334 de elevi ieşeni au beneficiat de un proiect care să le faciliteze accesul pe piaţa muncii
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

sambata, 15.05.2021

334 de elevi ieşeni au beneficiat de un proiect care să le faciliteze accesul pe piaţa muncii

GALERIE
conferinta isj iasi
  • conferinta isj iasi
- +

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi au prezentat în cursul zilei de ieri, 11 martie, rezultatele obţinute în urma implementării proiectului „ELECTRONIC INTERNSHIPS - Elemente Locale de Educaţie şi Competenţe Tehnice Readap­tate la Ocupaţiile şi Nevoile din Industriile Competitive“ finanţat prin Programul Operaţional Capital Uman (POCU) 2014 - 2020 cu peste 2 milioane de lei.

Proiectul a urmărit facilitarea accesului pe piaţa muncii a 334 de elevi din învăţământul profesional şi tehnic din judeţ având calificări din domeniul Electric, Electronică automatizări şi Electromecanică. Elevii au realizat stagii de practică la operatori economici, au beneficiat de consiliere şi orientare profesională şi au avut şansa, prin înregistrarea şi dezvoltarea unor firme de exerciţiu/ întreprinderi simulate, să înţeleagă ce presupune deschiderea unei afaceri proprii.

Proiectul ar putea duce la realizarea de schimbări în programa şcolară

În cadrul conferinţei de ieri, care a avut loc în sala de conferinţe a Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, au fost prezentate o parte dintre rezultatele proiectului implementat începând cu anul 2018, impresiile celor implicaţi în proiect, dar şi modul în care privesc elevii piaţa muncii şi cât de informaţi şi pregătiţi să aleagă un loc de muncă sunt de fapt.

Cei care au luat cuvântul în cadrul evenimentului au fost prof. dr. Genoveva Farcaş, inspector şcolar general al ISJ Iaşi, alături de prof. Magda Andreescu, managerul de proiect, cele două cadre didactice prezentând în linii mari modalitatea de implementare, dar şi dorinţa ca pe viitor să prezinte propuneri şi strategii educaţionale pentru învăţământul tehnic bazate pe rezultatele obţinute în urma acestui proiect.

Cititi si: Proiect inedit al ISJ Iaşi: „Voluntari virtuali pentru copii speciali”

„Proiectul nu se încheie acum. Măcar pe o perioadă de 12 luni, va fi valorificată experienţa dobândită în proiect prin stagiile de practică, prin crearea convenţiilor, prin firmele de exerciţiu. Dar, cel mai important, rezultatele analizei de nevoi realizate şi a activităţilor care se vor desfăşura în continuare vor putea fi folosite de către Inspectoratul Şcolar, poate vom putea chiar trimite că­tre minister unele propuneri, unele intervenţii ale noastre pentru îmbunătăţirea sistemului“, a precizat prof. Magda Andreescu.

Alături de cele două cadre didactice amintite, ec. Maricel Dumitru de la Danke Consulting SRL, partener în cadrul proiectului, a vorbit despre modul în care înţeleg elevii nevoia unei bune cunoaşteri a pieţei de muncă, nelămuririle pe care le aveau aceştia la începerea proiectului, dar şi ceea ce au trebuit consilierii să „îndrepte“ în modalitatea de percepţie a elevilor.

Cititi si: Ghid de educație pentru sănătate adresat elevilor - un proiect coordonat de Inspectoratul Școlar Județean Iași

La întâlnirea de ieri a participat şi unul dintre cei 334 de elevi participanţi în cadrul proiectului. Andrei Cărare este acum student la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“, fiind absolvent al Liceului Tehnic „Gheorghe Asachi“ din Iaşi. Acesta este în prezent angajat al companiei la care a făcut practică în perioada derulării proiectului, subliniind că „prin intermediul proiectului mi s-a oferit oportunitatea de a face practică la un agent economic unde ulterior m-am şi angajat. Acum sunt student la Facultatea de Inginerie Electrică şi Informatică Aplicată şi pot spune cu siguranţă că datorită acestui proiect mi-a fost mult mai uşor să îmi găsesc un job bun“, afirmă tânărul.

Acesta subliniază totodată că înainte să fie parte a proiectului nu ştia nimic din ce înseamnă să pregăteşti un CV, să îţi analizezi competenţele sau să reuşeşti să convingi un angajator că merită să te aibă în echipă.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Principiul lui Peter şi sportul

Nicolae GRECU

Principiul lui Peter şi sportul

Cei care nu izbutesc să treacă trec graniţa dintre competenţă şi incompetenţă se consideră insultaţi de către cei care observă aceasta.

Filmuletul zilei

opinii

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (VII)

Eugen MUNTEANU

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (VII)

În ultimul foileton al acestei serii sunt analizate două „contribuţii“ recente ale unor autori români, marcate de manipularea de tip protocronist a unor documente de istorie medievală europeană.

Nu poţi fi misogin când vorbeşti despre mironosiţe

pr. Constantin STURZU

Nu poţi fi misogin când vorbeşti despre mironosiţe

Ziua de mâine, a treia duminică a Paştilor, este consacrată femeilor mironosiţe (purtătoare de miruri la mormântul Domnului). Un bun prilej pentru a vorbi despre condiţia femeii în creştinism.

Este morala creştină compatibilă cu etosul capitalismului?

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Este morala creştină compatibilă cu etosul capitalismului?

Azi doresc să vă provoc la reflecţie, fără să mă implic impunând vreun punct de vedere personal care să mă înregimenteze într-o tabără pro sau contra. E un subiect incitant, argumentele variate ale apărătorilor şi acuzatorilor nefiind deloc futile în a decela un răspuns definitiv.

pulspulspuls

Senatoarea de la Iaşi a dat iar iama-n pălării

PULS

Senatoarea de la Iaşi a dat iar iama-n pălării

Nu ştim alţii cum sunt, dar noi, numai când vedem o nouă pălărie a madamei senator PNL de Iaşi Scântei, parcă ne tresaltă inima de ce procopseală pe capul nostru s-a ales încât să avem şansa unei aşa reprezentări în Parlament. Nu, nu vă gândiţi că e la Iaşi madama, căci auzim că pe-aici n-a mai dat de la alegeri încoace, ci undeva pe la Arad, de ziua Regelui, ştiţi voi pasiunea veche.

Caricatura zilei

WC spațial

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.