10 companii de stat au sponsorizat Gala Bute în urma intervenţiei fostului ministru Ion Ariton
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 26.09.2021

10 companii de stat au sponsorizat Gala Bute în urma intervenţiei fostului ministru Ion Ariton

GALERIE
ion ariton
  • ion ariton
- +

Fostul ministru al Economiei Ion Ariton ar fi determinat reprezentanţii a zece companii de stat, printre care Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Romgaz, să sponsorizeze ilegal, cu suma totală de peste 1,7 milioane de lei, organizarea Galei Bute de către firma lui Rudel Oreja, potrivit DNA.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) cere aviz de la Senat pentru urmărirea penală a fostului ministru al Economiei Ion Ariton, în dosarul "Gala Bute", în care este suspectat de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

"În calitatea sa de ministru al Economiei, Ariton Ion i-ar fi determinat pe reprezentanţii a 10 companii de stat aflate în subordinea sa (Hidroelectrica S.A., Transelectrica S.A., Nuclearelectrica S.A., S.N.T.G.N. Transgaz S.A., Complexul Energetic Turceni S.A., Complexul Energetic Rovinari S.A., S.N.G.N. Romgaz S.A., Oil Terminal S.A., IAR Ghimbav S.A. şi Societatea Naţională a Apelor Minerale S.A.) să sponsorizeze, cu suma totală de 1.742.830 lei, organizarea galei internaţionale de box profesionist organizată la Bucureşti la data de 09.07.2011, în cadrul căreia a evoluat sportivul Lucian Bute", arată DNA în referatul cauzei, transmis procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea sesizării Senatului pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale.

Anchetatorii au precizat că evenimentul era organizat de societatea comercială cu capital privat Europlus Computers SRL, astfel că sponsorizarea galei de box era interzisă de Legea 32/1994. Potrivit articolului 3 alineatul 2 din actul normativ, societăţile comerciale cu capital majoritar de stat nu pot efectua activităţi de sponsorizare având ca beneficiari societăţi comerciale cu capital privat.

"Deşi beneficiarul real al sponsorizărilor a fost SC Europlus Computers SRL (care deţinea exclusivitatea organizării şi care a încasat toate veniturile galei), a fost folosită Federaţia Română de Box pentru a evita dispoziţiile imperative ale Legii nr. 32/1994 şi a crea aparenţa că este susţinută activitatea unei persoane juridice fără scop patrimonial. În acest context, suma totală de 1.742.830 RON care ar fi făcut obiectul sponsorizărilor constituie prejudiciu pentru companiile menţionate", arată DNA.

Procurorii susţin că sponsorizările nu s-ar fi încheiat în lipsa intervenţiei fostului ministru Ion Ariton, iar sumele ar fi rămas în patrimoniul companiilor cu capital majoritar de stat.

"Totodată, suma are natura unui folos nejustificat obţinut de Obreja Rudel, în condiţiile în care sponsorizarea galei era interzisă de lege. Fondurile obţinute au fost folosite pentru plata cheltuielilor de organizare, în condiţiile în care unicul beneficiar al veniturilor galei a fost societatea S.C. Europlus Computers S.R.L., de unde au fost transferate în patrimoniul administratorului Obreja Rudel", a precizat DNA.

Anchetatorii îl acuză pe Ion Ariton şi că şi-a folosit autoritatea şi influenţa derivate din funcţiile de ministru al Economiei, senator şi preşedinte al filialei judeţene Sibiu a unui partid aflat la acel moment la guvernare, pentru a determina reprezentanţii companiilor să sponsorizeze Gala Bute.

"Ministerul Economiei este o persoană juridică fără scop patrimonial, iar companiile respective se aflau în subordinea acestuia. Totodată, funcţia de conducere deţinută în cadrul partidului aflat la guvernare permitea influenţarea numirii directorilor companiilor cu capital majoritar de stat. Prin folosirea autorităţii şi influenţei, Ariton Ion a urmărit transferul nelegal al sumei de 1.742.830 lei în patrimoniul SC Europlus Computers SRL", a mai arătat DNA în referatul cauzei.

În acelaşi dosar, DNA a cerut aviz de la Camera Deputaţilor pentru urmărirea penală a fostului ministru al Dezvoltării Elena Udrea.

Potrivit procurorilor, Elena Udrea a luat decizia organizării Galei Bute, în urma unor discuţii cu Rudel Obreja şi le-a cerut subordonaţilor săi de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului să găsească soluţii de încheiere a contractului privind finanţarea evenimentului, urmărind obţinerea unor beneficii electorale, prin asocierea imaginii sale cu cea a lui Lucian Bute.

