anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

39 de condamnări în Dosarul AJOFM. Cei care au recunoscut vina, pedepse uşoare

GALERIE
ajofm iasi
  • ajofm iasi
- +

Judecătorii Curţii de Apel Iaşi au pus punct ieri unui dosar foarte complex în care nu mai puţin de 39 de persoane au fost acuzate de obţinerea ilegală a unor fonduri de la Agenţia Judeţenă pentru Ocuparea a Forţei de Muncă. 39 de persoane acuzate de fapte asimilate de corupţie au fost găsite vinovate de magistraţi, decizia fiind definitivă.

Acestea au fost condamnate la pedepse cuprinse între un an şi doi ani şi zece luni de închisoare cu suspendare. Ieşenii condamnaţi ieri sunt printre cei care şi-au recunoscut faptele, ei fiind judecaţi separat de alţii 116 care sunt, în continuare, judecaţi în primă instanţă.

Acuzaţiile

Dosarul „AJOFM” a fost instrumentat de DNA, care a deconspirat o adevărată reţea de falsificare a unor documente pentru a obţine subvenţii de la stat. Cauza este cea mai voluminoasă înregistrată de procurorii ieşeni în ultimii ani. Printre membrii reţelei au fost consideraţi foşti consilieri locali, învăţători sau referenţi din cadrul AJOFM Iaşi.

Potrivit rechizitoriului, capii răutăţilor ar fi Gabriel Barbălată, fost consilier local în comuna Gorban, şi Daniel-Lucian Lupu, fost consilier local în Răducăneni. “În perioada 2007 – 2010, inculpaţii Barbălată Gabriel şi Lupu Lucian Daniel au iniţiat şi coordonat un grup infracţional organizat care a acţionat în scopul de a obţine importante sume de bani cu titlu de subvenţii prin inducerea şi menţinerea în eroare a unor funcţionari publici din cadrul AJOFM prin utilizarea unor documente care atestau raporturi de muncă fictive (contracte de muncă, tabele nominale, foi de prezenţă etc.)”, au precizat procurorii DNA.
 
Cei doi consilieri au cooptat ulterior şi alte persoane pentru a pune în mişcare sugativa ilegală de bani publici, cei mai mulţi dintre ei rude sau prieteni apropiaţi, reprezentanţi ai unor firme care angajau fictiv diverse persoane.
 
Potrivit legii, societăţile comerciale care angajează absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ sau persoane de peste 45 de ani beneficiază de subvenţii din partea statului român acordate prin intermediul AJOFM. În cazul în care o firmă angajează un absolvent de studii superioare, de exemplu, statul îi acordă, timp de un an, o subvenţie lunară de 750 de lei. Pentru persoanele de peste 45 de ani, subvenţia este de 500 de lei.
 
Consilierii din Gorban şi Răducăneni, împreună cu acoliţii lor, s-au folosit de 10 firme fantomă, la care au angajat pe hârtie diverse persoane eligibile pentru subvenţii.
 
 
 
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.