25 de curse de pe raza Regionalei CFR Iași dispar la sfârșitul săptămânii din mersul trenurilor. Proteste politice ieșene la Guvern

luni, 08 aprilie 2024, 03:01
1 MIN
 25 de curse de pe raza Regionalei CFR Iași dispar la sfârșitul săptămânii din mersul trenurilor. Proteste politice ieșene la Guvern

„CFR Călători taie masiv din trenuri la Iași. Ca urmare a lipsei de mecanici de locomotivă și cu riscul pierderii de compensații și a plății de penalități, SRTFC Iași a decis anulări masive de trenuri. Potrivit datelor deținute de Club Feroviar, modificările vor avea loc cu începere din data de 13 aprilie 2024 și afectează 25 de trenuri regionale pe raza sucursalei ieșene”, informează pagina specializată în domeniul infrstructurii și transportului pe căile ferate.

Anunțul a fost preluat și transmis mai departe de președintele PNL Iași, Alexandru Muraru: „Voi aduce în atenția Ministerului Transporturilor situația alarmantă care afectează serviciile feroviare în Iași, ca urmare a crizei mecanicilor de locomotivă și a deciziei de anulare masivă a trenurilor de către SRTFC Iași. Este nevoie ca Ministerul Transporturilor să ia măsuri imediate pentru a aborda criza de personal, în special lipsa mecanicilor de locomotivă și pentru a preveni anularea trenurilor în Iași și în alte regiuni afectate”, a subliniat el.

Surse apropiate de conducerea Regionalei CFR Călători Iași ne-au precizat că este vorba de curse pentru care nu mai era cerere – cum ar fi ultimul tren de seară Pașcani-Tg. Neamț, precum și altele din weekend. Astfel de ajustări, temporare sau cu prilejul unor evenimente importante din an – cum e perioada apropiatelor Sărbători Pascale –, au loc deseori în programul de circulație al trenurilor.

Am solicitat un punct de vedere de la Societatea Națională CFR Călători privind motivele noii „restructurări” a mersului trenurilor în zona Iașului, precum și traseele pe care vor fi modificări. Vom reveni cu precizări imediat ce vom primi răspunsul de la București.

CITIȚI ȘI: MERSUL TRENURILOR. Aici găsiți tablourile de garare valabile pentru Iași

Etichete: cfr, dispar, proteste, trenuri

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii