16 decembrie 1989. Ziua în care la Timişoara s-a strigat „LIBERTATE!” şi „JOS CEAUŞESCU!”. Începuse Revoluţia
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 02.12.2020

16 decembrie 1989. Ziua în care la Timişoara s-a strigat „LIBERTATE!” şi „JOS CEAUŞESCU!”. Începuse Revoluţia

GALERIE
timisoara 1989
  • timisoara 1989
- +

În 1989, la Timişora, câteva sute de coreligionari ai pastorului Laszlo Tokes au aprins lumânări şi s-au rugat în preajma bisericii reformate, protestând astfel împotriva hotărârii judecătoreşti, conform căreia pastorul urma să fie evacuat din Timişoara. 

Oficialităţiile locale au încercat să liniştească lucrurile, însă manifestanţii (în jur de 200) au cerut un document oficial care să ateste faptul că hotărârea judecătorească nu va fi pusă în practică. Ulterior, manifestaţia s-a transformat în una politică, strigându-se pentru prima dată "Jos Ceauşescu!". Au avut loc ciocniri între forţele de ordine şi manifestanţi.
 
După cele întâmplate în după-amiaza şi seara zilei de 15 decembrie, în faţa locuinţei pastorului reformat, László Tökés, din strada Timotei Cipariu, organele de securitate şi miliţie deveneau tot mai „vigilente”.
 
Încă de la orele prânzului, enoriaşii care pichetaseră casa parohială, în încercarea de a împiedica evacuarea pastorului, reveneau pe poziţiile din ajun. Trei-patru ore mai târziu, autorităţile trimit în zonă câteva zeci de sindicalişti şi securişti în civil, pentru a-i supraveghea şi evacua, pe enoriaşi, după lăsarea întunericului.
 
„Am revenit şi noi, eu şi un prieten al meu, în Piaţa Maria, pe data de 16 decembrie. Erau peste o sută de oameni, nu ştiu exact câţi, dar continuau să se strângă, pe măsură ce ieşeau de la serviciu. După ora 17.00, László Tökés a ieşit la una dintre ferestre, ne-a mulţumit pentru că suntem acolo, dar ne-a rugat să nu-i facem probleme. După asta, prietenul meu a spus că trebuie să facem mai mult decât să stăm acolo, în stradă. S-a urcat într-un copac din apropiere şi a strigat „Libertate!”, iar noi am repetat, după el: „Libertate! Libertate!”, povesteşte istoricul Adrian Kali.
 
S-a strigat apoi „Jos Ceauşescu!”, şi alte sloganuri antisistem. „S-a strâns tot mai multă lume. Încet-încet, mulţimea a ajuns în bulevard, ocupând carosabilul”, îşi aminteşte Kali. Tramvaiele care treceau prin acest important nod de transport au fost nevoite să oprească, pe ambele sensuri de mers. Mulţi dintre călători s-au alăturat manifestaţiei, numărul participanţilor la protest ajungând la peste 1500 de oameni. A fost momentul în care, potrivit mărturiilor participanţilor, mişcarea „pro Tökés” s-a transformat într-o mişcare „antisistem” şi „anti-Ceauşescu”.
 
Unul dintre participanţi, poetul Ion Monoran – decedat în 1993 -, a decuplat captatorii tramvaielor de la reţea, în timp ce, un altul s-a urcat pe bara din faţă a tramvaiului, de unde li s-a adresat oamenilor: „Sunt Daniel Zăgănescu. Să strigăm împreună Jos Ceauşescu!”. Iar cei prezenţi, învingându-şi teama, au scandat „Jos Ceauşescu!” şi „Libertate!”; apoi, tot mai multe sloganuri anticomuniste.
 
În jurul orei 19.30, protestatarii au plecat, încolonaţi, din Piaţa Maria spre sediul Comitetului Judeţean PCR. Odată ajunşi acolo, câţiva dintre ei încearcă să incendieze clădirea, sparg geamurile şi reuşesc, în cele din urmă, să rupă şi să arunce însemne comuniste.
 
Încep confruntările dintre manifestanţi şi organele de securitate şi miliţie, cărora li se alătură patrule ale armatei, trimise în dispozitiv de către locotenent-colonelul Constantin Zeca, comandantul garnizoanei Timişoara, precum şi de colonelul Constantin Rotariu, comandant de divizie, la cererea primului secretar PCR Timiş, Radu Bălan, şi a lui Matei Ilie, fost prim-secretar al judeţului.
 
Se folosesc gaze lacrimogene şi tunuri cu apă împotriva oamenilor. Se fac peste 200 de arestări. Ciocnirile din stradă continuă mult după miezul nopţii.
 
Acţiunea de reprimare a manifestaţiei a fost condusă de colonelul Ion Popescu, inspector şef al M.I., şi de colonelul Traian Sima, şeful securităţii judeţului Timiş
Din faţa sediului CJ PCR, unii dintre timişoreni se retrag spre Piaţa Operei şi Catedrala Ortodoxă. Alţii pleacă, în marş, către diferite zone ale oraşului, încercând să-i determine pe studenţi şi pe muncitori să li se alăture. Se scandează „Români veniţi cu noi!”, „Vrem libertate!”, „Democraţie!”. Continuă confruntările. Apare simbolul revoluţiei române: drapelul cu stema decupată.
 
La Bucureşti, conducere de partid şi de stat intră în panică. Nicolae Ceauşescu ordonă ca armata să fie scoasă în stradă. Se declară stare de alertă, iar un grup de ofiţeri de securitate, condus de generalul Emil Macri, pleacă spre Timişoara. Sunt însoţiţi de un alt grup de ofiţeri de la IGM, condus de generalul Velicu Mihalea. Grupul ofiţerilor MapN, sub comanda colonelului Dumitru Ionescu, pleacă abia în dimineaţa zilei de 17.
 
În noaptea de 16 spre 17 decembrie, pastorul László Tökés a fost evacuat, împreună cu familia, din casa parohială, şi dus către o altă parohie.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Vot de Sf. Nicolae

Lucian DÎRDALA

Vot de Sf. Nicolae

Chiar dacă parlamentarii şi Parlamentul, ca instituţie, nu se bucură de încredere în rândul opiniei publice, cetăţenii României sunt singurii care pot remedia această situaţie, prin voturile lor. Singura condiţie ar fi ca ele să fie rezultatul unui proces de reflecţie atentă şi, poate, de deliberare sinceră cu cei apropiaţi.

Filmuletul zilei

opinii

Votul ca dar

Florin CÎNTIC

Votul ca dar

Deşi nu sunt superstiţios, m-am gândit să reiau acest text scris înainte de europarlamentarele de anul trecut, cu speranţa că poate nu şi-a pierdut din caracterul său profetic şi duminică va fi dusă la bun sfârşit o acţiune începută atunci.

O lume ce gândea în basme şi vorbea în poezii

Radu PĂRPĂUȚĂ

O lume ce gândea în basme şi vorbea în poezii

Această lume nu judeca sau, vai! nu condamna lumea de ieri cu mintea de azi, stângistă, de un neomarxism avântat şi prostesc. Măcar de-ar fi numai prefăcut, dar e prostesc. Nu cunoştea „progresismul” actual şi nici nu-l practica. Pentru ea lumea veche era şi lumea de azi, nu era una „mai înaintată”. 

Boala locvacităţii deşănţate

Ioan MILICĂ

Boala locvacităţii deşănţate

Să ne imaginăm, urmând firul consideraţiilor lui Huxley, că apocalipsa discursivă declanşată pe durata pandemiei actuale se traduce nu numai într-un puhoi de bâlbe, aberaţii, confuzii şi nehotărâri de tot soiul, ci şi într-un lanţ de constrângeri, privaţiuni şi pedepse, impuse printr-un discurs public ofensiv şi cinic, care amplifică încordarea şi istovirea psihică a indivizilor. 

pulspulspuls

Mesaj pentru nea Orban: iacătă de ce tac mâlc băieţii matale!

Mesaj pentru nea Orban: iacătă de ce tac mâlc băieţii matale!

Fiindc-am auzit că tot a anunţat nea Şică Orban că vine azi la Iaşi, am zis că merită să-i transmitem pe această cale şi o anume informare despre care suntem siguri că nu ştiu să i-o spună conţilierii lui de la Bucureşti, în legătură cu Iaşul. 

Caricatura zilei

Defilare cu distanțare

www.haidalacafeasiceai.ro

Editia PDF

Bancul zilei

O ambulanta goneste pe strazi si, la o intersectie rastoarna si accidenteaza un pieton. Soferul coboara imediat, ridica victima (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.