V-aţi gândit că unele dintre cele mai eficiente remedii împotriva răcelilor, virozelor sau infecţiilor pot fi găsite cu uşurinţă în propria cămară? Majoritatea alimentelor pe care le includem în dieta zilnică îndeplinesc un dublu rol: nu sunt doar un deliciu pentru papilele gustative, ci adevărate tratamente care pot oferi remedii pentru afecţiuni importante.
Tot ce este nevoie este să ne informăm şi să descoperim bunătăţile pline de sănătate pe care cămară le are de oferit!
Iată 5 antibiotice naturale care te scapă de răceală
USTUROIUL
Usturoiul este fără îndoială unul dintre cei mai populari agenţi curativi, care datorită proprietăţilor antivirale deosebite, este considerat un adevărat antibiotic natural.
Acesta este o sursă bogată de antioxidanţi care protejează împotriva acţiunii bacteriilor şi radicalilor liberi din sânge, asigurând protecţia sistemului imunitar. Proprietăţile acestuia se datorează în special alicinei, o substanţă antimicrobiană ce acţionează asemenea unui antibiotic natural, reuşind să distrugă virusurile şi infecţiile puternice.
Usturoiul este recomandat în special în cazul infecţiilor produse de stafilococi, precum bronşita, amigdalita, abcesele buco-faringiene, dar şi în cazul paraziţilor intestinali, astmului, hipertensiunii şi infecţiilor pielii.
GHIMBIRUL
Ghimbirul este un remediu cu tradiţie în medicină alternativă, fiind folosit de peste 2000 de ani datorită nutrienţilor cu proprietăţi antiinflamatoare şi antibacteriene: shogaol, zingeron şi gingerol.
Ghimbirul, fie sub formă de ceai sau consumat natural, este un bun remediu în cazul răcelilor deoarece calmează inflamaţille la nivelul gâtului, ameliorează simptomele sinuzitei, febrei şi infecţiilor gâtului. Mai mult decât atât, acesta ajuta şi în cazul problemelor respiratorii, stimulând la eliminarea mucozităţilor şi fluidizarea congestiilor respiratorii.
Dincolo de acţiunea antiseptică, ghimbirul este un sprijin şi în dietele de slăbire, deoarece intensifică arderea grăsimilor, contribuie la eliminarea toxinelor din corp şi este un tonic şi energizant eficient pentru organism.
Continuarea AICI
Publicitate și alte recomandări video