
+ 120%? Sfârșitul compensării la energie este aproape: ce facturi ne așteaptă de la 1 iulie. Răspunsul E.ON pentru ZDI

Schema de compensare a energiei electrice va expira la 1 iulie, iar piața se va liberaliza. Prețurile la energie ar putea crește semnificativ, chiar și cu peste 120%, în funcție de consum. Ministerul Energiei ia totuși în calcul o nouă formă de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, care reprezintă peste 60% din total.
Expiră schema de compensare a energiei electrice de la 1 iulie. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat recent că piața de energie se va liberaliza începând cu această dată, însă oficialul ia în calcul subvenționarea persoanelor vulnerabile, însemnând undeva la peste 60% din total consumatorilor. Oficialul a anunțat că ministerul are mai multe scenarii în lucru pentru a sprijini categoriile cu venituri reduse, după expirarea schemei de compensare.
„Noi lucrăm pe mai multe scenarii și angajamentul este același: să nu lăsăm niciun român în urmă(…) Împreună cu Ministerul Muncii am lucrat pe trei scenarii, cu o anvelopă bugetară aferentă la fiecare, în care pragul de venit minim crește între 29% față de nivelul actual și 90%”, a dat asigurări Sebastian Burduja, ministrul Energiei, în presa centrală.
S-a propus astfel subvenționarea unui număr de 6 milioane de consumatori, dintr-un total de 9 milioane câți sunt, în total, pe piața de electricitate.
Ce prețuri sunt la ora actuală în piața de energie?
Plafonarea prețurilor la energie și gaze naturale a fost prelungită în România, în urmă cu două luni, când Guvernul a decis prelungirea compensării la energie electrică până la 30 iunie a.c. și un an la gaze naturale. Tot atunci, unii furnizori au anunțat tarife mai mari la electricitate, de la 1 aprilie, Hidroelectrica anunțând o creștere cu 60% a prețului energiei active, care îi afecta doar pe clienții cu un consum mai mare de 255 kWh/lună. În factura finală, asta înseamnă o majorare de peste 1 leu pentru fiecare kWh consumat, la clienții casnici.
Chiar și așa, Hidroelectrica a precizat totuși că prețul final este influențat și de zona de distribuție, astfel că locuitorii județelor din Nord-Estul țării, spre exemplu, cum sunt și ieșenii, dar și consumatorii din Bacău, Botoșani, Neamț, Suceava și Vaslui, unde distribuitor este Delgaz Grid, achită 1,11 lei/kWh. În schimb, clienții Hidroelectrica din județele Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Teleorman, Vâlcea, unde distribuitor este Distribuție Energie Oltenia, erau vizați de tarife mai mari, aici fiind agreat un tarif de 1,124 lei/kWh. Despre majorare, Hidroelectrica a precizat totuși că nu îi vizează pe toți consumatorii, ci doar pe aceia cu un consum mai mare de 255 kWh/lună.
Clienții E.ON rămân cu aceleași prețuri până la 30 iunie a.c.
Contactați de „Ziarul de Iași” și întrebați ce așteptări ar trebui să aibă consumatorii după expirarea schemei de ajutor, reprezentanții furnizorului au răspuns că este prea devreme să se pronunțe.
Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Un lucru este cert însă:
„Prețurile finale la energie electrică nu se modifică, rămân cele stabilite prin lege, chiar dacă compania noastră a început notificarea clienților referitor la prețurile contractuale care vor fi valabile în perioada 1 aprilie – 30 iunie (preț de piață concurențială aplicabil în condiții non-OUG în valoare de 1,59 lei/kWh cu TVA inclus, în concordanță cu costurile și condițiile din piață)”, au transmis pentru ZDI, reprezentanții E.ON.
Potrivit companiei, aproape 2/3 dintre clienții E.ON Energie România, însemnând 61%, consumă lunar sub 100 kWh de energie electrică, iar 94% se încadrează cu consumul lunar până în 255 kWh.
„Contravaloarea medie a facturii pentru 61% dintre clienții noștri a fost în semestrul II al anului trecut de 28,36 lei, iar pentru cei cu consum între 100 și 255 kWh pe lună a fost de 124,34 lei. Pentru restul de 6%, cei cu un consum de peste 255 kWh/lună, factura medie a fost de 460,95 lei”, a mai răspuns furnizorul.
Așadar, până la 30 iunie, românii cu consum mic și mediu, indiferent de furnizorul pe care îl au plătesc doar tarifele plafonate de 0,68 lei, respectiv 0.80 de bani/kWh, iar diferența este plătită de stat către Hidroelectrica. De la 1 iulie, consumatorii ar putea plăti de la 15 până la peste 120% mai mult, în funcție de consum, șocul cel mai mare fiind în rândul micilor consumatori, după cum avertizează experții în energie. Rămâne de văzut acum și cum va arăta planul de sprijin al Ministerului Energiei pentru consumatorii vulnerabili, după expirarea plafonării prețurilor.
Publicitate și alte recomandări video