vineri, 29.03.2024
Jandarmeria ar putea cere forurilor fotbalistice superioare sa interzica cluburilor Otelul Galati si International Curtea de Arges sa organizeze meciuri cu spectatori, pentru ca stadioanele acestora nu indeplinesc conditiile minime de securitate. Declaratia a fost facuta, ieri, intr-o conferinta, de seful de stat major al Jandarmeriei Romane, general maior Olimpiodor Antonescu. Cererea ar putea fi facuta astazi, a precizat Antonescu, in functie de rezultatele facute inainte de campionat. Potrivit generalului maior, jandarmii le-au cerut celor doua cluburi sa-si remedieze deficientele pe linie de securitate. International Curtea de Arges va intilni Otelul Galati, astazi, de la ora 18:30, in partida inaugurala a primei etape a Ligii I, editia 2009-2010. Oficialii Jandarmeriei au prezentat, in conferinta de presa, principalele concluzii in urma desfasurarii evenimentelor fotbalistice din sezonul competitional 2008-2009, precum si obiectivele stabilite pentru 2009-2010.Potrivit lui Antonescu, atitudinea oficialilor din fotbal, suspiciunile asupra corectitudinii unor partide si deciziile dispuse de magistrati in dosarele penale intocmite in urma unor manifestari sportive sint citeva dintre cauzele care genereaza violente pe stadioane.
Jandarmii acuza si infrastructura deficitara a unor arene fotbalistice, slaba pregatire si calificare a agentilor de ordine angajati de cluburi pentru securitatea stadioanelor, consumul excesiv de alcool de catre suporteri, cooperarea insuficienta a organizatorilor cu fortele de ordine si implicarea oficialilor ori a jucatorilor in folosul unor persoane care au comis fapte de natura penala.
"In sezonul fotbalistic 2008-2009, jandarmii au intocmit 151 de dosare cu acte de constatare premergatoare inceperii urmaririi penale, pentru 154 de infractiuni constatate si 181 de persoane implicate. Cele mai multe dintre aceste dosare, 101, au fost intocmite pentru folosirea de materiale pirotehnice in incinta stadioanelor si pentru incalcarea interdictiei de a participa la anumite jocuri sportive - 21 - si port ilegal de arme albe - 10. Doar in zece dintre aceste dosare au fost dispuse solutii, restul fiind inca in curs de solutionare si, din nefericire, in sase cazuri solutia a fost de scoatere de sub urmarire penala, iar in celelalte patru de neinceperea urmaririi penale", a declarat intr-o conferinta de presa, teful de stat major al Jandarmeriei Romane.
"Daca am fi avut citeva condamnari in aceste dosare, cred ca situatia ar fi fost altfel si puterea exemplului ne-ar fi ajutat pentru a mentine ordinea pe arenele sportive", a spus generalul, care a precizat ca nici amenzile aplicate suporterilor nu sint o solutie atit timp cit nu exista un sistem care sa oblige contravenientul sa le achite. "Doar 0,01 la suta din amenzile aplicate pentru comportament violent in timpul manifestarilor sportive au fost achitate", a mai spus Antonescu.
Cuvinte cheie:
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Liviu Dragnea a mai înființat o firmă. Domeniul-cheie în care fostul lider PSD vrea să facă bani
Un tânăr motociclist a murit după ce s-a izbit de un cap de pod la Chicerea
VIDEO Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești/Suceava
Trei copii au ajuns la spital după ce un copac a căzut peste mașina în care se aflau
IMAGINEA ZILEI: fața occidentală a aeroportului Iași după ce s-a deschis marelui public
4,25 milioane de dolari pentru cel mai scump medicament din lume
Bulevardul Socola, închis pe jumătate. Pe unde au fost deviate autobuzele
VIDEO PRIMELE IMAGINI cu craterul format de prăbușirea dronei, la 8 km de Brăila
Prognoză meteo pentru luna aprilie: Temperaturi peste cele normale. În ce zone sunt anunțate ploi
Ciucă se gândește la o confruntare cu Ciolacu la alegerile prezidențiale
Miroslava – comuna cea mai mare și cea mai bogată din regiune. Încotro? (P)
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |