joi, 28.03.2024
Comitetul Executiv al Federatiei Romane de Fotbal a decis, ieri, ca alegerile pentru presedintia forului sa aiba loc la 25 ianuarie, desi initial erau programate in primavara, motivul devansarii fiind tragerea la sorti pentru EURO 2012, care va fi efectuata la 7 februarie. Membrii CEx sustin ca au decis sa devanseze alegerile deoarece noul presedinte trebuie sa puna la punct strategia pentru preliminariile EURO 2012, a caror tragere la sorti va avea loc la 7 februarie. "In conditiile in care calificarea la turneul final nu va trebui ratata, presedintele FRF, care va fi ales pe 25 ianuarie 2010, va trebui sa aiba timp sa alcatuiasca, impreuna cu echipa sa si cu staff-ul tehnic al echipei nationale, programul si strategia in perspectiva preliminariilor, astfel incit obiectivul calificarii sa fie indeplinit", se arata intr-un comunicat al forului prezidat in prezent de Mircea Sandu.
Fostul presedinte al clubului Progresul, Constantin Iacov, a declarat, ieri, agentiei NewsIn, ca se astepta ca membrii CEx al FRF sa devanseze data alegerilor pentru presedintia forului, pentru a-i crea un avantaj lui Mircea Sandu, dar a decis sa candideze, fiind convins ca va cistiga. "E o magarie la care ma asteptam, e deja recunoscuta. Si-au pus planul in aplicare pentru a-i distruge pe ceilalti candidati. Trebuie sa iti depui documentele necesare candidaturii pina la 8 ianuarie, in conditiile in care, pina acum, toata lumea stia ca alegerile sint programate in aprilie. Chiar si asa, eu voi candida si sint sigur ca 25 ianuarie va fi ultima zi cu Mircea Sandu presedinte. Daca va fi o lupta in doi, atunci cred ca voi cistiga cu aproximativ 160 de voturi", a spus Iacov.
Omul de afaceri e convins ca decizia CEx este luata de teama faptului ca actuala conducere a FRF va pierde puterea dupa 20 de ani. "Cei care sint acum in clica FRF sint speriati ca vor pierde alegerile. Frica a inceput sa ii roada si nu vor scapa. Au aflat ca am discutat cu diversi oameni de fotbal din tara si fac tot posibilul sa ramina Mircea Sandu, dar asta nu se va mai intimpla", a adaugat acesta.
Un alt posibil candidat la presedintia FRF, fostul international Gheorghe Popescu, a spus ca stia de decalarea alegerilor, dar nu a luat o hotarire in privinta candidaturii sale. "Stiam ca alegerile vor fi mai devreme. Imediat dupa vacanta voi anunta hotarirea mea in privinta candidaturii la presedintia federatiei", a spus Popescu.
Cuvinte cheie:
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Modificări: Tramvaiul 6 (Dacia – Târgu Cucu) va circula până în Tătăraşi Nord
Orașul din România de două ori mai mare decât Bucureștiul în care mulţi ieşeni îşi petrec vacanţa
Philipp Plein şi-a părăsit logodnica pentru o ieşeancă. Tânăra din Paşcani e însărcinată
Ministrul Finanţelor, întrebat cât i-a venit factura la curent: 199 lei
Prahova: Bărbat ucis cu un singur pumn după o ceartă pe modul în care a parcat maşina
Dan Şucu anunţă că merge cu galeria Rapidului la meciul cu U. Craiova
Preţul aurului a urcat joi la 327,8351 lei/gram, o nouă valoare record
Nou scandal: Postări cu soldaţi israelieni care se joacă cu lenjeria intimă a femeilor din Gaza
Prefectul Cojocaru acuză conducerea Aeroportului Iaşi de "politizare cu penali"
Conferința ,,BRICS și ordinea economică mondială”, la sediul Academiei Române din Iași
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
Ministrul Energiei explică modul cum va fi aplicată schema de plafonare la gaze şi energie
Noi măsuri în privinţa sistemului electronic RO e-Factura. Ce măsură anunţă Guvernul
Integritatea hibridă a lui Herman von Hebel, preşedintele Comisiei Pre-Vetting din Republica Moldova
STUDIU - Gheaţa polară se topeşte şi modifică rotaţia Pământului: Timpul însuşi este afectat
Grav accident rutier în Dolj, unde două maşini s-au ciocnit, iar una a luat foc
Luis Enrique şi Hansi Flick, pe lista scurtă pentru a-i succede lui Xavi la FC Barcelona
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Putin spune că Rusia nu va ataca NATO, dar că avioanele F-16 date Ucrainei vor fi doborâte
Ucraina afirmă că a doborât peste noapte 26 de drone de atac ruseşti
Beyoncé, vedeta pop de culoare din Texas, îşi lansează primul album country
Grecia: Cele mai ridicate temperaturi pentru luna martie din ultimii douăzeci de ani
Nissan va investi în unitatea de vehicule electrice Ampere a grupului Renault
Prima Doamnă Jill Biden a scris o carte pentru copii despre pisica de la Casa Albă
Sonda japoneză SLIM a supravieţuit celei de-a doua nopţi pe Lună
Medicamentele hormonale ar putea creşte riscul de tumori cerebrale
PSD Iaşi anunţă că un nou primar PNL va candida pe listele lor la alegerile locale
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Dan CONSTANTINMoştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
George ŢURCĂNAŞUDespre discursul regionalist din Moldova (II) |
Bogdan ILIESCUSpărgătoarea de coduri |