De Business

Punem punctul pe știi

15 cunoscuți antreprenori români, poziție tranșantă transmisă public înaintea alegerilor de duminică. Mesaj de la Iași: „Drumul este cel european și nu altul”

miercuri, 04 decembrie 2024, 12:01
3 MIN
 15 cunoscuți antreprenori români, poziție tranșantă transmisă public înaintea alegerilor de duminică. Mesaj de la Iași: „Drumul este cel european și nu altul”

Cinsprezece antreprenori români din comerț, industrie, sănătate, construcții, transporturi, HoReCa și real estate au răspuns ieri unei provocări inedite, înaintea alegerilor de duminică. Aceștia au fost invitați să spună care este mesajul lor simplu, acum, pentru societatea românească.

„Situaţia de astăzi, în care suntem atât de dezbinaţi, nu este sănătoasă. Divizarea «noi – ei» trebuie ajustată prin respect și creşterea nivelului de trai. Am beneficiat de cea mai bună perioadă din istoria țării și va trebui să menținem această direcţie”, este mesajul Ziarului Financiar, cel care a inițiat acest demers cu oamenii de afaceri.

Concret, cinsprezece antreprenori români au răspuns acestei provocări lansate de Ziarul Financiar. Reacțiile, care de care mai diverse, concordă însă într-un sens previzibil: „Drumul este cel european și nu altul”.

DRAGOȘ PETRESCU, cel mai cunoscut antreprenor român din zona de restaurante, fondator al CityGrill/Carul cu bere:„Am muncit mai bine de 30 de ani din greu pentru a construi un mediu privat în România, curat și cât de cât predictibil. Angajăm astăzi peste 5.000 de români pe care îi respect și le mulțumesc. Nu am fi reușit fără a respecta valorile europene și îmi doresc să nu mergem înapoi acolo de unde am plecat. În al doilea rând, am primit de la români un mesaj clar că așa nu mai merge. Este o oportunitate ca și clasa politică să se reformeze. Să se schimbe. Asta NU înseamnă austeritate, ci gospodărire. Adică să ne întindem cât ne este plapuma. Să nu mai considere politicienii că se pot comporta oricum și că pot cheltui oricât având la dispoziție creșteri de taxe sau împrumuturi. Avem nevoie de un gospodar responsabil în fruntea guvernului”

DAN FITERMAN, directorul general Arcadia – Spitale și Centre Medicale, cel mai mare operator medical din zona Moldovei: „Mesajul meu este plin de încredere și speranță! Eu nu mă las copleșit, chiar și de situații care par absolut catastrofale din punctul de vedere al valului exprimat politic prin vot, dar încă neconcretizat până la numărarea ultimului vot din următoarea duminică, 8 decembrie. Drumul este cel european și nu altul. Poate însă mesajul politic, cât și rezultatele promisiunilor, trebuie readaptate noilor sisteme de comunicare. Dacă am avea puțin timp, am conștientiza că rezultatele de până acum sunt atent coordonate în baza unor profiluri pe care urbanul nu le recunoaște, dar ruralul le trăiește zi de zi și în care se regăsește. Urmează un ciclu extremist care, dacă nu ne vom pregăti, cu siguranță ne va lua și mai mult prin surprindere la următorul scrutin. Divizarea „noi vs. ei” trebuie ajustată prin respect și creșterea nivelului de trai. Privesc cu încredere viitorul, chiar dacă etapa ce urmează este o noutate mai puțin plăcută în raport cu valorile mele.”

ADRIAN MIHAI, cofondator și CEO Fan Courier, cea mai mare companie de pe piața de curierat: „Dorim stabilitatea, dorim predictibilitatea, dorim să putem să ne facem afacerile știind tot ce se întâmplă mâine și care e politica statului unde ne facem afacerile. Noi ne plătim taxele și impozitele la timp și așteptăm din partea politicienilor să își facă partea lor, iar în ultimul timp, politicienii au creat mult haos în România, căderea bursei, plecarea unoi investitori, ceea ce nu e bine pentru economie și pentru oamenii din România”.

Demersul integral al Ziarului Financiar, AICI

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii