Medici, profesori, chiar judecători, foști primari, puși să muncească în folosul comunității. 1800 de ieșeni sunt în acestă situație

sâmbătă, 15 iunie 2024, 03:00
6 MIN
 Medici, profesori, chiar judecători, foști primari, puși să muncească în folosul comunității. 1800 de ieșeni sunt în acestă situație

Numărul persoanelor din Iași aflate în evidența Serviciului de Probațiune care au obligația de a executa muncă în folosul comunităţii este de peste 1.800 de persoane. Spre comparație, Phinia Delphi România, a doua cea mai are compania din județul iași după numărul de angajați a avut în 2023 un număr de 1.601 angajați. În aceste condiții, spun angajații din serviciul de probațiune, apar perioade în care din cauza supra-aglomerării, nu mai au instituții disponibile în care să trimită condamnații să își execute munca în folosul comunității.

 În acest moment, susține Mirela Vlad, șefa Serviciului de Probațiune Iași, situaţia s-a mai detensionat puțin, după ce pe lista instituțiilor publice care pot beneficia de munca celor condamnați au mai intrat câteva, între care și Casa de Cultură a Studenților.

“Avem mai multe instituții publice unde ei pot presta munca. Au fost probleme de supraaglomerare, de supraîncărcare, dar care s-au mai ameliorat, pentru că am mai reușit să cooptăm câteva instituții. Una dintre cele cu care colaborăm foarte bine este Casa de Cultură a Studenților, unde ei aveau mare nevoie de personal care să asigure curățenia după evenimente. Și pentru persoanele aflate în supravegherea Serviciului de Probațiune este un beneficiu pentru că acolo, fiind în mediu închis, nici nu se supun sentimentului de jenă socială și nici nu sunt afectați de condiții meteo”.

Mirela Vlad, șef Serviciul de Probațiune Iași

În momentul în care o persoană e condamnată la o pedeapsă cu închisoarea cu suspendare sau sub supraveghere, sau cu amânarea executării pedepsei cu închisoare, instanța dictează și un anumit număr de zile de muncă în folosul comunității pe care persoana condamnată are obligația să le îndeplinească. Numai că această muncă nu se poate face oriunde, iar persoanele condamnate nu pot face munca în folosul comunității după pregătirea lor profesională, spun specialiștii din probațiune.

„Pot să multiplice documente, să se ocupe de arhive, de completarea unor documente”

“Bineînțeles că trebuie să facem precizarea că persoana nu poate să-și exercite profesia prin intermediul acestei activități de muncă în folosul comunității, chiar dacă nu a greșit în domeniul profesional. Dar încercăm să găsim ceva potrivit, personalității sale, pregătirii profesionale și cu ce resurse avem”, a precizat Diana Nastasă, consilier de probațiune în cadrul Serviciului de Probațiune Iași.

“De exemplu, mai spune ea, noi avem și am avut și în trecut în evidență medici reputați ai comunității, profesori, chiar judecători, foști primari și așa mai departe. Și atunci se găsește o activitate potrivită pentru nivelul de pregătire a fiecăruia. De exemplu, la Primăria Iași sunt mai multe instituții aflate în subordine, Direcția de Fond Locativ, Patrimoniu, Direcția Economică, Finanțe, ele sunt utilizate în funcție de disponibilitatea instituției publice. (…) Pot să multiplice documente, să se ocupe de arhive, de completarea unor documente la Direcția economică, pot să ajute la diverse activități administrative, logistice”.

Când dă o sentință, instanța de judecată dispune două instituții în care persoana condamnată poate să presteze munca în folosul comunității. În urma unei evaluări, consilierul de probațiune desemnat ca manager de caz pentru persoana condamnată face o evaluare a situației. “Vedem nivelul de educație, pregătirea profesională, motivația lui, specificul personalității lui și, în urma acestor informații pe care le colectăm, printr-un interviu inițial cu persoana condamnată și în funcție de cele două instituții dispuse și de activitățile disponibile din cele două instituții dispuse de instanță, alegem care este cea mai potrivită”, explică Diana Nastasă.

Diana Nastasă, consilier de probațiune, Serviciul de Probațiune Iași

Șefa Serviciului de Probațiune, Mirela Vlad, completează: “De regulă activitățile pe care ei le prestează sunt de natură administrativă sau gospodărească. În primul rând trebuie să aibă starea de sănătate care să le permită prestarea de activități, sunt activități de muncă necalificată. Depun o fișă de aptitudini eliberată de medicul de medicina muncii. Nu se pronunță consilierul de probațiune asupra acestor aspecte. Se ține cont dacă este muncă în interiorul instituției sau în exterior, de condițiile meteo. De exemplu, la Iași este o plajă mai largă de activități. Și, vorbind de plajă, este chiar Plaja Nicolina unde se pot desfășura activități, sau la complexul de agrement Ciric. Mai sunt multe persoane care au mers la Direcția de Fond Locativ. Sunt câteva imobile gestionate de primărie, unde sunt activități, de exemplu, de cărăușie, de manipulat diverse obiecte de mobilier. La Primăria Iași, la Finanțe, se pot face și acte administrative, citații, sau li se dau chestii de arhivat persoanelor care au anumit un nivel de studii. Iarna la deszăpezit, toamna la curățat frunze, cei care sunt meșteri zugravi pot să mai facă mici reparații”.

Numărul de zile de muncă dispuse de instanță poate să fie între 30 și 120 de zile

La Primăria Iași au fost în același timp și câte 200 de persoane condamnate care își executau munca în folosul comunității dar, spun reprezentanții din Serviciul de Probațiune, “lucrurile s-au reglat cumva în momentul în care noi am discutat și cu judecătorii să nu mai individualizeze instanța instituția subordonată, ci Biroul de Monitorizare a Aplicării Hotărârilor Judecătorești. Și este mult mai ușor de gestionat în felul acesta”.

În prezent, consilierii de probațiune din Iași au în evidențele lor 2.300 de persoane, din care 1.834 sunt cu vârsta de peste 18 ani și au obligația de a efectua muncă în folosul comunității.

Persoanele condamnate pentru care instanţele de judecată decid amânarea executării pedepsei cu închisoarea au obligația de a-și efectua zilele de muncă în folosul comunității într-un interval de maxim șase luni de la primirea sentinței. Pentru acestea, numărul total de zile de muncă dispuse de instanță poate să fie între 30 și 60 de zile. În schimb, persoanele condamnate la pedepse cu suspendare sau sub supraveghere au la dispoziție un an pentru îndeplinirea muncii în folosul comunității. Pentru acestea, numărul de zile de muncă în folosul comunității poate fi de la 60 până la 120. Însă ziua de muncă în folosul comunității este egală cu două ore.

Așa încât, explică Diana Nastasă, “dacă o persoană are de executat 60 de zile de muncă în folosul comunității, asta înseamnă un total de 120 de ore. Potrivit legii, într-o zi obișnuită de lucru poate să își execute între 2 – 8 ore din această pedeapsă, iar de regulă, persoanele care au un serviciu de sine stătător își execută munca în folosul comunității în perioadele de concediu de la locul lor normal de muncă”.

Companiile private ar putea apela la munca persoanelor aflate în evidențele Serviciului de Probațiune numai dacă parcurg anumite etape, explică șefa Serviciului de Probațiune Iași:

„De regulă, munca se face în instituții publice care trebuie, totuși, să-și dea acceptul pentru a fi incluse în această listă. Nu le introducem forțat. Instituțiile private, ca să poată să fie implicate în executarea obligației de muncă în folosul comunității, ar trebui să se abiliteze, adică ar trebui să facă o cerere la Tribunal, să depună niște documente doveditoare și instanța poate să dispună o includere a acelei instituții private în lista cu instituții publice. Este posibil, teoretic, dar în județul Iași noi nu avem nicio companie privată care să-și fi manifestat interesul”.

În cazul în care munca în folosul comunității nu este îndeplinită de o persoană care are această obligație, riscurile sunt mari, spun consilierii de probațiune, pentru că se poate ajunge la revocarea beneficiului suspendării pedepsei cu închisoarea, de exemplu. Pe de altă parte, există însă și cazuri fericite. Așa cum a fost acela al unei persoane care la finalizarea orelor de muncă în folosul comunității a primit un contract de muncă din partea instituției în care și-a executat această obligație.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii