44 autobuze electrice şi 16 tramvaie de la Guvern şi UE pentru Iaşi
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Dacă Primăria nu a reuşit să cumpere decât autobuze pe motorină, vor veni mijloace ecologice de la Ministerul Dezvoltării

44 autobuze electrice şi 16 tramvaie de la Guvern şi UE pentru Iaşi

GALERIE
tramvai
  • tramvai
- +

În paralel cu această licitaţie ce se va finaliza luna viitoare, şi Primăria vrea să cumpere tot 16 tramvaie. Valoarea totală a achiziţiilor se ridică la circa 110 milioane euro - cea mai mare investiţie în parcul auto al transportul public local din ultimii 30 ani. Cea mai mare parte a sumei vine de la UE prin Ministerul Dezvoltării, în cadrul unui amplu program guvernamental.

Ieşenii vor beneficia de 32 tramvaie noi şi 44 autobuze electrice. Achiziţia acestor mijloace de transport este în fază de licitaţie, iar cel târziu la sfârşitul lunii iulie, vor putea fi cunoscuţi ofertanţii pe fiecare procedură în parte.

În desfăşurare sunt patru licitaţii: trei ale Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) şi una a Primăriei Iaşi. Toate cele patru proiecte au ca sursă de finanţare fonduri europene. MDRAP vrea să livreze Iaşului 44 autobuze electrice şi 16 tramvaie. În paralel, municipalitatea ieşeană vrea să cumpere alte 16 tramvaie.

Ce fel de autobuze?

Termenele de deschidere a ofertelor sunt cuprinse între 21 iunie şi 29 iulie: 16 tramvaie cu o lungime de 26 m - Primăria Iaşi (21 iunie, anulată între timp), 16 tramvaie cu o lungime de 30 m - MDRAP (2 iulie), 24 autobuze electrice cu o lungime de 10 m - MDRAP (17 iulie) şi 20 autobuze electrice cu o lungime de 12 m - MDRAP (29 iulie).

Valoarea totală a achiziţiilor se ridică la aproape 520 milioane lei (inclusiv TVA), respectiv circa 110 milioane euro - cea mai mare investiţie în parcul auto al transportul public local din ultimii 30 ani. Achiziţiile făcute de MDRAP pentru Iaşi fac parte dintr-un program naţional al autorităţii centrale, în condiţiile în care MDRAP va livra mijloace de transport nu doar Iaşului, ci şi altor oraşe din ţară.

Prima licitaţie a MDRAP a fost lansată în luna ianuarie 2019 pentru achiziţia a 16 tramvaie. În acest caz, achiziţia face obiectul unei licitaţii dedicate Iaşului având în vedere lungimea tramvaielor (30 metri). Pentru 16 tramvaie, MDRAP estimează că va cheltui 184 milioane lei, respectiv 11,5 milioane lei/tramvai.

Iniţial, ofertele trebuiau deschise în luna martie, dar termenul a fost prelungit de mai multe ori, ultima actualizare din sistemul electronic de achiziţii publice (SICAP) datând de săptămâna trecută când a fost anunţată data limită de 2 iulie. Unul dintre argumentele pentru prelungirea termenului a vizat solicitarea companiilor interesate să participe la licitaţie.

Primăria Iaşi a lansat licitaţia pentru alte 16 tramvaie în aprilie 2019 cu termen de ofertare pe 21 iunie. Şi în acest caz vorbim despre o prelungire de termen: iniţial data limită era 12 iunie. În cazul licitaţiei municipalităţii, valoarea contractului este estimată la 142,7 milioane lei, respectiv 8,9 milioane lei/tramvai. Dar, săptămâna trecută, Primăria a anunțat că nu s-a  prezentat nici un ofertant la această procedură, iar licitația va fi reluată.

În ceea ce priveşte autobuzele electrice, sunt în desfăşurare două licitaţii, ambele ale MDRAP. Prima a fost lansată în mai 2019 şi are termen 17 iulie pentru depunerea ofertelor, iar în acest caz (încă) nu au fost prelungiri. MDRAP vrea să cumpere 70 autobuze electrice cu o lungime de 10 m pentru Iaşi (24 autobuze), Piatra Neamţ (21), Târgu Mureş (15) şi Tulcea (10).

Cea de-a doua licitaţie privind autobuze electrice a fost lansată săptămâna trecută şi constă în furnizarea a 131 de autobuze cu o lungime de 12 m pentru Iaşi (20), Sibiu (9), Sighetu Marmaţiei (7), Slatina (8), Suceava (15), Târgu Mureş (32) şi Piteşti (40). Această procedură are ca termen limită pentru depunerea ofertelor ziua de 29 iulie.

Chiar dacă ofertanţii vor fi cunoscuţi în următoarele săptămâni, livrarea mijloacelor de transport nu va fi la fel de rapidă: după adjudecarea unei licitaţii de către o firmă, poate dura cel puţin un an până când un autobuz sau tramvai să circule pe străzile Iaşului.

În acelaşi timp, adjudecarea unei licitaţii este problematică ţinând cont de obiceiul companiilor pierzătoare de a contesta rezultatele procedurii ceea ce poate duce la o întârziere semnificativă în implementarea proiectului.

Fonduri pentru reabilitarea liniilor de tramvai

În completare faţă de achiziţia de tramvaie şi autobuze noi, fondurile europene pe actuala programare vor fi utilizate de autorităţile locale pentru reabilitarea ultimelor tronsoane de cale de rulare a tramvaielor rămase nemodernizate în ultimii 25 de ani.

Este vorba despre o investiţie totală estimată la peste 140 milioane lei (inclusiv TVA) pentru cinci tronsoane: Iaşi - Dancu, bld. Tudor Vladimirescu (intersecţie Bucşinescu - intersecţie Calea Chişinăului), Cinci Drumuri - str. Pădurii - str. Nicoriţă, Piaţa Podu Roş- intersecţie bld. Primăverii şi bld. Virgil Săhleanu - intersecţie bld. Metalurgiei - rond Ţuţora.

În toate cazurile nu vor fi efectuate lucrări doar la infrastructura căii de rulare, ci şi reabilitări de străzi, spaţii verzi, peroane şi altele. Cele cinci tronsoane fac obiectul a trei licitaţii distincte, dar la toate procedurile au fost deschise deja ofertele, iar singurul participant la fiecare dintre acestea este asocierea Conest - Mari Vila.

Estimările Primăriei sunt că primul tronson care va fi finalizat va fi cel dintre Podu Roş şi Ţesătura (până la sfârşitul acestui an). Teoretic, Primăria nu are cum să piardă finanţarea europeană pentru implementarea acestor proiecte: banii sunt dedicaţi Iaşului pe aşa-numita axă a mobilităţii din cadrul Programului Operaţional Regional (POR).

Primul contract de finanţare europeană, cel care prevede tronsonul în lungul bld. Tudor Vladimirescu, a fost semnat vinerea trecută, iar celelalte două au intrat în ultima etapă de accesare a banilor.

Având în vedere valoarea şi investiţiile prognozate, fondurile europene din actuala programare bugetară europeană (2014 - 2020, cu termen de implementare final 2023) ar putea contribui semnificativ la moderni­zarea transportului public local.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Hai cu pensiile speciale: Poliţiştii tocmai au mai rupt un gât!

Dan CONSTANTIN

Hai cu pensiile speciale: Poliţiştii tocmai au mai rupt un gât!

După cum se poate observa din cele trei cazuri, atât intervenţia, cât şi neintervenţia Poliţiei provoacă pierderi de vieţi omeneşti.

Filmuletul zilei

opinii

Şerban Axinte şi anxietăţile sale

Nichita DANILOV

Şerban Axinte şi anxietăţile sale

Consider că nu e simplu să scrii un reportaj contemplându-ţi de pe marginea prăpastiei propriul tău abis existenţial în care simţi că luneci fără să găseşti un punct de echilibru.

Noii infractori

Dana ȚABREA

Noii infractori

În cadrul Maratonului dramaturgiei israeliene pe scene româneşti, derulat între 14 şi 16 aprilie, cele cinci teatre partenere (Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti, Teatrul „L.S. Bulandra” Bucureşti şi Teatrul de Stat din Constanţa), propun publicului, cu ocazia Zilei Naţionale a Israelului, montări ale pieselor unor autori israelieni de prestigiu, precum Edna Mazia, Hillel Mittelpunkt, Zadok Zemach, Savyon Liebrecht sau Hanoh Levin.

„Absolutismul” libertăţii de expresie

Michael ASTNER

„Absolutismul” libertăţii de expresie

Ultima întrebare a interviului (din Die Welt) luat de Mara Delius politologului Mark Lilla (despre care am scris săptămâna trecută) pune-n discuţie declaraţia unei critici a scrisorii deschise semnată anul trecut de 150 de intelectuali din SUA (majoritatea de stânga!, cum m-a asigurat la telefon un prieten…).

pulspulspuls

Un deştept Grămadă

Un deştept Grămadă

Până mai ieri, indiferent de guvern, PSD sau PNL, fostul dipotat local PMP Grămadă avea numai cuvinte de laudă despre orice ministru al Sănătăţii.

Caricatura zilei

Cu telefonu pe trecere

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.