
50 de meșteri populari din două țări își expun de astăzi obiectele tradiționale pe Esplanada Palatului Culturii

Peste 50 de meșteri populari din diferite zone etnografice ale României și Republicii Moldova se reunesc în cadrul Târgului Meșterilor Populari, organizat în perioada 17-19 mai, pe Esplanada Palatului Culturii din Iași. Pe lângă expoziția obiectelor tradiționale, meșterii vor susține demonstrații și activități interactive de tip atelier.
Meșterii prezenți la cea de-a XXIV-a ediție a evenimentului susțin prin intermediul lucrărilor lor, păstrarea şi promovarea meşteşugurilor, oferind în același timp publicului de toate vârstele o pledoarie pentru tradiţie. Printre meșteșugurile tradiționale ilustrate în cadrul manifesării, publicul va găsi: olăritul, prelucrarea lemnului, industria casnică, portul popular, confecţionarea instrumentelor populare, încondeierea ouălor, pielărit, blănărit, confecţionarea măştilor populare, realizarea de icoane, de podoabe sau de împletituri din nuiele ori din sfoară.
Târgul Meșterilor Populari poate fi vizitat după următorul program:
- vineri, 17 mai: orele 10:00 – 19:00;
- sâmbătă, 18 mai: orele 10:00 – 19:00;
- duminică, 19 mai: orele 10:00 – 17:00.
Târgul Meşterilor Populari este organizat de Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și Asociația „ART – Meșteșugurile Prutului”.
Publicitate și alte recomandări video