În august 2013, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi s-au sesizat din oficiu cu privire la traficul de persoane organizat de fraţii Gheorghe şi Ioan Feher. Cei doi intermediau contra cost contracte de muncă în Leipzig. Ambii lucrau deja acolo, unul ca sudor, iar celălalt ca şofer. În România, erau patroni de firme de plasare a forţei de muncă. Cei doi au fost acuzaţi de procurorii DIICOT că în perioada mai 2013 – aprilie 2014 au recrutat, cazat, supravegheat şi exploatat 12 conaţionali cărora le promiseseră locuri de muncă decente. Reţeta era aceeaşi. Viitorul muncitor în Germania încheia un contract de consultanţă resurse umane cu firma lui Gheorghe Feher şi erau înscrişi în baza de date a societăţii contra unei taxe nereturnabile de 250 de euro, la care se adauga costul transportului până în Germania, de 100-120 de euro. Li se ofereau posturi de muncitori în demolări sau zidari-tencuitori, cu un program de 8-10 ore/zi şi un salariu de 1.200 euro net.

Cazarea urma să-i coste 120 de euro lunar, iar transportul de la locul de cazare la şantier şi retur trebuia asigurat de angajatorul german. Cei 1.080 euro care le-ar fi rămas în buzunar ar fi fost suficienţi pentru a-şi cumpăra mâncare şi pentru a trimite bani acasă. Muncitorii români ar fi urmat să lucreze ca persoane fizice autorizate, de obţinerea documentelor necesare trebuind să se ocupe angajatorul. Necunoscând limba şi nici legislaţia muncii din Germania, muncitorii au semnat orice. Angajatorul scăpa de obligaţia de a plăti un salariu minim şi contribuţiile bugetare, iar muncitorul, devenit subcontractor, nu mai beneficia de niciun drept recunoscut angajaţilor.

Oamenii şi-au dat seama că ceva este în neregulă abia atunci când au ajuns la faţa locului. Muncitorii au fost cazaţi în două clădiri închiriate de Gheorghe Feher. Acestea arătau bine pe dinafară, dar în fapt erau dezafectate, condiţiile de cazare fiind improprii. Muncitorii aveau la dispoziţie o singură toaletă, dormeau pe saltele, de pe pereţii crăpaţi cădea tencuiala, nu exista apă caldă, lipseau până şi întrerupătoarele. Transportul la locul de muncă era asigurat de Ioan Feher, care organiza şi munca pe şantiere. Acesta locuia cu muncitorii, putând astfel să-i supravegheze constant.

Programul de muncă ajungea şi la 17 ore/zi, iar de cei 1.200 euro lunar nici nu a mai fost vorba. De multe ori, banii primiţi de muncitori nu le ajungeau nici de mâncare, Feher susţinând că nu primise sumele convenite cu angajatorul. Lucrătorii primeau câte 50 de euro săptămânal, promiţându-li-se că vor primi diferenţa la sfârşitul lunii. Conform declaraţiilor victimelor, fraţii Leher încasau de la angajator 75% din preţul lucrărilor, muncitorilor revenindu-le doar 25%. "Prin întreaga lor conduită, inculpaţii au adus victimele într-o stare de necesitate economică, pentru a fi dependente de inculpaţi, s-au folosit de starea critică în care se aflau victimele, care nu ştiau limba germană, nu aveau alte sume de bani sau alte surse de venit, au plecat din ţară cu sume mici de bani, profitând astfel de starea de vădită vulnerabilitate a persoanelor vătămate. Din unele declaraţii rezultă că inculpatul Leher Gheorghe le-a interzis victimelor să ia legătura cu autorităţile germane, pentru a primi ajutor, victimele fiind ameninţate, fie de inculpat, fie de cei din anturajul său, cu acte de violenţă, unele dintre victime fiind chiar agresate", au menţionat procurorii.

Deşi apărarea celor doi fraţi a încercat să demonstreze că aceştia erau simpli intermediari de forţă de muncă, magistraţii Tribunalului au apreciat că ei se fac răspunzători pentru trafic de persoane, tratându-i pe muncitori ca pe simple surse de venit, nu ca fiinţe umane. De altfel, Gheorghe Leher nu se afla la prima faptă penală, el fiind condamnat anterior de mai multe ori pentru tâlhărie calificată, furt calificat şi înşelăciune. El a fost condamnat din nou de Tribunal la 7 ani de închisoare. Fratele său, al cărui rol a fost considerat mai modest, a fost condamnat la 3 ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani. Cei doi vor trebui totodată să plătească victimelor aproximativ 30.000 de euro cu titlu de daune morale şi materiale. Fraţii Leher au contestat sentinţa, dosarul intrând pe rolul Curţii de Apel. Primul termen de judecată a apelului a fost fixat pentru data de 18 mai.