Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

28 de femei din Iași, Suceava, Neamț și Botoșani au luat indemnizații ilegale pentru creșterea copiilor de 1,4 milioane de lei

GALERIE
indemnizatii, copil
  • indemnizatii, copil
- +

Faptele s-au petrecut în perioada 2016-2021, iar cele cele 28 de femei sunt acuzate că  au indus în eroare Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială,  susținând că ar fi îndeplinit condițiile de acordare a indemnizației pentru creșterea copilului, reușind să obțină, folosind adeverințe de venit falsificate emise de două societăți comerciale și adeverințe privind îndeplinirea stagiului de cotizare emise de Casa Județeană de Pensii Suceava. O femeie de 64 de ani din Suceava, ajutată de o altă femeie din Adâncata, ar fi angajat fictiv 30 de persoane, emițând adeverințe de salariat cu date false, care ar fi fost folosite  pentru a obține, în mod fraudulos, indemnizații pentru creșterea copiilor. Beneficiarele acestor indemnizații au fost femei  cu vârste între 25 și 41 de ani, din județele Suceava, Neamț, Iași și Botoșani.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui număr de 28 de inculpate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: înșelăciune, uz de fals (înscrisuri sub semnătură privată și înscrisuri oficiale), participație improprie la fals intelectual, complicitate la înșelăciune în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals intelectual, participație improprie la înșelăciune.

Cele 28 de femei sunt acuzate că  în perioada 2016-2021 au indus în eroare Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială, prezentând ca adevărată fapta mincinoasă că ar fi îndeplinit condițiile de acordare a indemnizației pentru creșterea copilului, reușind să obțină acest venit prin mijloace frauduloase, folosind adeverințe de venit falsificate emise de două societăți comerciale și adeverințe privind îndeplinirea stagiului de cotizare emise de Casa Județeană de Pensii Suceava, cunoscând că nu atestă împrejurări corespunzătoare adevărului.

Prin depunerea declarațiilor de venit către organul fiscal, inculpatele au determinat pe funcționarii publici din cadrul Casei Județene de Pensii Suceava, să comită, fără vinovăție, infracțiunea de fals intelectual, prin emiterea de adeverințe privind stagiul de cotizare al celor 28 de inculpate cu date care nu corespund adevărului.

Prejudiciul creat bugetului de stat prin activitatea infracțională a inculpatelor este de 1.397.009 lei.

În cauză s-au aplicat măsuri asigurătorii privind sechestrul asupra unor bunuri imobile cu valoarea estimativă de 38.000 euro, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul reparării pagubei produse prin infracțiune, până la concurența sumei de 1.397.009 lei.

În acest caz, în data de 22 septembrie 2021, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, au efectuat 5 percheziții domiciliare, în municipiul Suceava și comuna Adâncata, pentru documentarea activității infracționale a 32 de persoane bănuite de fals și înșelăciune, prin angajări fictive de personal.

În baza actelor de cercetare penală efectuate, s-a reușit documentarea activității infracționale a unei femei, de 64 de ani, din municipiul Suceava, pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune în formă continuată, participație improprie la fals intelectual și fals în înscrisuri sub semnătură privată și a unei alte femei, de 55 de ani, din comuna Adâncata, județul Suceava, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la înșelăciune în formă continuată (30 de acte materiale).

De asemenea, a fost documentată activitatea infracțională a altor 30 de persoane, cu vârste între 25 și 41 de ani, din județele Suceava, Neamț, Iași și Botoșani, bănuite de înșelăciune și uz de fals.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2015 – 2017, două societăți comerciale, administrate de femeia de 64 de ani, cu ajutorul femeii de 55 de ani, ar fi angajat fictiv 30 de persoane, emițând adeverințe de salariat cu date false, care ar fi fost folosite de cele 30 de persoane, pentru a obține, în mod fraudulos, indemnizații pentru creșterea copiilor, în perioada 2016– 2021.

În urma audierilor, cele două femei au fost reținute atunci, pentru 24 de ore, fiind plasate apoi sub control judiciar.

Sursa: obiectivdesuceava

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri