Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

21 la 13: Formula magică de împărţire a posturilor de decizie în noul PNL Iaşi

GALERIE
pnl si pdl
  • pnl si pdl
- +

Vechii liberali vor lua cele mai multe locuri în noul for de conducere, CJEX. Fostul PDL va primi numai 13 voturi. Cine vor trage însă principalele sfori? Ce se va întâmpla cu „persona non grata“ Dragomir Tomaşeschi, provenind din partidul fostului premier Mihai Răzvan Ungureanu?

Liberalii şi democrat-liberalii îşi împart puterea în noua organizaţie judeţeană a PNL Iaşi. Toate deciziile politice, inclusiv cele care ţin de stabilirea candidaţilor la sesiunile de alegeri din 2016 (locale şi parlamentare), se vor aproba într-un cadru restrâns.

Conducerea centrală a partidului a decis, la sfârşitul săptămânii trecute, formarea de comitete executive judeţene, foruri care vor asigura funcţionalitatea filialelor până la 1 ianuarie 2017.
La Iaşi, liberalii din vechiul PNL vor avea majoritate şi vor desemna 21 de persoane în Comitetul Judeţean Executiv (CJEX), în timp ce fostul PDL va avea doar 13 reprezentanţi.
 

Cristian Adomniţei şi Dumitru Oprea, într-o şedinţă comună, anul trecut

Membrii CJEX vor proveni din vechile birouri politice judeţene ale celor două partide aflate în proces de fuziune. Dar desemnarea acestora se va face de către cei doi copreşedinţi, Cristian Adomniţei la vechiul PNL şi Dumitru Oprea la fostul PDL.

Este o formulă restrânsă de conducere a filialei, iar Biroul Permanent Judeţean al celor două partide va rămâne. CJEX va asigura funcţionalitatea de zi cu zi, în timp ce BPJ se întâlneşte o dată pe lună. Printr-o astfel de decizie s-a dorit unificare, nu dezbinare“, a comentat Oprea.

Va fi primit Tomaşeschi la masa deciziilor?

Întrebat dacă îl va desemna pe Dragomir Tomaşeschi în CJEX, în contextul conflictului pe care acesta îl are cu liberalii vechi, Oprea a evitat un răspuns direct.
În schimb, el a precizat că, cel mai probabil, în CJEX vor avea prioritate cei care au funcţii politice la nivelul birourilor judeţene (secretari generali, prim-vicepreşedinţi, vicepreşedinţi etc.).

Tomaşeschi (foto) este copreşedinte al organizaţiei municipale Iaşi a PNL. La sfârşitul anului trecut, acesta a fost declarat „persona non grata“ în sediul PNL din Podu Roş, după ce i-a atacat, în mai multe rânduri, pe Varujan Vosganian, Marius Bodea şi Relu Fenechiu.

Liberalii „de rit vechi“ au arătat că nicio şedinţă a conducerii filialei nu se va ţine în sediul lor atât timp cât va participa şi Tomaşeschi. „Noi nu avem cum să ne opunem numirii lui, nu avem nicio pârghie. Şedinţele se vor ţine la sediul PDL din Ştefan cel Mare“, a subliniat ieri un lider al vechiului PNL Iaşi.

Oprea candidează la şefia senatorilor PNL

Copreşedintele PNL Iaşi Dumitru Oprea a dezvăluit ieri că îşi va depune candidatura pentru a fi lider de grup al senatorilor liberali, alegerile fiind programate astăzi. Până în prezent, el a condus grupul PDL de la Senat.

Surse din PNL au declarat ieri că liberalii vechi vor conduce grupurile reunite PNL - PDL atât de la Camera Deputaţilor, cât şi de la Senat. „Mâine (astăzi, n.r.) discutăm aceste poveşti. Dacă se va merge pe formula cu grupuri reunite, atunci ei sunt majoritari, au 39 de senatori faţă de cei 20 ai noştri. Eu nu obişnuiesc să intru în competiţii pe care ştiu că le voi pierde, dar este o obligaţie morală a mea şi este în semn de respect pentru partid“, a punctat Oprea. În contextul luptei cu PSD pentru deţinerea puterii în Senat, parlamentarul ieşean a precizat că liberalii „sunt majoritari“.
Oprea nu a detaliat dacă acest lucru va implica şi schimbarea lui Călin Popescu Tăriceanu din fruntea Senatului şi înlocuirea sa cu Vasile Blaga.


 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri