De Business

Punem punctul pe știi

2025: Recolta-record la cereale sau iluzie? Fermierii din Iași rămân prudenți și speră să plouă la momentul potrivit

miercuri, 14 mai 2025, 12:00
3 MIN
 2025: Recolta-record la cereale sau iluzie? Fermierii din Iași rămân prudenți și speră să plouă la momentul potrivit

Deși estimările oficiale indică o recoltă record de cereale în 2025, fermierii din Iași rămân prudenți, avertizând că este prea devreme pentru prognoze clare.

Pe lângă condițiile meteo favorabile, aceștia se tem de efectele unei super-producții asupra prețurilor, care ar putea scădea din cauza presiunii pieței.

Previziuni pentru o producție agricolă mai bună

În timp ce estimările oficiale sugerează o recoltă record de cereale în România, fermierii din teren rămân prudenți. Conform unui raport al Comisiei Europene, anul agricol 2025 ar putea aduce o producție de 22,3 milioane de tone de grâu și porumb, cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani. Refacerea rezervelor de apă din sol, datorată ploilor și ninsorilor din ultimele luni, este considerată un factor pozitiv pentru agricultură. O confirmă și fermierii din Iași. În schimb, aceștia nu se grăbesc să facă previziuni, pentru că este mult prea devreme, spun ei. Pe lângă provocările legate de condițiile meteo și evoluția culturilor, aceștia se confruntă și cu o altă problemă: impactul informațiilor privind o posibilă super-producție asupra pieței cerealelor. În acest context, Cezar Musteață, fermier din Iași care administrează sute de hectare, avertizează că prognozele optimiste contribuie la scăderea prețurilor, punând presiune pe producători.

„La rapiță sunt foarte multe păstăi compromise (…) Am avut ceva precipitații, se mai anunță și în viitor, iar asta este un lucru bun, dar până nu intrăm la recoltat nu-i a noastră nici rapița, nici grâul, pentru că nu putem să facem un pronostic. Știri despre ideea asta de super-producție sunt mai mult în detrimentul fermierilor și pun presiune negativă pe prețuri. Dintotdeauna presiunea de la recoltă duce la scăderi de preț”, a declarat Cezar Musteață. Situația este similară și la grâu, unde rezistența soiurilor diferă, mai spun antreprenorii din domeniu.

„O recoltă bună nu garantează câștiguri mari”

„Soiurile românești au fost mai rezistente la frig și arată bine. Cele străine au suferit mai mult, iar jumătate din grâu nu se prezintă prea bine. La porumb este prea devreme să facem estimări, abia are 2 centimetri, dar dacă plouă în iunie avem șanse la o cultură bună. Ne-ar prinde bine, pentru că mulți ani porumbul a suferit din cauza secetei”, a mai precizat Musteață.

Și alți agricultori din Iași sunt rezervați în privința estimărilor și apreciază că un sezon productiv poate avea efecte mixte. Deși prețurile scad în momentul recoltării, fermierii care au acces la depozitare și vânzare strategică pot limita pierderile.

„O recoltă bună nu garantează câștiguri mari pentru producători. Dacă estimările optimiste duc la scăderi de preț, atunci agricultorii riscă să muncească mult pentru mai puțin. Presiunea de la recoltare afectează piața și trebuie să fim atenți la cum ne gestionăm producția”, a transmis Dan Alexandru, producător agricol din Iași.

Deși perspectivele sunt promițătoare, fermierii rămân precauți, conștienți că vremea imprevizibilă și factorii economici pot influența rezultatele. Odată cu apropierea sezonului de recoltare, se va contura mai clar dacă anul 2025 va fi cu adevărat unul de referință pentru agricultura românească.

Potrivit datelor din evidența Direcției Agricole Iași, producțiile la principalele culturi agricole din 2024 au totalizat aproape 325.000 de tone de porumb, grâu și rapiță, de pe o suprafață totală de peste 137.000 de hectare. Astfel, la cultura de porumb, care ocupa cea mai mare suprafață din județ, anul trecut fermierii au obținut în total 111.925 de tone, de pe o suprafață de 73.950 hectare. În ceea ce privește grâul, care ocupa, în Iași, 50.511 hectare, producția din 2024 a cântărit aproape 187.000 de tone, în timp ce la rapiță de pe urma a 12.549 hectare s-au obținut aproape 25.600 de tone.

Citiți și:

Etichete: grau, primavara, productie

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii