Caută 
3 MIN
Unii analiști zic că vine o criză mai mare ca aia din 2008, deci ar fi cazul să strângem de pe acum cureaua, alții spun că deja este printre noi, peste tot, ca guma de mestecat, și că trebuie să-i facem față. Cum să-i facem față? Păi, eventual, ne-am putea inspira lejer din anii ’80, din perioada aia în care se stabileau adevărate recorduri la întrecerea socialistă de strâns cureaua. Poate că vă mai aduceți aminte: a fost epoca de aur în care nimic nu se arunca, nimic nu se pierdea, totul se revalorifica! Gospodina izbutea să facă dintr-un mic pui congelat și vânăt, adevărată minune a naturii sau a ingineriei genetice (având opt gâturi, zece gheare și o duzină de cioculețe!), ciorbă, tocană, chiftele și un desert pentru copii, iar pionierii colectau de zor, la școală, castane; nici acum n-am înțeles la ce foloseau castanele: pesemne că din ele se făceau puii congelați.
* Elevii de toate vârstele aduceau tot la școală, pentru îndeplinirea angajamentului economic, sticle și borcane, deci mâncau bătaie de la mamele lor, rămase fără borcane în care să pună zacusca, apoi de la tații lor, rămași fără sticle goale într-o epocă în care, deseori, berea (chiar cu gust de ulei și bucăți de șoricei) se vindea doar cu sticle la schimb (chiar de ulei). Tot ei, elevii, colectau și maculatură; atunci știam că din ea se face hârtie igienică, dar aceasta lipsea de pe piață la rândul ei. De fapt, de hârtie igienică nici nu prea era nevoie, că și mâncarea lipsea din comerț, oamenii erau săraci, vorba aia, de n-aveau nici după ce trage apa (care și ea lipsea între anumite ore), așadar oamenii preferau să nu dea maculatura din mână – care putea fi mototolită și înmuiată, în caz de nevoie – pe hârtia igienică din comerț, iar pionierilor li se scădea nota la purtare.
* În aceeași perioadă atât de glorificată de nostalgicii suveraniști, borcanele și sticlele erau un fel de monede paralele, mai ales sticlele de bere, că erau tot doi lei, ca alea mari, dar intrau mai multe în genți. În casele românilor găseai deseori căzi pline cu sticle puse la înmuiat, să li se ducă etichetele (cleiul ăla era, fără îndoială, de la armată, care îl folosea la lipit tancuri și avioane). Tot deseori întâlneai familii de români cu genți care zăngăneau în ambele mâini ale fiecărui membru, la coadă la centrele de colectare, să ia bani, sau la alimentare, să ia produse din contravaloarea sticlelor.
* Mai avantajați erau, logic, cei care consumau mai mult, deoarece aveau mai multe sticle și primeau mai mult: ne amintim cum un vecin în floarea vârstei (după aia a răposat, evident, de o ciroză care l-a salvat de ratele la bancă) își flutura cu mândrie bancnotele primite în fața unei pensionare care primise câteva monede pe patru borcane de iaurt. În concluzie, am putea face față crizei dacă 1) trecem iar la sticle și renunțăm la peturi, care sunt periculoase pentru planetă și costă doar 50 de bani, și 2) consumăm mai mult, să avem mai multe ambalaje și să primim mai mult pe ele. Tot în anii ’80 mai erau și niște borcănașe de muștar, care se puteau folosi cu succes, ulterior, drept pahare…
* Soluții pentru a face față crizei există, dacă știm să ne folosim de experiența anilor trecuți, după cum am mai spus. Dacă nu, în curând, pereții restaurantelor vor fi plini de anunțuri gen „Rugăm restituiți ospătarului scobitorile și șervețelele după utilizare!”, „Sugeți zgârciurile și oasele cu simț de răspundere!”, „Resturile și firimiturile de pâine se depun la ieșire în cutia special amenajată!” etc. Iar la WC, în loc de hârtie igienică, va fi un ciucălău de porumb legat cu lanț, să nu-l fure clienții.
Publicitate și alte recomandări video
Îți recomandăm
