Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Hai liberare!

GALERIE
%PIC_TITLE%
    - +

    Jucatorii Valerica Gaman si Stefan Barboianu au fost declarati liberi de contract in litigiul cu UniversitateaCraiova, ieri, de Comisia pentru Solutionarea Litigiilor din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), a declarat pentru MEDIAFAX presedintele CSL, Valentin Cocean. "Hotarirea a fost votata in unanimitate de membrii Comisiei. Clubul Universitatea Craiova are drept la recurs in termen de cinci zile de la comunicarea oficiala", a afirmat Cocean. Presedintele CSL a precizat ca Gaman si Barboianu ar putea semna cu alt club, dar regulamentar trebuie sa astepte si decizia Comisiei de Recurs in cazul in care Universitatea Craiova depune memoriu.  Gaman si Barboianu, care au fugit in data de 19 ianuarie din cantonamentul formatiei Universitatea Craiova de la Govora, au cerut Comisiei pentru Solutionarea Litigiilor din cadrul LPF sa ii declare jucatori liberi de contract, in baza unor dezlegari in alb, pe care patronul Adrian Mititelu i le-a dat fostului tehnician Victor Piturca. Finantatorul clubului Universitatea Craiova a declarat atunci ca cei doi jucatori au fost "furati" de Victor Piturca. Mititelu se afla in conflict cu Piturca, pe care l-a demis de la echipa, la inceputul acestui an, in urma unor neintelegeri financiare. Patronul Universitatii i-a oferit, anul trecut, lui Piturca trei dezlegari in alb, drept garantii ca va asigura banii necesari la echipa.

    Continua razboiul Mititelu - Piturca

    Presedintele Universitatii Craiova, Adrian Mititelu, a spus ca jucatorii Gaman si  Barboianu vor fi liberi de contract doar pina la 30 iunie. "Ei nu pot sa primeasca drept de joc pentru o echipa mai mult de 31 iunie (! - n.r.), asta in cazul in care Comisia de Recurs va confirma hotarirea. In cazul in care ei semneaza si un al doilea contract, primul pe care l-au semnat produce efecte, iar contractele sint inregistrate la Liga si deja produc efecte. Mai repede o sa mergem in civil, pentru ca la TAS lucrurile sint cum sint ", a spus Mititelu, la Gsp TV. Adrian Mititelu a precizat ca in cazul in care comisiile federale ii vor da dreptate fostului manager general al Universitatii Craiova, Victor Piturca, in ceea ce priveste rezilierea unilaterala a contractului, oficialul gruparii oltene a anuntat ca va apela si in acest caz la instantele civile. "Dupa ce se judeca apelul pentru desfacerea contractului de munca, mergem la recurs, iar dupa aceea mergem la Curtea de Apel si la inalta Curte de Casatie si Justitie. La civil, Piturca pierde cu 10-0 cu mine", a explicat Mititelu.

    In replica, Piturca a declarat ca actele de prelungire cu cinci ani a contractelor jucatorilor celor doi sint lovite de nulitate: "Mititelu umbla cu lucruri necurate. in luna decembrie, el a chemat jucatorii la el si i-a pus sa semneze ca sint de acord sa nu-si primeasca drepturile salariale pina-n martie si in acelasi timp i-a pus sa semneze in alb noi contracte. Acele contracte sint lovite de nulitate. si ar fi trebuit sa fie semnate si de mine. Dar jucatorii nu au stat cu miinile in sin. Aceste documente au fost undeva notificate cu data cind au fost ele semnate, deci n-au nicio valoare. Liga a fost obligata sa le primeasca, dar acest lucru nu are nici o importanta. Contractele nu o sa fie valabile. Au fost completate fara semnatura lui Mititelu, fara date, in alb. Eu am aflat de la avocatul lor si el mi-a spus ca jucatorii si-au luat masuri", a spus Piturca la GSP TV.Comentind amenintarile lui Mititelu ca se va adresa justitiei pentru a-si obtine dreptatea in cazul jucatorilor Gaman si Barboianu, Piturca a afirmat: "El vrea ca totul sa se faca in civil pentru ca el nu mai face parte din lumea fotbalului. Dar nici in civil nu mai are vreo sansa. El nu mai rezista pina in vara. Ca vine luna martie acum si trebuie sa plateasca salarii, trebuie sa plateasca la fisc, trebuie sa plateasca salariul meu, trebuie sa plateasca multe".


    © Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

    Ultima ora

    editorial

    Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

    Dan CONSTANTIN

    Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

    Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

    opinii

    Roboţi

    Codrin Liviu CUȚITARU

    Roboţi

    Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

    Despre discursul regionalist din Moldova (II)

    George ŢURCĂNAŞU

    Despre discursul regionalist din Moldova (II)

    Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

    Spărgătoarea de coduri

    Bogdan ILIESCU

    Spărgătoarea de coduri

    Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

    pulspulspuls

    Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

    Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

    Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

    Caricatura zilei

    La reciclat pet-uri și doze

    Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

    Cumpara editia digitala

    Vremea in Iasi

    Curs valutar

    Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri