Bullying-ul își are punctul de pornire încă din copilărie, în familie, la școală, la serviciu, în societate și în mass-media. Bullying-ul se poate manifesta verbal, psihologic, prin intermediul internetului (cyberbullying) sau fizic prin producerea de suferință emoțională. Uneltele prin care unul sau mai mulți agresori (mobbing) produce această suferință, se bazează pe incapacitatea de apărare a victimei, ea neavând resurse psihologice, sociale sau fizice pentru a se apăra. 

Încă din copilărie se pot creiona elementele de bullying prin comportamentul învățat de la părinți sau de la anturajul defect. Mintea fragedă a unui copil asimilează și reproduce toate comportamentele la care a luat parte; mai ales dacă acestea vin din partea cuiva apropiat. Lipsa de atitudine a celor din jur, lipsa de bună creștere și atenție din partea părinților, chiar și a cadrelor didactice, pot perpetua aceste comportamente și astfel conduc la formarea unei persoane cu vicii comportamentale.

 

 

Violența elevilor reprezintă o oglindă a ce se întâmplă în familia de origine. Fie el bulying din partea părinților sau a membrilor familiei, până la indiferența părinților și violența elevilor ca răspuns la frustrările acumulate; toate reprezintă comportamente nocive ale familiei cu răsunet înspre copiii afectați. 

Din teza mea de doctorat pe un număr de 888 subiecți,  mai bine de jumătate dintre aceștia erau deținuți din penitenciarele din România.  Am constatat faptul că adesea violența adulților provine din mediile familiale dezorganizate. Familii cu părinți alcoolici, cu certuri și violență manifestată față de copii, până la expunerea la o adevărată teroare; acestea reprezintă motoarele viitorilor adulți cu tulburări de personalitate. Imaginați-vă ce furie este în sufletul unui copil care asistă la certuri interminabile, în care mama este violentată fizic și verbal de către tatăl copilului și minorul nu poate face nimic decât să asiste neputincios la acest calvar. Își dorește să pună capăt violenței, vrea să își salveze mama și totuși nu poate face nimic pentru că este prea mic și neputincios. Visează să ajungă mare și să rezolve aceste probleme. Dar până atunci mai are multe de îndurat. Și cum reacționează acest copil a doua zi la școală când rezervorul de emoții negative este la limita suportabilității? De multe ori poate avea ieșiri de necontrolat exact cu cei pe care știe că îi poate invinge având forța fizică echivalentă acestora. 

 

Un cumul de povești triste în această țară care sângerează continuu fără a-și găsi un plasture salvator din partea vreunei instituții. Atâta timp cât nu se iau măsuri pentru rezolvarea problemelor din mediul social defavorizat, nu se vor cicatriza rănile. De multă vreme am constatat că oamenii de la țară nu mai au valorile sănătoase așa cum era pe vremea bunicilor noștri. În această perioadă se consumă alcool în neștire, mulți dintre ei trăiesc în mizerie iar copiii lor sunt lăsați în voia Domnului. Și din păcate această voie a Domnului nu este de ajuns pentru a stârpi problemele responsabile de crearea unor copii frustrați sau poate influențați de către răul de acasă. Așa cum în psihiatrie, la spitalul Socola, răposatul profesor Brânzei a instituit conceptul bio-psiho-social, așa și Ministerul Educației împreună cu Ministerul Sănătății ar trebuie să conlucreze la conceperea unui program de reabilitare a acestor minori afectați. În acest fel s-ar dizolva mult din riscurile decompensărilor comportamentale cu risc de infracționalitate la vârsta adultă. 

 

 

Părinții au sarcina de a observa cu cine își petrece timpul liber copilul lor. Un creier fraged aflat încă  în formare este extrem de absorbit de noi informații. Copie ușor comportamentele celorlalți și asta îi poate afecta comportamentul. Actele de bravură, comportamentul testosteronic și grobian îl poate fascina și totul riscă să devină contagios. De la agresiuni verbale, până la furturi și tâlhării sunt pași mici atunci când nu există arbitri camuflați în părinți și profesori atenți.

 

 

Aceștia sunt pionii principali care au un rol important în defragmentarea acestor probleme comportamentale ale elevilor. Este obligatoriu ca acestea să fie raportate și găsite sursele și totodată rezolvările problemelor ce au cauzat violența în timpul programului de școală. Asemenea probleme nerezolvate pot conduce la acte infracționale pe mai târziu. Penitenciarele sunt pline de aceste cazuri nerezolvate la timp. Rolul unui psiholog școlar este de a oferi un mediu prielnic de confesare pentru copilul afectat dar și pentru cel abuzator. Este persoana potrivită pentru a-i scăpa pe copii de presiunea problemelor personale. Un asistent social repartizat pe acea zonă poate interveni în soluționarea problemelor familiale. Sunt atât de multe familii dezafectate emoțional în care cresc copii suferinzi. Fără un sprijin specializat din partea unei echipe formată din acești monitori permanenți la starea psiho-fizică a acestor elevi, multe dintre probleme dispar ușor în ochii celorlalți dar se cicatrizează treptat în mintea celor afectați; fie ei victime directe la școală sau victime indirecte prin abuzul părinților. 

 

 

Acestea sunt semnalele de alarmă cele mai importante pentru a interveni în viața acelui elev. Ceva se întâmplă și nu trebuie neglijat. Într-un procent semnificativ, acestea sunt punctele cheie care dezamorsează comportamentul infracțional al acestora. Un nivel educațional redus predispune către delincvență iar abaterile școlare (notă scăzută la purtare, absenteism, exmatriculare, repetenție, abandon) grefate pe un nivel educațional redus, predispun către o delincvență patologică infracțională.

 

 

O familie dezorganizată predispune la carențe în educație și la un drum fără suporți familiali care pot consitui pante abrupte înspre delincvență. 

 

 

O grijă aparte în combaterea acestor probleme o pot avea părinții și cadrele didactice care pot fi cei mai buni prieteni cu acești copii abuzați sau abuzatori. Astfel se pot evita părțile ascunse ale copilului cu direcție spre un bullying recepționat sau chiar manifestat față de alții. Privind totul cu nepăsare și cu speranțe de a fi mai bine dar fără a lua măsurile necesare la timpul potrivit, riscăm să creștem copii frustrați cu un mare risc psihologic și psihiatric. Se știe faptul că bullying-ul este un mare factor de risc în declanșarea suicidului la vârsta adolescenței. Pe partea cealaltă, riscăm să dăm frâu liber unor viitori psihopați cu un potențial agresiv și infracțional ridicat. Focusați-vă atenția și înspre actele de violență ale copiilor față de animalele domestice. Acestea reprezintă semne clare de psihopatie și se poate ajunge într-un timp destul de scurt la agresarea unui copil.

 

 Aristotel, filosoful Greciei Antice, ne făcea atenți la acest subiect încă înaintea erei noastre: ,,rădăcinile educației sunt amare, dar fructele sunt dulci”. Așadar eroii responsabili sunt părinții care au obligația de a-și monitoriza atent copiii și de a le cunoaște anturajele, profesorii prin atenția asupra comportamentului și psihologul școlar care poate modela trăirile sufletești ale copilului aflat în suferință. De fapt, un rol fie el cât de mic îl avem fiecare dintre noi prin atenția și felul de a nu sta nepăsători la ce se întâmplă în jurul nostru. O pietricică neșlefuită a unui copil, poate deveni bolovanul de care se împiedică societatea în anii ce vor urma. 

 

În memoria profesorilor care ne-au marcat copilăria precum ,,Domnul Trandafir” de Mihail Sadoveanu. Cu mulțumiri alese tuturor acelor care ne-au croit drumurile în viață și ne-au făcut oameni mari.

 

Medic psihiatru

30 ianuarie 2023