12 șoferi au rămas fără permise de conducere din cauză că nu au fost atenți la pietoni

miercuri, 11 septembrie 2024, 22:38
1 MIN
 12 șoferi au rămas fără permise de conducere din cauză că nu au fost atenți la pietoni

Șoferi, atenție la pietoni! Polițiștii de la rutieră au organizat o acțiune de control pentru a sancționa șoferii care nu respectă obligațiile către pietoni.

În urma acțiunii, 12 șoferi au rămas fără permise de conducere. ”La data de 10 septembrie, polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Iaşi – Biroul Rutier au organizat şi executat o acţiune pe raza municipiului Iași, pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, respectiv a celor produse pe fondul neacordării priorității de trecere pietonilor. În cadrul acțiunii au fost aplicate 50 de sancțiuni contravenționale, dintre care 10 pentru neacordare prioritate pietoni, iar 40 pentru alte abateri. În urma măsurilor aplicate, polițiștii au scos din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 12 conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp conform legii”, au precizat reprezentanții Poliției Iași.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii