
Comunicat de Presă
223 de intervenții ale serviciilor de urgență din Iași în perioada 24-30 decembrie. 8 accidente rutiere grave și 18 incendii

În perioada 24 – 30 decembrie a.c., peste 160 de salvatori ieșeni cu peste 67 de mijloace tehnice s-au aflat la datorie pentru asigurarea protecției și siguranței cetățenilor.
Stingerea incendiilor, acordarea asistenței medicale de urgență, a primului ajutor calificat și descarcerare, la cazurile medicale și în cazul accidentelor rutiere, transportul persoanelor supraponderale (10), asistența persoanelor (1) și salvarea animalelor din medii ostile vieții (1), deblocări de uși pentru facilitarea accesului echipajelor medicale specializate (4) reprezintă doar câteva exemple dintre cele 223 de misiuni gestionate de către salvatorii ieșeni, în ultimele șase zile.
În urma solicitărilor primite, 179 de persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD.
O atenție deosebită a fost acordată și celor 8 accidente rutiere produse pe raza municipiului Iași – 6 evenimente, orașul Târgu Frumos și localitatea Moțca, în urma cărora 7 victime, conștiente și cooperante au fost monitorizate de către echipajele medicale aflate la locul solicitărilor, ulterior acestea fiind transportate la spital, iar 2 victime au fost declarate decedate, la locul acțiunii.
Din nefericire, nerespectarea măsurilor de prevenire a incendiilor continuă să genereze pagube materiale însemnate, astfel că și în această minivacanță au fost înregistrate la nivelul județului Iași – 18 incendii (municipiul Iași – 4 incendii, Horlești, Albești – 2 incendii, Voinești, Coarnele Caprei, Gâștești, Totoești, Balș – 2 incendii, Deleni, Petrosu, Mogoșești, Breazu și Bordea) care au avut drept cauze, coșurile de fum deteriorate sau amplasate necorespunzător față de materialele combustibile, folosirea focului deschis în spații deschise, precum și efectul termic al conductorilor electrici defecți sau neizolați corespunzător.
Este extrem de important ca toți cetățenii să fie partenerii eforturilor pe care autoritățile le depun constant, astfel încât climatul de securitate în rândul comunităților să fie asigurat în cele mai bune condiții.
Recomandările formulate permanent de noi și comunicate în spațiul public sunt măsuri simple la îndemâna oricui, iar acestea pot preveni orice situație de urgență sau pot salva vieți în cazul producerii lor.
Pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor, încă de la debutul sărbătorilor de iarnă, personalul inspectoratului a desfășurat acțiuni de îndrumare și control la unitățile de alimentație publică, lăcașuri de cult, amenajări temporare destinate organizării unor evenimente legate de datini și obiceiuri specifice sezonului rece. Întrucât securitatea celor care vor alege să-și petreacă noaptea la trecerea dintre ani este primordială pentru noi, aceste acțiuni vor continua și în perioada următoare.
Mai este foarte puțin timp până la întâmpinarea noului an, iar noi, salvatorii ieșeni ne dorim să o faceți în siguranță.
Pentru că mijloacele pirotehnice sunt folosite cu precădere în această perioadă, gândiți-vă întotdeauna la consecințe.
- Nu vă riscați sănătatea pentru doar câteva secunde de distracție;
- Este important să conștientizați pericolul utilizării necorespunzătoare a acestor obiecte pentru evitarea producerii unor situații nedorite;
- Nu aprindeți artificiile în încăperi și spații închise, balcoane, holuri de bloc și terase;
- De asemenea, materialele pirotehnice nu trebuie aruncate în foc sau depozitate în apropierea surselor de încălzire;
- Nu permiteți copiilor jocul cu petarde și artificii.
Pentru cetățenii care aleg să-și petreacă în zonele turistice și de agrement, vă recomandăm respectarea următoarelor măsuri:
- În spațiile de cazare nu se vor utiliza aparate electrice defecte sau neomologate, iar lăsarea lor nesupravegheată, este interzisă;
- la cazare, turiștii sunt obligați să se informeze despre modul de comportare şi evacuare în caz de incendiu;
- se vor consulta și respecta cu strictețe planurile de evacuare prezente în fiecare cameră de cazare, în cazul producerii unei situații de urgență.
De asemenea, pe timpul manifestărilor culturale cu public numeros venim în sprijinul cetățenilor cu următoarele măsuri de prevenire a producerii unor situații de urgență:
- În spațiile deschise nu este permisă parcarea autoturismelor decât în zonele special amenajate și marcate în acest sens, pentru a nu bloca accesul la hidranții stradali sau subdimensiona căile de acces al autospecialelor în cazul producerii unei situații de urgență;
- În spațiile închise se vor menține căile de evacuare libere atât pentru utilizatori, cât și pentru forțele de intervenție. Totodată, toate instalațiile care asigură securitatea la incendiu (instalații de detectare, semnalizare și avertizare la incendiu, instalații de stingere, iluminat de siguranță și evacuare etc.) vor fi menținute în stare de funcționare.
În cazul sesizării unui incendiu sau a altei situații de urgență, care poate pune în pericol viața dumneavoastră sau a celor din jur, sunați la numărul unic pentru apeluri de urgență 112 și transmiteți cât mai clar date de la locul evenimentului și locația exactă.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.
În continuare, pompierii militari rămân pregătiți, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor și animalelor aflate în dificultate.
Publicitate și alte recomandări video