verificarile au dovedit ca nici unul din cei culesi de pe strazi nu facea parte din categoria celor fara familie sau domiciliu.
    "In urma actiunii de azi, care a avut ca obiect principal identificarea persoanelor care practica cersetoria si care vagabondeaza pe strazile din Roman, au fost identificate 44 de persoane, majoritatea cersetori. Fata de acestia vom lua masurile legale care se impun, respectiv sanctionarea conform Legii 61 pentru cersetorie, cu o amenda cuprinsa intre 80.000 si 400.000 de lei, pentru persoanele majore. In ceea ce ii priveste pe minori, vom lua masuri de sanctionare a parintilor pentru nesupravegherea copiilor. In continuare, cele 17 persoane care au fost depistate ca nu locuiesc in municipiul Roman, vor fi trimisi la locurile de domiciliu, unde organele locale vor lua masuri de integrare a acestora. Impreuna cu serviciile abilitate ii vom integra din punct de vedere social pe cersetorii din Roman. Minorii vor fi internati intr-o scoala speciala de reeducare", a declarat locotenent Paul Patrauceanu, din cadrul Biroului Politie Judiciara.
    Cersetorii au fost apoi dati in grija directorilor liceelor care dispun de internate, unde au beneficiat, in cursul serii de ieri, de doua lucruri extrem de rare pentru existenta lor: un dus si o masa calda. Dupa aceasta, ei au luat, din nou, drumul strazilor. (Catalin BARGAOANU)

    © Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

    Ultima ora

    editorial

    Cine profită de madam Şoşoacă

    Pavel LUCESCU

    Cine profită de madam Şoşoacă

    Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

    opinii

    Distrugerea statuilor

    Alexandru CĂLINESCU

    Distrugerea statuilor

    Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

    De ce este atât de aspru Postul Mare?

    pr. Constantin STURZU

    De ce este atât de aspru Postul Mare?

    Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

    Roboţi

    Codrin Liviu CUȚITARU

    Roboţi

    Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

    pulspulspuls

    Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

    Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

    Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

    Caricatura zilei

    La reciclat pet-uri și doze

    Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

    Cumpara editia digitala

    Vremea in Iasi

    Curs valutar

    Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri