Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Flash

GALERIE
%PIC_TITLE%
    - +

    Carmen Amariei se face olteanca

    Handbalista Carmen Amariei negociaza pentru semnarea unui contract valabil pana la finalul sezonului cu formatia SCM Craiova.  Vara trecuta, Carmen a fost decisa sa-si incheie cariera si nu a semnat cu vreo echipa, revenind la Cluj. Dupa luni bune in care a inclinat mai mult spre retragere, a decis sa mai joace, iar de doua zile se afla la Craiova, cu care este posibil sa semneze un contract valabil pana la finalul sezonului. "M-as bucura sa revin pe teren, mi-am dat seama ca placerea de a juca handbal e mare pentru mine si nu pot sta departe. Nu am mai facut antrenamente specifice de handbal cu o echipa, dar m-am pregatit individual si sper ca, in functie de starea mea fizica si antrenamente, sa reintru cat mai repede pe teren", a declarat Carmen Amariei, miercuri, pentru MEDIAFAX.  Carmen Amariei a jucat sezonul trecut in liga secunda, la Terom Z Iasi, dupa o cariera internationala in care a evoluat la echipele ESBF Besancon, Randers HK, Slagelse, FCK Handbold, Viborg HK.

    Liga I avanseaza in topul IFFHS

    Liga I ocupa locul 14, cu 657 de puncte, in clasamentul celor mai puternice campionate din lume in 2012, intocmit si publicat de Federatia Internationala de Istorie si Statistica a Fotbalului (IFFHS). Cel mai puternic campionat este cel al Spaniei, urmat de cele din Brazilia si Germania. Intre primele zece locuri se afla cinci campionate din Europa, Spania, Germania, Italia, Anglia, Franta si Olanda. In zona este europeana, Ucraina are cea mai tare liga, urmata indeaproape de Rusia.  Romania, Grecia si Turcia sunt la egalitate de puncte. In clasamentul pe anul 2010, Liga I din Romania, ocupa locul 23, iar in 2011, locul 20.

    Radu a inscris in Cupa Italiei

    Fundasul Stefan Radu a marcat un gol pentru echipa sa, Lazio Roma, care s-a calificat in semifinalele Cupei Italiei, dupa ce a invins, marti, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (1-0), formatia Catania, in sferturile de finala ale competitiei. Radu, care a jucat pana in minutul 86, a deschis scorul in minutul 30 cu o lovitura de cap. Celelalte goluri ale invingatorilor au fost marcate de Hernanes, in minutele 61 si 90^1.

    Scandal la reunire

    Aproximativ 30 de suporteri dinamovisti au fost prezenti, ieri, la primul antrenament din 2013 al formatiei conduse de Cornel Talnar, acestia scandand lozinci impotriva actionarilor pe care ii considera vinovati pentru situatia financiara dificila in care se gaseste clubul alb-rosu. Fanii au scandat in mai multe randuri "Plecati cu totii", contestandu-i de asemenea si pe agentii de jucatori Ioan si Victor Becali. Singurii fata de care suporterii si-au aratat sustinerea au fost jucatorii dinamovisti. La reunirea lotului echipei Dinamo au fost prezenti 24 de fotbalisti. Dupa cum a anuntat antrenorul Talnar, din lotul echipei nu mai fac parte fundasul Paul Keba Koulibaly si mijlocasul Edgar Alvarez

    Un stelist de odinioara a trecut in nefiinta

    Fostul jucator al echipei Steaua in perioada 1963-1966, Cornel Pavlovici, a decedat, marti, la varsta de 69 de ani, informeaza site-ul oficial al gruparii "ros-albastre". Pavlovici, poreclit "Pavca", a fost in sezonul 1963/1964, golgeterul primei ligi, la egalitate cu dinamovistul Titi Fratila. Cornel Pavlovici a ocupat locul doi in clasamentul golgeterilor la Jocurile Olimpice din 1964, de la Tokyo, unde Romania s-a clasat pe pozitia a cincea.

    Petrache se intoarce la rugby

    Biroul Federal al FR de Rugby a aprobat, marti, in unanimitate, propunerea privind reluarea prerogativelor functiei de presedinte al FRR de catre Alin Petrache si a convocat Adunare Generala de alegeri pentru data de 8 februarie, ora 11.00, la sala de reuniuni a COSR. Petrache, actualmente deputat din partea USL in Colegiul 15 Bucuresti, a indeplinit functia de vicepresedinte al ANST pana la finalul anului 2012. Apoi, ANST a fost transformat in MTS, Petrache fiind unul dintre candidatii la postul de presedinte, insa in aceasta functie a fost numit Nicolae Banicioiu. De asemenea, Biroul Federal a aprobat schimbarea lui Paul Bargaunas din functia de presedinte al Comisiei Centrale de Arbitri si numirea lui Valeriu Toma in aceasta functie.

    Mourinho, distinctie de consolare

    Real Madrid, José Mourinho, a fost desemnat, ierri, cel mai bun antrenor de club din lume in 2012, de Federatia Internationala de Istorie si Statistica a Fotbalului (IFFHS). Mourinho i-a devansat pe italianul Roberto Di Matteo (ex Chelsea) si pe argentinianul Diego Simeone (Atletico Madrid). In continuare, au urmat Josep Guardiola (ex-Barcelona), Tito (Corinthians) si Jupp Heynckes (Bayern).

      

    Recormanul pasatorilor in NBA

    Baschetbalistul canadian al echipei Los Angeles Lakers, Steve Nash, a devenit al cincilea jucator din istoria NBA care a depasit 10.000 de pase decisive in cariera, cifra atinsa, marti, in partida pierduta, in deplasare, cu scorul de 112-125, in fata formatiei Houston Rockets. Conducatorul de joc al echipei din Los Angeles a reusit zece pase decisive in meciul cu Houston si a ajuns la 10.005 pase decisive in 1.162 de partide. Nash, in varsta de 38 de ani, a jucat in cariera sa la Phoenix Suns (1996-1998 si 2004-2012) si la Dallas Mavericks (1998-2004), iar din acest sezon a fost transferat la Los Angeles Lakers. Recordul de pase decisive in NBA este detinut de John Stockton (15.806), urmat de Jason Kidd (11.969), Mark Jackson (10.334) si Magic Johnson (10.141).

    Un alt antrenor la Panathinaikos

    Tehnicianul spaniol Fabri Gonzalez a fost numit in functia de antrenor principal al echipei Panathinaikos Atena, insa gruparea elena nu a precizat durata contractului. Gonzalez, in varsta de 57 de ani, il va inlocui pe argentinianul Juan Ramon Rocha, care a asigurat timp de o luna interimatul dupa demiterea portughezului Jesualdo Ferreira. Tehnicianul spaniol a reusit promovarea formatiei Granada din liga a treia in Primera Division si a mai pregatit formatia Racing Santander. Panathinaikos Atena, care traverseaza o criza financiara, are unul dintre cele mai slabe sezoane din istorie aflandu-se pe locul noua in clasament, cu 20 de puncte, dupa disputarea a 16 etape. Pe de alta parte, clubul elen a anuntat incetarea contractului cu fundasul francez Jean-Alain Boumsong, venit la Panathinaikos in vara anului 2010.

    Schimb intre rivali

     Atacantul rus al echipei Sporting Lisabona, Marat Izmailov, a semnat un contract pana in vara anului 2015 cu formatia FC Porto, in schimbul sau fiind cedat fundasul Miguel Lopes, au anuntat, ierii, cele doua cluburi portugheze. Lopes, in varsta de 26 de ani, evolua la FC Porto din 2009 si a semnat un contract pe cinci ani si jumatate cu Sporting Lisabona. Izmailov, in varsta de 30 de ani, a fost achizitionat de Sporting Lisabona in vara anului 2007 de la Lokomotiv Moscova. FC Porto se afla pe pozitia secunda in campionatul Portugaliei, in timp ce Sporting Lisabona ocupa locul XII.


    © Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

    Ultima ora

    editorial

    Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

    Dan CONSTANTIN

    Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

    Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

    opinii

    Roboţi

    Codrin Liviu CUȚITARU

    Roboţi

    Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

    Despre discursul regionalist din Moldova (II)

    George ŢURCĂNAŞU

    Despre discursul regionalist din Moldova (II)

    Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

    Spărgătoarea de coduri

    Bogdan ILIESCU

    Spărgătoarea de coduri

    Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

    pulspulspuls

    Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

    Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

    Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

    Caricatura zilei

    La reciclat pet-uri și doze

    Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

    Cumpara editia digitala

    Vremea in Iasi

    Curs valutar

    Parteneri

      Intrebarea zilei

      Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

      vezi raspunsuri