anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

miercuri, 15.07.2020

190 de ani de la înfiinţarea Societăţii de Medici şi Naturalişti Iaşi

GALERIE
medici
  • medici
- +

Ieri, Societatea de Medici şi Naturalişti din Iaşi a împlinit 190 de ani de existenţă. Momentul a fost marcat printr-o expoziţie organizată în plin şantier la sediul SMN Iaşi de către prof.univ.dr. Dana Baran, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T. Popa”, şi Aurica Ichim, directorul Muzeului Municipal. De asemenea, pe platforma on-line a Universităţii de Medicină şi Farmacie a fost organizată prelegerea „Relativizarea morţii în perioada pandemiei COVID19: abordare istoric-religioasă” susţinută de dr. Daniela Dumbravă, membru al Şcolii Române din Roma. 

“Originile SMN datează încă de prin 1830, când doctorul Cihac începe a provoca întruniri ale medicilor din Iaşi, pentru ca prin cetirea revistelor străine şi desbaterea întrebărilor atingătoare de medicină, să menţină pe practicieni la înălţimea ştiinţei europene. El împreună cu  doctorul Zotta alcătuesc curând după aceea statutele unei Societăţi de Medici şi Naturalişti din Iaşi, care obţine aprobarea guvernului în ziua de 18 Martie 1833, şase luni înaintea întemeierei Societăţei Filarmonice din Bucureşti”, afirma A D. Xenopol mebru SMN.

Această societate care împlineşte 190 de ani are un caracter enciclopedic, cosmopolit, reprezentativşi un profund caracter naţional (militant), deoarece membrii ei s-au implicat în desemnarea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei în ianuarie 1859, a susţinut Independenţa de Stat a României în 1877 şi Marea Unire din 1918. După 1948, SMN a fost o instituţie de rezistenţă şi unitate profesională, ce a depăşit restricţiile ideologice comuniste ale vremii, se arată în comunicatul SNM. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alegeri în Europa

Lucian DÎRDALA

Alegeri în Europa

În ultimele săptămâni am avut ocazia să ne reacomodăm cu procesele electorale, în câteva state-membre ale Uniunii Europene. Este vorba de cel de-al doilea tur al alegerilor locale din Franţa, scrutinul parlamentar din Croaţia, turul decisiv de la prezidenţialele poloneze şi, în fine, votul pentru legislativele regionale din Galicia şi Ţara Bascilor (Spania).

Filmuletul zilei

opinii

Cultura de supermarket

Florin CÎNTIC

Cultura de supermarket

Tsunamiul de RIP1-uri care a invadat Facebookul odată cu trecerea în veşnicie a talentatului şi prolificului compozitor de muzică de film, Ennio Morricone, mi-a readus în minte graniţa fragilă care separă arta autentică de entertainment.

Instant (II)

Radu PĂRPĂUȚĂ

Instant (II)

Pe fereastră aud slujba de la biserică. Preotul se roagă pentru poporul român. Foarte bine. Dar se roagă separat şi pentru „conducătorii noştri”, pentru „mai marii oraşelor şi satelor”. Oare de ce? Înţeleg, aşa e protocolul. Dar protocolul e prost, de urzeală bizantină.

Precariatul

Ioan MILICĂ

Precariatul

Din categoria cuvintelor aflate în uz fără a fi prinse în dicţionarele limbii române actuale, vă  invit să ne oprim asupra unui neologism plastic şi sugestiv pentru vremurile în care trăim: precariat. 

pulspulspuls

Vă mai amintiţi de ce spunea Drac Nea despre Peni Hill şi SIE? Iaca un şpil!

Vă mai amintiţi de ce spunea Drac Nea despre Peni Hill şi SIE? Iaca un şpil!

Caricatura zilei

Test Covid Grecia

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.