vineri, 29.03.2024
Candidaţii USRPLUS au obţinut victorii importante în câteva oraşe din România. Există, însă, zone întinse din ţară unde partidul, condus de Barna şi Cioloş, a primit mult sub jumătate din voturile de la europarlamentare.
Iar Alianţa nu a prins podiumul. Timişoara, Alba Iulia sau Braşov sunt oraşe importante care vor fi conduse de primari USRPLUS. Marea problemă a USRPLUS vine din zecile de judeţele unde partidul are procente foarte mici. 11 judeţe în care Alianţa USR-PLUs nu ajunge la 5%.
- 16 judeţe cu scor între 5 şi 10%.
- 10 judeţe, plus toate sectoarele din Bucureşti unde Alianţa a trecut de 10% (în cinci sectoare din Bucureşti, procentul este de peste 25%).
Notă. În câteva judeţe, USRLPLUS a candidat alături de PNL.
S-a luat în calcul votul pentru la Consiliile Judeţene. Sursa informaţiilor: Mediafax.
Pocentele Alianţei USRLPLUS la alegerile din septembrie 2020
Bihor – 2,3% (poziţia a cincea)
Mehedinţi – 2,35 % (poziţia a cincea)
Olt – 2,5 % (sub ALDE şi Pro România)
Dâmboviţa – 2,85%(ALDE a obţinut 3%)
Giurgiu – 3,4% (Pro România a obţinut 4%)
Teleorman – 3,7%
Botoşani – 3,63 % (locul 5, după Pro România care are 6%)
Gorj – 4,24% (poziţia a cincea)
Covasna – sub 4%. Partidul nu se află în primele 5
Bistriţa Năsăud – 4,4 % (locul 4; PSD are 40%, iar PNL – 33%)
Mureş – sub 4,5%. Partidul nu se află în primele 5 pe judeţ.
Vâlcea – 5,21 % (sub Partidul Ecologist)
Caraş Severin – 5,29% (locul 4. PMP, spre exemplu, are peste 12%)
Brăila – 5,38% (locul 4)
Satu Mare – 5,4 % (locul 5 chiar după PMP)
Ialomiţa – 5,7% (de trei ori sub Pro România)
Hunedoara – 5,95%
Galaţi – 6,04% (locul 3)
Tulcea – 6,11%. Partidul este sub Pro România.
Suceava – 6,2 % (PMP are 11%)
Buzău – 6,63% (la jumătate faţă de PMP)
Dolj – 6,74% (poziţia a patra)
Harghita – sub 7%. Partidul nu se află în primele 5 pe judeţ.
Sălaj – 7,04 % (locul 4. PNL are 32%, iar PSD – 27 %)
Maramureş – 7, 69% (locul 4. PMP are 11%)
Vaslui – 8,35% (locul 4)
Alba - 9,48% (locul 3, chiar dacă în Alba Iulia candidatul alianţei a învins)
Judeţe unde aliaţa USRPLUS a trecut de 10%
Sibiu – 10,07%
Argeş – 10,74%
Neamţ – 10,76 %
Cluj – 12%
Arad – 12,7%
Constanţa – 12,9 %
Iaşi – 14,61 %
Braşov – 19,2%
Timiş – 21%
Prahova – 45%
Bucureşti:
Sector 1 – 30%
Sector 2 – 29%
Sector 3 – 25%
Sector 4 – 28%
Sector 5- 16%
Sector 6 – 24%
SURSA: newsweek.ro
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Ultimele calcule privind posibilitatea ca Iaşul să prindă un post de europarlamentar
“Extraordinara poveste a lui Peter Schlemhil” de Adelbert von Chamisso
Cum e să lucrezi într-o universitate (şi să participi la alegeri)
Ghici cine este blondina din acest tandem liberal indestructibil?
Publicitatea convenției matrimoniale și modificarea acesteia
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |