
123 de profesori pensionari din județ vor preda și în anul școlar viitor: 88 în mediul urban, 70 în Iași. Doar o solicitare a fost respinsă de ISJ

În județul Iași, 123 de profesori care au depășit vârsta pensionării vor continua să predea în anul școlar următor, având acest drept conform legii. Aceștia au solicitat aprobarea Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași și au primit aprobare de a rămâne în activitate încă un an.
Conform reglementărilor în vigoare, cadrele didactice care au atins vârsta de pensionare pot rămâne titulare până la 70 de ani.
Conform informațiilor furnizate de ISJ Iași, au fost înregistrate 124 de cereri pentru menținerea în activitate ca titulari în anul școlar 2025-2026, dintre care 123 au fost aprobate. Astfel, 88 de cadre didactice din mediul urban și 36 din mediul rural vor continua să predea ca titulari, deși au depășit vârsta de pensionare.
În mediul urban, 88 de cadre didactice vor rămâne pe posturi, astfel: 70 în municipiul Iași, 7 în municipiul Pașcani, 2 în orașul Hârlău, 4 în orașul Târgu Frumos și 5 în orașul Podu Iloaiei. În mediul rural, cele 36 de cadre didactice vor rămâne titulare în unitățile din Belcești (4), Țibana (3), Ruginoasa (2), Andrieșeni (2), Țibănești (2), Lungani (2), Bălțați (2), Stolniceni-Prăjescu (1), Ciortești (1), Tansa (1), Ion Neculce (1), Gropnița (1), Răducăneni (1), Tătăruși (1), Valea Seacă (1), Miroslava (1), Vânători (1), Todirești (1), Victoria (1), Bârnova (1), Balș (1), Tomești (1), Tătăruși (1), Mogoșești-Siret (1), Ciohorăni (1) și Scânteia (1).
Posturi dorite de tineri, ocupate de profesori care au trecut de vârsta de pensionare
Dintre cele 124 de cadre didactice care au depus cerere, 49 sunt la prima solicitare pentru a rămâne în activitate ca titular, în timp ce 75 au mai beneficiat de prelungiri anterioare – 31 dintre acestea au avut prelungire pentru un an, 15 pentru 2 ani, 19 pentru 3 ani și 10 pentru 4 ani.
Consultând informaţiile transmise de ISJ Iaşi, am identificat 17 educatoare şi 34 de învăţători care cer prelungirea actvității.
În cazul municipiului Iași, de exemplu, acești profesori care au împlinit vârsta de pensionare, dar contiună să predea, ocupă catedre la licee căutate de debutanți. Printre școlile unde predau aceștia se numără Colegiul „Emil Racoviță”, Colegiul Național, Colegiul „Mihai Eminescu”, Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil”, Colegiul „Garabet Ibrăileanu”, Colegiul „Vasile Alecsandri”, Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir”, Liceul Teoretic „Miron Costin”, Școala Gimnazială „Alexandru cel Bun”, Colegiul de Artă „Octav Băncilă”, Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu”, Școala Primară „Carol I”. Chiar și la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 12 sunt patru cereri pentru menținerea în activitate.
Doar o solicitare a fost respinsă
Din 124 de cadre didactice din județul Iași care au făcut solicitarea, doar unul a fost refuzat, din municipiul Iași, de la Liceul Tehnologic „Petru Poni”, motivul fiind neîndeplinirea prevederilor de la art. 31, alin. 5 din Metodologia-cadru din 22 decembrie 2023 privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2024 – 2025, întrucât este angajat pe viabilitatea postului.
Conform art. 31 alin. 5 din Metodologie: „Personalul didactic de predare titular din învățământul preuniversitar căruia nu i s-a emis decizia de pensionare și care până la data de 1 septembrie 2025 nu împlinește vârsta de70de ani, poate fi menținut în activitate ca titular, în funcția didactică, la cerere, în anul școlar 2025-2026, potrivit prevederilor art. 229 alin. (11) din Legea nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, conform prezentei Metodologii.”
Art. 229 alin. 11 din Legea nr. 198/2023 arată că: „Personalul didactic de predare titular din învățământul preuniversitar căruia nu i s-a emis decizia de pensionare poate fi menținut, la cerere, anual, ca titular în funcția didactică, și peste vârsta standard de pensionare, până la vârsta de 70 de ani. Cererea se soluționează în termen de 30 zile de la data înregistrării la secretariatul unității de învățământ, prin decizie motivată care se comunică în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii. Decizia poate fi contestată, în condițiile legii”.
Numărul cererilor pentru menținerea în activitate a crescut față de anul trecut
Anul trecut, la nivelul județului Iași au fost 100 de cereri depuse pentru menținerea în activitate, însă doar 97 au fost aprobate. Printr-o comparație, erau 73 din mediul urban și 24 din mediul rural. Acum, sunt 88 din mediul urban și 36 din mediul rural. Chiar la nivelul municipiului Iași a crescut numărul acestora, de la 62 la 70.
Cele 123 de cadre didactice trecute de vârsta pensionării, care vor rămâne în activitate, vor fi plătite asemenea titularilor, respectându-se gradul şi treapta corespunzătoare. Aceştia nu vor beneficia însă şi de pensie pe lângă salariul specific.
Lista cadrelor didactice titulare care au solicitat menținerea în activitate ca titular în anul școlar 2025-2026 poate fi vizualizată aici.
Publicitate și alte recomandări video