Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

1 milion de euro din bugetul Iaşului pentru titlul de „Capitală Mondială a Cărţii“!

GALERIE
carte
  • carte
- +

Aceasta este suma pe care Primăria o propune, în cazul în care vom câştiga competiţia pentru desemnarea titlului. Iaşul şi-a depus dosarul la sfârşitul lunii trecute. Cu ce idei intrăm în această competiţie internaţională?

Primăria a estimat un buget de un milion de euro pentru organizarea de manifestări culturale, în cazul în care Iaşul va câştiga titlul de „Capitală Mon­dială a Cărţii“ în 2018. Municipalitatea a depus dosarul la sfârşitul lunii mai, competiţia, al cărui câştigător se va afla în vară, fiind organizată de către UNESCO.

Potrivit reprezentanţilor Pri­măriei, ideea principală a dosarului Ia­şului este de a contribui la dezvoltarea comunităţii şi a indivizilor prin intermediul accesului la cultură, creând un spaţiu în care să se regăsească toţi cetăţenii oraşului. În acest sens, au fost stabilite şase programe culturale principale în cadrul cărora vor fi derulate 31 de evenimente.

Unul dintre programe („Meseriile cărţii“) prevede amenajarea unui spaţiu muzeal privind trecutul industriei cărţii, iar altul („Viitorul cărţii“) se raportează la noile tehnologii din perspectiva literaturii, drepturilor de autor şi accesului la cultură. În acelaşi timp, programul „Cartea în spaţiul pu­blic“ vizează revitalizarea unor spaţii pu­blice având în centru cartea, iar „Cartea, un limbaj universal“ propune acţiuni cu destinaţie globală. Celelalte două programe sunt „Cartea ca sărbă­toare“ (celebrarea cărţii prin festivaluri şi evenimente culturale) şi „Cartea în spa­ţiul geosocial“ (proiect ce se rapor­tează la comunităţile dezavantajate economic, social sau cu handicap).

În agenda de evenimente au fost cuprinse manifestări precum un festival de carte pentru copii şi tineret, un salon de carte ştiinţifică, un festival inter­na­ţio­nal de neoavangardă, un târg internaţio­nal de carte electronică, expoziţii tematice sau proiecte de reamenajare urbană care se încadrează în tematica programului (de exemplu, biblioteci în aer liber).

Tot­odată, alte acţiuni fac referire la traduceri din clasici români pentru muzeele literare, simpozioane internaţionale de carte religioase sau manifestări prin care cartea să fie prezentă şi în comunităţile dezavantajate.

Iniţiatorul proiectului „Iaşi, Capitală Mondială a Cărţii“ în 2018 este Pri­mă­ria, iar printre parteneri se numără Uni­versitatea „Al.I. Cuza“, Asociaţia Cultu­rală Feedback, Federaţia Organizaţiilor Negu­vernamentale pentru Servicii Sociale Iaşi sau Asociaţia „Salvaţi Copiii“. De asemenea, dosarul Iaşului este susţinut de Uniu­nea Scriitorilor din România, Asociaţia Editorilor din România şi Comisia Naţională UNESCO.

Competiţia mondială nu implică şi un premiu financiar pentru oraşul câştigător, ci doar o recunoaştere simbolică a celui mai bun program cultural dedicat cărţii iniţiat de o comunitate.

Până în prezent, UNESCO a decernat acest titlu anual către 17 oraşe, printre care s-au nu­mă­rat Madrid, New Delhi, Montreal, Am­sterdam, Bogota, Buenos Aires şi Bang­kok. Pentru anul 2018, câştigătorul va fi anunţat în această vară.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri