vineri, 29.03.2024
Oficialii campioanei la handbal feminin Oltchim au declarat, ieri, pentru MEDIAFAX, ca au primit sms-uri in noaptea precedenta, de la antrenorul echipei HC Zalau, Gheorghe Tadici, care le reprosa ca s-ar fi implicat in meciul pierdut de ardelence, cu o zi inainte, cu Dunarea Braila (24-25)."Azi-noapte, la ora 01:57, am primit un sms, semnat Gheorghe Tadici, in care eram acuzati ca am avea ceva de-a face cu meciul pierdut de echipa lui, miercuri seara, cu Dunarea Braila. Am verificat numarul de telefon, era al lui, mai mult, l-am sunat si am incercat sa-i spun ca nu avem nici un amestec, dar nu s-a putut vorbi cu el. O tinea una si buna ca noi am fi implicati. L-am atentionat ca vom face public mesajul, a spus ca nu-i pasa. Ce interes ar putea avea Oltchim sa faca asa ceva, cind in clasament avem cinci puncte in plus si un meci mai putin disputat? Oltchim nu se implica in astfel de lucruri", a declarat presedintele CS Oltchim, Petre Berbecaru. Oficialul vilcean a furnizat si textul sms-ului primit de la Gheorghe Tadici: "Multumit de comanda rezolvata de prostituatul directoras de la Oltchim, de valoare 0? Rusine tuturor celor implicati, cu Otto P in prim-plan. Asa sa va ajute D-zeu in viata", care a fost semnat Gheorge Tadici si trimis lui Petre Berbecaru, vicepresedintelui Andrei Luca, dar si finantatorului Constantin Roibu. Potrivit declaratiilor lui Petre Berbecaru, antrenorul de la HC Zalau il vizeaza in sms pe unul dintre cei doi arbitri ai partidei, Mihnea Iordache, care este si sotul fostei jucatoare vilcene Diana Meirosu, sora Adinei Meirosu, din lotul campioanei. De asemenea, "Otto P", este Otto Pripas, care face parte din Comisia Centrala a Arbitrilor, fiind acuzat de Gheorghe Tadici ca i-ar fi delegat pe cei doi arbitri vilceni.
Antrenorul Gheorghe Tadici a declarat pentru MEDIAFAX ca nu il intereseaza echipa Oltchim Rimnicu Vilcea. "Nu ma intereseaza Oltchim, sa-si vada ei intii birna din ochiul lor, nu paiul din ochiul altuia. Nu stiu ce reclama ei si ce au avut de spus, dar in ce ma priveste sint problemele mele personale, nu de ordin public si nu discut despre asa ceva", a afirmat Tadici.
Cuvinte cheie:
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Liviu Dragnea a mai înființat o firmă. Domeniul-cheie în care fostul lider PSD vrea să facă bani
Un tânăr motociclist a murit după ce s-a izbit de un cap de pod la Chicerea
VIDEO Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești/Suceava
Trei copii au ajuns la spital după ce un copac a căzut peste mașina în care se aflau
IMAGINEA ZILEI: fața occidentală a aeroportului Iași după ce s-a deschis marelui public
4,25 milioane de dolari pentru cel mai scump medicament din lume
Bulevardul Socola, închis pe jumătate. Pe unde au fost deviate autobuzele
VIDEO PRIMELE IMAGINI cu craterul format de prăbușirea dronei, la 8 km de Brăila
Prognoză meteo pentru luna aprilie: Temperaturi peste cele normale. În ce zone sunt anunțate ploi
Ciucă se gândește la o confruntare cu Ciolacu la alegerile prezidențiale
Miroslava – comuna cea mai mare și cea mai bogată din regiune. Încotro? (P)
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |