Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

300 de profesori și studenți de la universități din Europa s-au întrunit la UAIC

GALERIE
UAIC_Europa
  • UAIC_Europa
- +

Peste 300 de studenți și profesori din șapte universități cunoscut din Europa au participat săptămâna trecută la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, la forumul Alianței de Universități EC2U. La manifestare au participat reprezentanți ai alianței internaționale de universități europene din care face parte UAIC. 

Conform organizatorilor, scopul evenimentului a fost identificarea de soluții la probleme actuale ce țin de criza climatică, transport și călătorii prietenoase cu mediul, dezvoltare sustenabilă, dar și stilul de viață sănătos și starea de bine în comunități inteligente.

„Pe parcursul celor trei zile s-au derulat activități variate, adresate deopotrivă studenților, cetățenilor, partenerilor și personalului academic din cadrul alianței EC2U. Spre exemplu, masa rotundă pentru învățământul superior a reunit reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Grupului Coimbra și ai altor consorții universitare europene care au dezbătut subiectul tranziției către activități de cooperare mai prietenoase cu mediul înconjurător în cadrul programului Erasmus+. Au fost prezentate rezultatele și direcțiile viitoare de acțiune în cele trei domenii prioritare: sănătate și stare de bine în campusuri și comunități, calitatea educației și comunități sustenabile”, au transferat reprezentanții UAIC.

În cadrul evenimentului, studenții au participat la ateliere prin care au învățat cum să identifice problemele cu care se confruntă și cum să le transforme în oportunități și idei care adaugă valoare în comunitate. Pe parcursul sesiunii dedicate proiectului RI4C2 (Research & Innovation For Cities & Citizens) au fost prezentate rezultatele cercetării care și-a propus să identifice activitățile de cercetare și inovare prioritare pentru cele trei Institute Virtuale din cadrul alianței. Sesiunea „Citizen Science” a expus diverse exemple de bune practici în cooperarea dintre universități și autorități locale din Iași, Pavia (Italia), Coimbra (Portugalia) sau Poitiers (Franța).

Forumul a mai inclus o serie de manifestări dedicate studenților, precum un concurs intercultural de talente, o vânătoare de comori, o sesiune de fitness și stare de bine, un târg de mobilități și un tur al orașului Iași. Forumul este organizat la fiecare șase luni de către universitățile membre din alianță. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri