40 under 40: Povestea lui Andrei Marin, tânărul ieșean din mâinile căruia ies roboți asemănători oamenilor. Sunt folosiți de companii de top, bănci, universități
La doar 21 de ani, ieșeanul Andrei Marin a început să modeleze viitorul tehnologiei în România, punând roboți umanoizi să vorbească, să gesticuleze și să interacționeze natural cu oamenii. Astăzi, roboții creați în mâinile sale nu sunt doar simple mașinării, ci parteneri inteligenți folosiți de companii de top, de la bănci la universități.
În 2017, când majoritatea tinerilor își încep carierele în domenii clasice, Andrei Marin făcea primii pași spre o revoluție tehnologică în România. A fondat IRIS Robotics, o companie care avea să aducă în businessul românesc o tehnologie încă puțin cunoscută aici: roboții umanoizi sociali.
Acum are clienți din domenii precum sănătate, educație, retail, auto și evenimente, printre care BCR, Teatrul Luceafărul din Iași, Bayer, Mercedes-Benz, Škoda și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Compania are parteneriate cu BCR și Orange Fab și dezvoltă pe platformele SoftBank Robotics, Aldebaran și United Robotics Group pentru Nao și Pepper. Dar succesul nu vine peste noapte.
Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Cum a început totul?
Tânărul antreprenor nu a plecat chiar de la zero. Începuse încă din anul 2015 cu o asociație de robotică și proiecte educaționale, dar și-a dorit să transforme pasiunea într-un business cu impact real.
„Ideea a fost să aducem roboții sociali în business, cu software personalizat pentru fiecare client. Am vrut viteză de execuție și impact direct, ceea ce m-a motivat să merg pe cont propriu, în loc să lucrez într-o companie mare. În robotică, de multe ori soluția potrivită pentru client nu există pe raft și trebuie construită. Companiile mari sunt buni parteneri, dar startupul îți permite să pui produsul în mâna utilizatorului în luni, nu în ani”, povestește Andrei Marin pentru „Ziarul de Iași”.
Aflăm de la el și cum i se pare mediul de business pentru tinerii antreprenori în România și ce i-a lipsit cel mai mult în primii ani de activitate. „Ecosistemul s-a maturizat. Ai acces la clienți, spații precum Fab Lab, comunități tech și programe corporate. La început ne-au lipsit procesele de vânzare enterprise și accesul la clienți mari. Colaborarea cu Orange și BCR a accelerat această parte”, ne explică tânărul antreprenor.

Andrei Marin, fondatorul IRIS Robotics
Ce face concret IRIS Robotics?
În esență, compania lui dezvoltă software avansat și integrează roboți umanoizi, adică roboți cu formă umană, capabili să comunice și să interacționeze prin gesturi, expresii faciale, voce și chiar realitate virtuală. Un exemplu concret este Pepper, un robot social cu capabilități de teleprezență. Utilizatorii pot fi „prezenți” în altă locație prin intermediul unui headset VR, controlând capul și mâinile robotului în timp real, cu fluxuri conversaționale sofisticate, gesturi și chiar chatbot-uri multimodale.
Însă IRIS Robotics nu face doar roboți care arată și se mișcă ca oamenii, ci oferă și alte servicii legate de tehnologie avansată. Folosesc realitatea augmentată și virtuală, ne explică fondatorul, mai exact imagini sau medii digitale care se pot suprapune peste lumea reală sau te pot „pune” într-o lume creată pe calculator. În plus, de la ei se pot închiria roboți pentru evenimente speciale, ca să atragi atenția sau să interacționezi cu publicul.
Un moment amuzant care a rămas în memoria echipei a avut loc la un eveniment corporate, când unul dintre roboții lor a interpretat o comandă eronată și, în loc să livreze mesajul pregătit, a început o secvență de dans dintr-un proiect anterior.
„În loc să fie o problemă, momentul a spart gheața și a atras atenția publicului, creând o atmosferă relaxată. Invitatul din fața lui a intrat în joc și a dansat și el, iar sala a izbucnit în râs”, își amintește Andrei.
Totodată, au echipamente care pot crea modele fizice (prototipuri) prin printare 3D sau pot „copia” obiecte în 3D prin scanare. Compania ieșeană face și cercetări pentru a crea programe (software) speciale pentru roboți care ajută persoanele în vârstă ce au probleme cu memoria sau cu gândirea; în termeni medicali – declin cognitiv. Acești roboți pot ajuta prin exerciții care stimulează creierul, ca să îl mențină activ, și oferă o supraveghere blândă, fără să deranjeze sau să invadeze intimitatea persoanei, ne explică Andrei.

