
Fisura anală este o leziune (o crăpătură) a stratului intern al anusului (mucoasa anală) uneori ajungând până la stratul muscular (sfincterul anal intern).
Este situată în interiorul canalului anal de la îmbinarea mucoasei anale cu pielea din jurul anusului și se întinde de obicei pe o lungime de 1-1,5 cm. Afectează în egala măsura bărbații și femeile, copiii și adulții.
Dacă imaginăm repere orare la nivelul orificiului anal, fisurile survin cel mai frecvent în dreptul orelor 6 și 12, acestea fiind zone mai slab vascularizate din punct de vedere anatomic și, deci, mai fragile.
Cauzele apariției fisurilor anale sunt reprezentate, în general, de traumatismele locale. Între acestea cel mai des incriminată este constipația dar și emisia mai multor scaune diareice, chirurgia canalului anal, nașterea naturală, sexul anal sau utilizarea locală de dispozitive.
Situații mai rar întâlnite sunt afecțiunile medicale preexistente: hemoroizii voluminoși, boala Crohn, colita ulcerativă, cancerul anal, tuberculoza, boli cu transmitere sexuală.
După durata de evoluție fisurile anale se clasifică în acute (care se vindecă în câteva zile după apariție dacă dispar condițiile cauzatoare) și fisuri cronice, a căror evoluție continuă / discontinuă se prelungește peste 4-6 săptămâni, uneori chiar mai multe luni.
Simptomele produse de apariția fisurilor anale sunt:
– durere anală exacerbată de defecație, uneori atât de vie încât pacientul preferă să nu se mai alimenteze pentru a evita mersul la toaletă. Alteori apare disconfort și la urinare prin iradierea durerii,
– sângerare, cu sânge roșu aprins, în cantitate variabilă, care uneori se repetă la fiecare defecație,
– prurit anal (mâncărime),
– secreții alb-gălbui atunci când acestea se suprainfectează.
Anamneza corect condusă sugerează frecvent afecțiunea dar, datorită intricării simptomelor cu alte boli proctologice, este esențială examinarea fizică a regiunii perineale și a canalului anal care vor pune diagnosticul de certitudine.
De asemenea, examinarea confirmă localizarea tipică / atipică a acesteia, cea din urmă ridicând suspiciunea coexistenței altor boli ce va impune explorare sumplimentară (colonoscopie, examinare radiologică etc.).
Tratamentul fisurilor anale cunoaște 3 componente:
– obținerea unui scaun de consistentă normală prin consumul de legume și fructe bogate în fibre alimentare, hidratare corespunzătoare, mișcare, suplimentare cu pre și probiotice.
– tratament local (topic) cu creme și/sau supozitoare pentru ameliorarea simptomatologiei și scăderea tonusului sfincterului anal intern.
Durata de aplicare a acestora este dictată de specialist, în urma vizitelor repetate, cea mai frecventă greșeală fiind renunțarea prematură la tratament având drept consecință revenirea simptomelor la un interval de timp destul de scurt după aparenta vindecare (1-3 săptămâni).
– tratament chirurgical rezervat cazurilor refractare la terapiile anterioare sau celor care s-au complicat deja cu apariția unui abces perianal sau a fistulei perianale.
Deși în aparență este o afecțiune banală, fisura anală nu trebuie ignorată, mai ales în situațiile în care simptomele se prelungesc, pentru evitarea complicațiilor ulterioare.
Dr. Gabriela CANSCHI
Medic primar chirurgie generală
Spitalul Clinic CF Iaşi
Publicitate și alte recomandări video