
Proiectul major propus de italieni în zona Trei Fântâni revine la vot în Consiliul Local (CL) și are toate șansele ca de data aceasta să fie votat. Este vorba despre un ansamblu cu blocuri de 10 etaje, complex desfășurat pe un teren cu o suprafață totală de peste 13 hectare.
Proiectul de Plan Urbanistic Zonal (PUZ) a mai fost în atenția consilierilor locali în luna septembrie. La acel moment, proiectul a fost retras de primarul Mihai Chirica după ce serviciul de urbanism al Primăriei a întocmit documentația cu greșeli flagrante în ceea ce privește indicatorii urbanistici.
Investiția a fost inițiată de firma Italimob Construzioni și prevede construirea a 18 blocuri de locuințe (regim cu 10 etaje), 6 clădiri mixte, o biserică și un parc pe un teren cu 13,3 ha. La ședința Comisiei de urbanism din luna septembrie, un reprezentant al investitorului a susținut că valoarea estimată pentru realizarea proiectului ajunge la 100 milioane de euro.
Una dintre controversele complexului rezidențial, după cum și unii consilieri locali s-au exprimat în trecut, ține de fluența traficului. Cu toate că în proiect se susține că nu există „probleme” din acest punct de vedere, este de notorietate starea precară a infrastructurii din zonă și lipsa unor rute alternative pe zona Bucium – Centru.
Așa cum ZDI a mai a relatat, planul urbanistic enumeră o serie de lucrări de infrastructură, dar fără a fi precizate termene și responsabili pentru astfel de investiții: reabilitarea str. Trei Fântâni, redimensionarea şi modernizarea străzilor Grigore T. Popa şi Dealul Bucium, repoziţionarea str. Trei Izvoare (strada este parţial pe proprietatea privată a beneficiarului PUZ-ului) şi, respectiv, crearea unei artere de legătură între str. Trei Fântâni şi bld. Virgil Săhleanu ce traversează calea ferată din zonă („pentru fluidizarea traficului şi evitarea aglomerării traficului din şos. Bucium”).
În schimb, se precizează că investitorul va ceda domeniului public mai multe porţiuni din teren (în total, 3.600 mp) pentru redimensionarea străzilor. În incinta amplasamentului este prevăzută în proiect o reţea rutieră care să asigure accesul viitorilor locatari la străzile din vecinătate.
Proiectul de PUZ va fi supus dezbaterii plenului CL în ședința ordinară de joi, 19 decembrie.
Publicitate și alte recomandări video