Creșterea businessului și portofoliul de produse
IRIS Robotics s-a dezvoltat constant. Dacă în anul 2019 avea o cifră de afaceri de 200.000 de euro și doar patru angajați, în 2024 a ajuns la 800.000 de euro cifră de afaceri, cu un profit net de 100.000 de euro și o echipă de șapte angajați, la care se adaugă colaboratori pe proiecte specifice.
„La început am fost două persoane. În trecutul apropiat am operat ca echipă mică și independentă. În 2024 figurează șapte angajați în datele raportului financiar depus. Pe larg, compania este încadrată la 11-50 persoane, ceea ce include colaboratori pe proiecte specifice”, ne detaliază Andrei.
Portofoliul companiei pe care o conduce se bazează pe trei arii principale: roboți umanoizi cu software dedicat, servicii de realitate virtuală și augmentată, plus închirierea de roboți pentru evenimente și tehnologie 3D, care include imprimante, printare și scanare.
„Iar în perioada următoare extindem pachetele software pentru teleprezență și self-service în locații cu trafic mare”, dezvăluie Andrei.
Acesta este convins că lansarea tehnologiilor AI avansate va transforma radical viitorul roboticii.
„În prezent, roboții pot executa sarcini precise și repetitive, dar cu AI de nouă generație vor putea înțelege contextul, interpreta emoții și lua decizii adaptate în timp real. Practic, vom trece de la «mașini programate» la «parteneri inteligenți», capabili să învețe din interacțiune. Impactul va fi uriaș în domenii precum sănătate, educație, retail și servicii publice, pentru că va permite roboților să ofere suport personalizat, empatic și sigur. Asta înseamnă că software-ul nostru de interacțiune socială și teleprezență va putea integra mult mai ușor recunoașterea vocală avansată, analiza comportamentală și răspunsul proactiv, aducându-ne mai aproape de viziunea unui robot care se adaptează fiecărui utilizator în mod natural”, este de părere antreprenorul din Iași.
Care sunt provocările unui antreprenor tânăr
La întrebarea ce a făcut prima dată când a încasat primii bani din firmă, Andrei răspunde simplu: „I-am reinvestit în echipă, hardware de prototipare și licențe software. Capitalul de lucru e critic în proiectele hardware-software.”
Pe lângă această provocare financiară, el amintește și dificultățile legate de recrutarea și păstrarea angajaților.
„Cel mai greu în a fi antreprenor tânăr în România mi se pare să recrutezi și să păstrezi oameni buni când concurezi cu corporații. Apoi disciplina financiară în administrarea cash flow-ului. Dacă aș putea schimba ceva în piața românească de business, aș simplifica interacțiunea digitală cu statul și aș încuraja achiziția de inovație locală de către companiile mari, cu criterii clare pe rezultate, nu pe formalități”, a declarat Andrei.
Viața unui antreprenor nu se încheie la ora 17:00 și adesea nici măcar în weekend. Pentru mulți tineri care pornesc o afacere, orele suplimentare devin parte din rutina obișnuită, mai ales în perioadele critice ale proiectului, când trebuie să respecte termene și să livreze la timp.
„În fazele de integrare și livrare la client apar vârfuri de lucru seara sau în weekend. Compensez cu sprinturi scurte și planificare realistă. Nu glorific munca în exces, deoarece un produs bun cere ritm sustenabil”, punctează Andrei
Pe parcursul carierei, a învățat că succesul nu vine din graba exagerată, ci dintr-un focus clar. Își aduce aminte de cel mai bun sfat pe care l-a primit până acum: „Alege clar, execută complet. Spune «nu» la ce nu ține de plan. Focusul aduce rezultate, nu viteză.”
Ce urmează?
IRIS Robotics își dorește să crească și în alte țări din Europa, cu proiecte pilot în țări precum Italia, Norvegia sau Elveția, unde interesul pentru roboți sociali în retail și sănătate este în creștere. În România, se concentrează pe orașele mari – Iași, București, Cluj și Timișoara.
În prezent, compania dezvoltă o soluție Digital Twin pentru teleprezență pe Pepper, cu funcții avansate de control și comunicare, având ca plan vânzarea acestui software pe bază de abonament companiilor mari.
Publicitate și alte recomandări video