41 – numărul de infectări zilnice la care se vor închide din nou restaurantele

sâmbătă, 29 august 2020, 02:03
3 MIN
 41 – numărul de infectări zilnice la care se vor închide din nou restaurantele

Reprezentanţii Guvernului au anunţat că în unităţile administrative unde rata de infectare este peste 1,5 la mia de locuitori, restaurantele vor rămâne închise. Răspunzând unor întrebări adresate de jurnalişti, ministrul Sănătăţii a inclus şi Iaşul pe lista neagră cu multe infectări, dar decizia, cu ultimele date cumulate, ar urma să fie luată luni. Din calculele Ziarului de Iaşi, în judeţ, dar şi în municipiu, rata de infectare era, până ieri, sub 1,5 la mie. Pentru a se depăşi această rată, la nivelul judeţului ar trebui ca zilnic, timp de două săptămâni, să fie peste 102 cazuri, iar la nivelul municipiului peste 41 de cazuri. Deocamdată la nivelul municipiului Iaşi sunt 1,1 cazuri la mie, dar trendul pare crescător

Ritmul îngrijorător în care apar noi cazuri de Covid-19 ar putea determina restricţii suplimentare în judeţul Iaşi. În ultima lună, în municipiul Iaşi se poate constata o tendinţă de creştere semnificativă: numărul de cazuri confirmate aproape s-a dublat, iar numărul persoanelor internate s-a triplat (28 august faţă de 2 august). Zilnic, apar noi focare atât în municipiu, cât în judeţ. Mult-aşteptata deschidere a restaurantelor în spaţiile din interiorul clădirilor şi a instituţiilor de spectacole va avea loc şi la Iaşi, dar nu este sigur dacă în tot judeţul. Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a inclus ieri Iaşul în lista judeţelor cu probleme din acest punct de vedere. Guvernul a stabilit o limită de 1,5 cazuri la mia de locuitori în ultimele două săptămâni pentru ca măsurile de relaxare sus-menţionate să intre în vigoare. Potrivit lui Tătaru printre localităţile care depăşesc această limită s-ar afla şi unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Iaşi. Încă nu a fost făcută publică o situaţie, această urmând a fi disponibilă de luni în baza informaţiilor actualizate la acea oră.

Municipiul Iaşi: 1,1 cazuri la mia de locuitori

„Ziarul de Iaşi” a făcut ieri o simulare în baza informaţiilor existente din perioada 15 – 28 august cu numărul de cazuri atât în municipiul Iaşi, cât şi judeţul Iaşi. În ambele cazuri, incidenţa cumulată este sub limita stabilită de guvern, dar îngrijorător este ritmul de creştere din ultima perioadă: 1,1 cazuri – municipiul Iaşi şi 0,87 cazuri în judeţ. Pentru a se trece limita de 1,5 cazuri la mia de locuitori, în municipiu ar trebui că, pe o perioadă de 14 zile, să fie înregistrate circa 580 de cazuri noi, respectiv cel puţin 41 în fiecare zi (la o populaţie a municipiului de 387.103 locuitori). În ultimele două săptămâni, din informaţiile „Ziarului de Iaşi”, au fost peste 420 de cazuri noi în municipiul Iaşi, respectiv o medie zilnică de 30 de teste pozitive. La nivel judeţean, au fost 838 de cazuri (inclusiv municipiu), iar pentru a fi atinsă limita de 1,5/1.000 locuitori ar trebui să fie înregistrate peste 1.440 de cazuri noi pe parcursul a două săptămâni, adică peste 102 cazuri/zi (la o populaţie a judeţului de 965.634 locuitori).

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a stabilit redeschiderea restaurantelor şi cafenelelor în interior din 1 septembrie în judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este de maximum 1,5 la mia de locuitori. Aceeaşi condiţie a fost impusă şi în cazul redeschiderii cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi concertelor, dar cu precizarea suplimentară că nu poate fi depăşit 50% din capacitatea maximă a spaţiului unde se desfăşoară activităţile. Amintim că la evenimente private în spaţii închise pot participa 50 de persoane, iar la cele în aer liber – 100. 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii