Nevoia de fonduri suplimentare la bugetul de stat l-a împins pe Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, să avanseze ideea renunţării la cota unică şi implementarea unui sistem progresiv de impozitare a veniturilor. Mai exact, cota de impozit va fi cu atât mai mare cu cât câştigaţi mai mult. Ciolacu nu a avansat şi date despre mărimea impozitelor, şi nici despre modul cum va fi implementat sistemul. A lăsat lumea să fiarbă, să-şi bată capul, apoi a ieşit senin şi a spus că nimic nu se modifică anul acesta. Ce se va întâmpla din 2023, nu a spus nici un cuvânt. Vorbele i-au fost întărite de premierul Nicolae Ciucă şi de Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului. Gata! A fost doar o furtună într-un pahar de apă? Da şi nu.

Declaraţiile politicienilor, cel puţin de la noi, au rolul să testeze opinia publică. Vor să vadă mai întâi care sunt ecourile măsurilor anunţate şi abia apoi trec la treabă. Normal ar fi să vină cu un proiect, să-l testeze şi lanseze în dezbatere. În România se întâmplă exact pe dos. Când arde casa se trimit pompierii, poate-poate se mai salvează ceva. Nimeni nu gândeşte pe un orizont de timp mai lung, nimeni nu face scenarii şi pentru ziua de mâine. Dacă nu arde, atunci toată lumea petrece. Las’ că merge şi-aşa. Ei, nu prea merge. Firmele şi angajaţii îşi fac planuri, bugete, proiecţii, unele şi pentru cinci-şase ani înainte. Salariaţii, majoritatea, au rate, depind de cât încasează lună de lună. 10% în minus la leafă s-ar putea să conteze enorm.

Pe de altă parte, este de neînţeles de ce, de fiecare dată când se pune problema fondurilor bugetare, mai mici faţă de cheltuieli, nimeni nu se gândeşte să le taie pe cele din urmă. Aparatul de stat, enorm faţă de nevoile reale ale ţării, poate fi ajustat. Nu de azi pe mâine, să nu creezi probleme, dar se pot gândi măsuri care să încadreze cheltuielile în buget. Este uşor să creşti salariile la stat şi să spui că ai făcut o gaură în cer, dar este mult mai greu să găseşti venituri pentru plata lor.

Alin Andrieş, profesor în cadrul Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor, a explicat pentru “Ziarul de Iaşi” care ar fi principalele inconveniente ale schimbării modului de impozitare: creşterea cotelor nu duce totdeauna la bani mai mulţi la bugetul din cauză că oamenii sunt tentaţi să fenteze statul, unii salariaţi nu vor vrea să avanseze în carieră fiindcă saltul veniturilor nu va fi motivant din cauza dărilor mai mari, modificarea este prea din scurt şi nu avem destule date să înţelegem dacă statul va câştiga mai mult sau nu.

Interesant este şi că statul român este campion absolut la deficitul de încasare din TVA. România strânge din această taxă doar 65% din potenţial. Conform datelor publicate de Comisia Europeană, la sfârşitul anului trecut, ţara noastră are un deficit de încasare din TVA de aproape 35%. Nici o altă ţară din Uniunea Europeană nu a mai atins o astfel de valoare. Atenţie: Bulgaria are un deficit de doar 8,3%. Mai apropiate de noi sunt: Grecia cu 25,8%, Italia cu 21,3%, Lituania 21,4% sau Malta cu 23,5%. În total vorbim anual, în România, de o gaură de circa 7,5 miliarde de euro. Asta înseamnă o autostradă de 300 de kilometri, 15 spitale cu 800-900 de paturi, cum ar urma să fie cel regional de la Iaşi, sau aproximativ 4,6 milioane de salarii brute de 1.600 de euro, adică 8.000 de lei. (n.r. - 4.500 lei net). Curios că nici un Guvern nu s-a atins de această mină de aur. Rezolvarea acestei probleme ar crea o sursă importantă de venit la buget, şi nu ar mai fi nevoie de creşterea impozitului pe venituri. Nu ne aşteptăm ca deficitul de încasare din TVA să ajungă la zero, dar aducerea lui la sub 10% ar fi şi rezonabil şi fezabil. 19 ţări din UE, aici fiind inclusă şi Marea Britanie, au un deficit de încasare de TVA sub 10%, conform sursei citate mai sus. Deci, se poate; voinţa însă pare că ne lipseşte.

Gaura aceasta imensă lasă loc la multe interpretări. Una dintre ele, plauzibilă de altfel, este că banii aceştia alimentează reţele infracţionale ocrotite de oamenii politici, care l-a rândul lor sunt printre beneficiari, direcţi sau indirecţi. Nu vă gândiţi că primesc banii cu sacoşa, este cumva nerealist, dar diverse sponsorizări pentru campaniile electorale şi pentru plata serviciilor legate de acestea ajută enorm. Acum, poate greşim, poate politicienii sunt nişte mieluşei şi nu se mânjesc cu banii din TVA, dar nici nu fac nimic să diminueze gaura. Prostie curată!