16 copii cu COVID internaţi la „Sfânta Maria“. Care sunt acum simptomele la cei mici?
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
Oala cu Gust
anunturi

16 copii cu COVID internaţi la „Sfânta Maria“. Care sunt acum simptomele la cei mici?

GALERIE
spitalul
  • spitalul
- +

Numărul copiilor depistaţi pozitiv la infecţia cu SARS-CoV-2 şi care au nevoie de internare în Spitalul de Copii „Sf. Maria“ din Iaşi este în continuă creştere în ultima perioadă. Ieri, în zona roşie a unităţii medicale se aflau 16 pacienţi, dintre care 3 aveau nevoie de îngrijire în ATI.

„Având în vedere că suntem la capacitate maximă, adică am ocupat şi zona tampon, în zilele următoare vom reloca secţii de pediatrie pentru a putea acoperi mai bine pacienţii COVID. Este nevoie de o zi-două până relocăm secţiile, nu trebuie să uităm că noi funcţionăm pe jumătate din clădirea spitalului şi secţiile sunt deja comasate. Trebuie să reorganizăm totul ca să putem extinde zona roşie, dar asta depinde şi de adresabilitate“, a precizat Alina Belu, managerul Spitalului de Copii.

Copiii internaţi au vârste cuprinse între o lună şi 15 ani, cel mai grav caz fiind al pacientului cu vârsta cea mai mică. Sugarul beneficiază de terapia „high flow“ (terapie cu flux înalt de oxigen), iar ceilalţi doi copii de pe ATI sunt şi ei dependenţi de oxigen. Cei trei copii din ATI au şi alte probleme de sănătate care le agravează starea şi care au nevoie de supraveghere. Medicii spun că au observat că în general părinţii vin destul de devreme cu copiii la spital.

„Există această temere a părinţilor de a supraveghea copilul acasă pentru că vârsta este mică şi atunci ei conştientizează că au nevoie de îngrijire medicală şi vor să se interneze împreună cu ei. Pentru că vin într-o stare relativ bună avem şi noi timp să luăm măsurile necesare“, a explicat dr. Lavinia Ionescu, coordonator al ATI-COVID.

Există câteva simptome care îi îngrijorează pe părinţi: febra, tusea, problemele de respiraţie, problemele digestive ale copiilor sau starea generală proastă care este specifică unei viroze. Medicii spun că mulţi părinţi vin la spital cu rezultatul pozitiv al unui test făcut acasă.

„Copiii ajung la spital cu forme moderate, dar spre deosebire de adulţi ei au aceste manifestări digestive, cu deshidratare severă. Inclusiv părinţii preferă să vină la spital dacă nu găsesc o formă de rehidratare. Mai puţin de jumătate dintre ei sunt de vârstă şcolară, în general în acest val pandemic am observat o creştere a numărului de copii cu vârsta de până la un an“, a mai completat medicul ieşean.

Specialiştii au mai explicat că riscurile infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 sunt mai mari în special la copiii cu patologie asociată.

„Există riscul de a dezvolta acest sindrom inflamator sistemic destul de agresiv pe cazuistica şi pe particularităţile copilului şi de a dezvolta forme de insuficienţă respiratorie severă. Copiii au nişte particularităţi ale căilor respiratorii şi sunt mult mai susceptibili să facă forme mai zgomotoase. De asemenea, din punct de vedere al patologiei neurologice - care de multe ori este uitată - copiii care sunt epileptici sunt predispuşi să repete crizele în ciuda faptului că tratamentul este corect administrat. Părinţii vin la spital pentru că ştiu că regularitatea crizelor s-a schimbat“, a mai precizat dr. Lavinia Ionescu.

Niciunul dintre copiii internaţi nu este vaccinat, deşi copiii cu vârsta de peste 12 ani se pot imuniza anti-COVID de câteva luni.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Iluzii guvernamentale

Lucian DÎRDALA

Iluzii guvernamentale

Aparent, desemnarea domnului Cioloş a fost un gest politic inutil, de natură a consuma în zadar timp şi energie. În realitate, ea a avut rolul de a oferi partidelor din fostul arc guvernamental ceva mai mult timp de gândire şi, în special pentru PNL, de decantare a opţiunilor pe termen mediu.

Filmuletul zilei

opinii

Un model discret, iradiant...

Florin CÎNTIC

Un model discret, iradiant...

Zilele trecute l-am sărbătorit pe Alexandru Zub la Mănăstirea Văratic, loc de reflecţie şi ospitalitate pentru multe figuri emblematice ale culturii noastre contemporane. Cum Înalt Prea Sfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei, face pentru marele istoric mai mult decât Academia şi autorităţile locale la un loc, aş vrea, ca modestă reverenţă, să readuc în faţa cititorilor un text revelator pentru efigia lui Al. Zub, model cultural şi uman pentru mulţi dintre noi, un partener de dialog exemplar, ieri şi azi.

Serafima

Radu PĂRPĂUȚĂ

Serafima

Serafima nu amintea deloc în înfăţişare de un serafim. Nu ştiu la ce s-o fi gândit maică-sa, când i-a dat acest nume - Serafima, poate originea ei basarabenească s-o fi condus spre acest nume, căci numele se întâlneşte la ruşi. Nu găsesc decât explicaţia că, nu-i aşa, orice gâscă îşi visează puii lebede. 

Întâlniri internaţionale Enescu (II)

Alex VASILIU

Întâlniri internaţionale Enescu (II)

Tinerii participanţi la Concursul de cânt vocal organizat la Paris în paralel cu festivalul Rencontres Internationales Georges Enesco au avut de demonstrat pregătirea în trei domenii muzicale: aria de operă clasică sau romantică, aria sau liedul modern şi liedul compus de George Enescu. Sunt experienţe muzicale ce le-au deschis deja, unora, calea spre scenele de spectacol, de recital, având în vedere cerinţele teatrelor lirice şi oportunităţile înregistrării pe disc a unor programe inedite. 

pulspulspuls

Cum se va tranşa duelul amazoanelor de la USR Iaşi? Iată câteva indicii!

Cum se va tranşa duelul amazoanelor de la USR Iaşi? Iată câteva indicii!

Vorbeam ieri aicea despre cum de s-a făcut şi s-au aranjat cărţile politicii încât dipotata Monika de la Iaşi a luat faţa în partid, la nominalizarea ca menistru al digitalizării, unora mai bine înfipţi ca ea pe lângă şefi. 

Caricatura zilei

Suspiciune...

Editia PDF

Bancul zilei

Cercetatorii ardeleni au descoperit ca oricâta mâncare le-ai da musafirilor, tot se îmbata.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Ar trebui închise școlile dacă se trece de 6 la mie?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.