Procurorii DNA fac luni 18 percheziţii în Bucureşti şi judeţele Ilfov, Prahova, Hunedoara şi Gorj, la sediile mai multor firme şi la persoane suspectate de fapte de corupţie, în dosarul "Gala Bute".

Surse judiciare au declarat că se fac percheziţii la fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, la primarul din Lupeni - Hunedoara, Cornel Resmeriţă, la Ştefan Lungu, fostul consilier al Elenei Udrea în perioada în care aceasta a fost ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, la Gheorghe Nastasia, fost secretarul general al MDRT şi la omul de afaceri Adrian Gărdean, care controlează SC Termogaz Company SA.

Opt persoane vor fi duse la audieri la sediul central al DNA, printre care şi Obreja, Lungu, Gărdean şi Resmeriţă.

În dosarul "Gala Bute", prin rechizitoriului din 6 noiembrie 2013, procurorul de caz a dispus trimiterea în judecată a fostului preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, pentru fapte corupţie, precum şi scoaterea de sub urmărire penală sau neînceperea urmăririi penale, după caz, faţă de reprezentanții Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, Ministerului Economiei, companiilor naționale și ai Federației Române de Box implicați în săvârșirea faptelor din acest dosar.

În decembrie 2013, procurorul şef adjunct al Secţiei de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupţie din DNA a infirmat acest rechizitoriu, considerând că este nelegal în privinţa soluţiei de neurmărire dispuse cu privire la funcționarii implicați, dar şi a calificării faptelor reținute în sarcina lui Obreja.

Astfel, şeful procurorului de caz apreciază că "soluția de neurmărire cu privire la Ariton Ion și la reprezentanții companiilor naționale care au sponsorizat Federația Română de Box este greșită, fiind necesară continuarea urmăririi penale cu privire la săvârșirea de către aceste persoane a infracțiunilor prev. de art. 13, indice 2, din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare rap. la 248 C.p.", respectiv pentru abuz în serviciu.

Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF) a sesizat DNA, în aprilie 2012, în legătură cu posibile acte de corupţie şi alte fapte penale comise în principal de Rudel Obreja, în contextul organizării galei "Campion pentru România".

Mediafax

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Fascinaţia şi corvoada Cupei

Nicolae GRECU

Fascinaţia şi corvoada Cupei

Competiţia KO are farmecul ei, dar cu rezerve aduse de pe alte coclauri ori tineri crescuţi prin rizibilul „mentoring” e greu să te baţi chiar şi cu Văsălie de la Baia Mare.

Filmuletul zilei

opinii

Etimologicale pescăreşti (V)

Eugen MUNTEANU

Etimologicale pescăreşti (V)

Speculaţiile etimologico-istorice continuă cu o discuţie despre denumirile vaselor moderne.

Metallica. Dar ce fel de monstru? (I)

pr. Constantin STURZU

Metallica. Dar ce fel de monstru? (I)

Kim Ung-Yong, supranumit "copilul-minune" şi "omul cu cel mai ridicat coeficient de inteligenţă de pe pământ", fost cercetător la NASA, a ales să se retragă, încă tânăr fiind, în ţara sa natală, Coreea de Sud, la o facultate din provincie, ca profesor. 

La plimbare pe axa culturală (1)

arh. Ionel OANCEA

La plimbare pe axa culturală (1)

Dacă parcurgi Iaşul de la Palatul Culturii până la ultimul rond al bulevardului Carol, intrat definitiv în memoria colectivă cu numele de Copou, oricât nerv critic ar avea cineva din partea locului sau de oriunde, trebuie să recunoască, să accepte, să admire personalitatea, duhul specific, farmecul oraşului. Axa aceasta nu este perfectă. În urbanism, indiferent unde în lume, nu există perfecţiune. Dar este vie, variată, dinamică. Este o poveste care se lipeşte de sufletul iubitor de oraş. Dacă reuşim să întregim povestea, să-i adâncim semnificaţiile, ea poate deveni un spaţiu cultural cu forţă de seducţie universală.

pulspulspuls

Iaca un partid şi pentru Gigi!

Iaca un partid şi pentru Gigi!

Pentru că tot e uichend şi, aşa cum am mai zis, nu vrem să vă mai amărâm pandemia cu acreala din politica actuală, am zis că, iată, să vă mai prezentăm şi fate ancorate în sinergia trecutului. 

Caricatura zilei

Victorie Cîțu

Editia PDF

Bancul zilei

- Ioane, ce tot strâmbi din nas la sarmalele mele? Nu sunt bune? - Ba da, Marie, sunt bune, dar toti ceilalti din sala de (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.