Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

240 de ruși cer protecție temporară în Iași. Au fugit de Putin și se pun la adăpost

GALERIE
protectie, rusi, adapost, putin
  • protectie, rusi, adapost, putin
- +

Un efect mai puţin cunoscut al războiului din Ucraina: peste două sute de ruși cu titlu de refugiați sunt adăpostiți și hrăniți în Iași și au aceleași drepturi ca ucrainenii. Asta în condițiile în care statul rusesc este cel care a agresat Ucraina. 

Cei de la Serviciul de Imigrări, instituția care ”contabilizează” cetățenii străini de la noi din țară spun că rușii din Iași a au sosit în România imediat după ce Federația Rusă a invadat Ucraina și beneficiază din plin de statutul de refugiați. Adică au dreptul de a munci, de a călători nestingheriți prin țară și chiar de a beneficia de facilitățile pe care le oferă statul. ”Pot sta în România până în anul 2024, deoarece directivele europene au prelungit termenul de ședere. Pot sta în Iași până la sfârșitul războiului”, ne-au precizat reprezentanții Serviciului pentru Imigrări Iași. Surse al ziarului suţin că refugiaţii ruşi au nevoie de ajutor pentru integrare, dar că sunt văzuţi şi ca un mediu în care şi-ar putea găsi adăpost persoane care urmăresc interesele mai puţin ortodoxe ale Rusiei.

Imediat după începerea conflictului, în România a intrat un val de cetățeni din Federația Rusă. Din februarie, data invadării Ucrainei de către ruși și până la jumătatea lunii octombrie, în România au intrat aproximativ 30.000 de cetățeni ai Federației. Unii au tranzitat țara, alții s-au întors în Rusia. Însă, autoritățile au precizat că au rămas la noi în țară aproximativ 480 de persoane. Curios este faptul că, potrivit reprezentanților Serviciului de Imigrări din Iași, numai în județul Iași sunt în acest moment 240 de cetățeni din Federația Rusă. În plus, ce fac aceștia în Iași, nu prea se știe la nivel instituțional.

”În prezent, pe teritoriul județului Iași sunt 242 de cetățeni din Federația Rusă, dintre care doi au permis de ședere temporară în scop de reîntregirea familiei – membru de familie cetățean iar 240 de cetățeni beneficiază de protecție temporară. Nu sunt cetățeni din Federația Rusă cărora li s-a refuzat prelungirea dreptului de ședere”, ne-au precizat reprezentanții Serviciului de Imigrări Iași. Jurnaliștii Ziarul de Iași au solicitat clarificări de la conducerea Serviciului din Iași însă nu am fost lămuriți. ”Cei 240 au intrat în România imediat dupâ izbucnirea războiului din Ucraina. Ei se aflau pe teritoriul Ucrainei și au venit în România. Au statut de refugiați, pot sta la noi până în anul 2024 sau până la finalizarea conflictului. Acești cetățeni beneficiază  de protecție temporară”, ne-a precizat Alina Tănase, șefa Serviciului Imigrări Iași.

Protecția temporară este un mecanism creat și în pus mișcare de țările europene special pentru refugiații ucraineni care au fugit din calea războiului. Sub umbrela protecției temporare, Uniunea Europeană contribuie cu bani la asistența acestor refugiați. De această facilitate beneficiază și cetățenii statului agresor, care se aflau în Ucraina la momentul izbucnirii războiului şi au cerut statut de refugiați. Așa se face că și cetățenii ruși veniți în Iași pot accesat ajutoare financiare de la stat, pot munci sau își pot trimite copiii la școală.

”Măsura acordării protecției temporare este o modalitate de răspuns a statului la fluxul mare de persoane strămutate din Ucraina în România prin simplificarea procedurilor de lucru și asigurarea de asistență. Protecția se aplică persoanelor strămutate din Ucraina începând cu data de 24 februarie, respectiv cetățenii ucraineni care au locuit în Ucraina înainte de această dată. De asemenea, de acest statut pot beneficia și apatrizii și cetățenii străini, alții decât ucraineni, care pot dovedi că aveau reședința legală în Ucraina înainte de 24 februarie pe baza unui permis de ședere permanent, valabil şi eliberat în conformitate cu dreptul ucrainean și care nu se pot întoarce în condiții sigure și stabile în țara sau regiunea lor de origine. Drepturile includ dreptul de ședere, accesul la piața muncii, asistență medicală și accesul la sistemul de învățământ în cazul beneficiarilor protecţiei temporare care nu au împlinit vârsta de 18 ani,  acordându-se în țara noastră în baza OUG 15/ 2002 privind privind acordarea de sprijin și asistență umanitară de către statul român cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina,  modificată prin OUG nr. 20/2022 privind modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri de sprijin și asistență umanitară”, se precizează pe site-ul Inspectoratului General pentru Imigrări. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri