51 de ani cu cornul în brațe. Povestea singurului muzician ieșean care i-a cântat Papei. E și recordman național: 131 concerte solo

luni, 08 aprilie 2024, 03:00
11 MIN
 51 de ani cu cornul în brațe. Povestea singurului muzician ieșean care i-a cântat Papei. E și recordman național: 131 concerte solo

După mai bine de 50 de ani de când suflă zi de zi în corn, Petrea Gîscă, cornist și profesor la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” (UNAGE) din Iași, spune că ,dacă ar lua-o de la capăt, tot muzica ar alege-o. Este singurul cornist din România care a avut 131 de concerte solo. Și tot singurul care a cântat în fața Papei Paul al II-lea. Se întâmpla pe când avea doar 22 de ani. Povestea lui, în rândurile de mai jos.

Anul acesta Petrea Gîscă împlinește 62 de ani, dintre care 51 i-a petrecut alături de cel mai bun prieten al său: cornul. Este profesor la UNAGE Iași, solist în diferite orchestre și formații camerale din țară și singurul îndrumător de doctorat pe instrumente de suflat de alamă. A făcut parte din numeroase jurii, a publicat articole de specialiate, a creat piese pentru corn și a fost distins cu diverse premii, însă am încercat să îl cunoaștem pe omul Petrea Gîscă dincolo de maestrul cornului cu o carieră atât de fructuoasă.

Cornul l-a ales pe el

Anul trecut s-au împlinit 50 de ani de când Petrea Gîscă suflă zilnic în corn, iar acesta afirmă clar și răspicat că cel care l-a ales pe el a fost cornul. Acesta a început să cânte la diverse instrumente muzicale de la o vârstă fragedă. Și-a dorit vioara, însă întâlnirea cu profesorul Nicolae Musteață i-a creat o altă traiectorie parcursului său și, astfel, a ajuns la corn. Chiar profesorul a fost cel care l-a adus la Iași, el fiind originar din comuna Horodniceni, județul Suceava.

În 1973, la vârsta de 10 ani, când a intrat în clasa a V-a la Colegiul de Artă „Octav Bancilă” din Iași, a luat pentru prima dată cornul în mână. Mai mult din dorința de a nu își supăra profesorul, a acceptat ca acesta să fie instrumentul de studiu.

„Nu îmi plăcea la început, dar acum nu l-aș mai lăsa pentru nimic în lume. Eu am fost primul elev al domnului Musteață, iar dânsul spune că am fost cel mai bun dintre toți. Alții ar spune că nu eu am ales cornul, ci el m-a ales pe mine. Eu zic că și cornul m-a ales pe mine, dar și eu am ales cornul, pentru că așa a fost conjunctura”, a spus instrumentistul.

Petrea Gîscă și profesorul său, Nicolae Musteață

Micul Petrea Gîscă și cornul s-au împrietenit repede, iar orele de studiu erau la ordinea zilei. Ne-a mărturisit că studia între patru și șase ori pe zi.
„Numai în felul acesta un instrumentist se poate dezvolta și poate ajunge acolo unde își dorește. În zilele noastre, când tinerii studiază doar o oră la instrument, la 20 și ceva de ani, e mult prea puțin pentru performanță, fiindcă e nevoie de dedicare, de o muncă neîntreruptă, fie că e zi, fie că e noapte, vacanță sau vreo sărbătoare”, a completat Petrea Gîscă.

A fost șef de promoție la facultate, iar datorită acestei performanțe a prins post de prim cornist la Filarmonica „Moldova” din Iași, loc în care și-a continuat activitatea timp de 25 de ani și a participat la 95 de turnee.

Muzica – propria alegere

Niciodată nu s-a mulțumit cu mai puțin de premiul I, iar locul al II-lea pe care l-a ocupat la olimpiadă, când era în clasa a X-a, nu a făcut decât să îl ambiționeze. Cât despre copiii care sunt împinși de la spate pentru a studia un instrument, Petrea Gîscă este de părere că părinții pot contribui într-o oarecare măsură la apropierea de muzică.

„Eu am doi copii și amândoi fac muzică, pentru că am încercat să le insuflu din copilărie dragostea pentru muzică, să îi motivez în diverse feluri. Fiica mea a început să cânte la vioară la 4 ani și mi-a reproșat mereu, până acum câțiva ani, că putea face altă meserie. Însă, acum, când vede că e angajată și cântă în orchestra Operei de la București și merge print ot felul de turnee, spune cât e de frumoasă meseria aceasta. Fiul meu a făcut vioară din clasele primare până în clasa a XII-a, la un nivel de mare performanță. Când a terminat liceul, a zis că vrea să intre la Facultatea de Medicină. A dat admiterea, a intrat și a absolvit, iar la final a ajuns la concluzia că locul lui nu e acolo, dorindu-și să meargă la Conservator”, a povestit cornistul.

Cornistul Petrea Gîscă și fiul său, dirijorul Petre Florentin Gîscă

În cazul său, însă, Petrea Gîscă a luat singur muzica în brațe. Și-a amintit cum în fiecare zi, înainte să plece la școală, asculta muzică la o emisiune radio și întârzia la ore, fiindcă se dezlipea de aparat cu doar două minute înainte să sune clopoțelul.

„Eu, dacă ar fi să aleg încă o dată, tot muzică aș face. Nu aș putea să fac altceva. Dacă ești, într-adevăr, pasionat și îți place muzica, nu ai cum să faci altceva. Orice meserie ai alege, dacă o faci cu pasiune, nu există dificultăți. Dacă o faci forțat de părinți sau bunici, la un moment dat tot abandonezi”, a afirmat acesta.

Cornul – regele orchestrei

Potrivit instrumentistului, compozitorii consideră că regele orchestrei este cornul, în timp ce vioara este regina. Petrea Gîscă spune că acest titlu îi revine instrumentului datorită sunetului său, care este „catifelat, rotund, moale, pasional și nostalgic, dar poate fi și dur atunci când contițiile o cer”.
În cazul acestui instrument muzical, tehnica suflăturii este cheia, întrucât respirația trebuie dozată în funcție de partitură.

„Eu am avut noroc de profesorul meu, care m-a învățat de mic să știu să respir. Nu este respirația fiziologică de zi cu zi, este o respirație în care inspiri mult aer, iar apoi îl dai afară în funcție de ce ai de cântat. Dacă ai de cântat ceva mai în forță, dai mai mult aer afară, cu presiune mai mare. Dacă e registru acut, la fel, presiunea e foarte mare. Dacă ai un registru grav de cântat, îl dai afară mai ușor. Trebuie să reglezi în așa fel încât să poți cânta în jur de un minut fără să respiri. Este nevoie de mult sport și trebuie să faci tot felul de exerciții. Îmi amintesc că eram studenți și mergeam în fiecare dimineață la ora 6 să alergăm în Grădina Botanică. În plus, făceam tot felul de exerciții care țin de respirația abdominală, inclusiv genuflexiuni, flotări”, a explicat Petrea Gîscă.

Tocmai această suflătură contribuie la pensionarea timpurie a corniștilor. Nu mulți se pot lăuda cu o astfel de carieră în lumea muzicii, întrucât, în mod normal, un cornist se pensionează la 50 de ani. Puțini sunt cei care la peste 60 de ani mai suflă în corn.

Atunci când a început să cânte, la 10 ani, părinții săi nu și-au permis să achiziționeze un instrument, întrucât costurile erau destul de ridicate. Însă, nici acum Petrea Gîscă nu deține propriul instrument muzical.

„Nu mi-am permis la vremea aceea, la început de carieră, să îmi cumpăr, iar acum am un corn de la Universitate. Acum mi-aș putea permite, dar nu știu cât aș mai avea nevoie de un corn nou, pentru că în mod normal îl cumperi pentru o perioadă lungă de timp. Anii, vrem nu vrem, încep să își spună cuvântul”, a precizat cornistul.

Pe lângă corn, Petrea Gîscă a cochetat de-a lungul vremii și cu alte instrumente muzicale, precum acordeon, armonică sau saxofon. Ne-a povestit cum într-o singură săptămână a învățat să cânte la saxofon.

„Cu excepția cornului, la celelalte instrumente am fost autodidact. Am cântat în fanfara Uniunii Tineretului Comunist și la un moment dat era nevoie de un saxofonist care să cânte un solo dintr-o lucrare de jazz. Nu puteau să cânte cei care erau și m-am oferit eu. I-am spus profesorului să îmi arate doar gama, iar într-o săptămână am învățat”, a spus acesta.

Petrea Gîscă: „Uneori, subiectivitatea are rolul ei”

Cornistul a fost membru al numeroase jurii, dintre care putem aminti Concursul Internaţional de Interpretare Instrumentală ,,Emanuel Elenescu”, Olimpiada Naţională de Muzică, Concursul Naţional de Corn ,,Lions’’, Concursul Internaţional de Interpretare Instrumentală ,,Ioan Goia’’, Concursul Naţional de Interpretare Instrumentală ,,Lira de Aur’’ și Concursul Național de Interpretare „E. Caudella”. Acesta spune că nu l-a interesat niciodată doar partea tehnică, punând accent și pe interpretarea candidatului.

„Trebuie urmărită, în primul rând, latura tehnică, să cânte tot ceea ce a vrut compozitorul. Dacă tehnic e bine pus la punct, trebuie să vezi latura interpretativă, dacă el transmite gândurile și sentimentele. Mulți vin cu partea tehnică învățată mecanic și e ca o poezie la care înveți strofele, dar nu le interpretezi, nu vii cu acel nou suflu”, a explicat Petrea Gîscă.

Oricât de obiectiv încearcă să fie, acesta spune că nu e atât de simplu pe cât pare, pentru că e mereu dispus să ierte o greșeală de partitură, dacă acel concurent transmite și vine cu un mesaj firesc.

„Mai sunt unii jurați care notează greșeliile, dar nu poți nota ca atunci când corectezi o lucrare scrisă, pentru că, uneori, subiectivitatea are rolul ei”, a adăugat instrumentistul.

Prietenia, esențială într-o partidă de corn

Petrea Gîscă este membru fondator al Cvartetelor de corni „Concertino”, ,,Horn Quartett”, al Ansamblului de corni „Concertino”, care cuprinde peste 30 de cornişti, şi membru al Trio-ului „Academik” al UNAGE Iași. A cântat în Ansamblul de suflători al Filarmonicii „Moldova” Iaşi, Cvintetele „Solaris” şi ,,Cronos”, Cvintetul de alamă al orchestrei „Europa Symphony” (Viena) și formaţia ,,Ars Ventus” (Bucureşti). A colaborat cu Cvartetul „Voces”, în concerte la Iaşi, Bucureşti şi Koblenz (Germania) și a fost membru al Orchestrei de cameră a Filarmonicii „Moldova” şi al Orchestrei „Camerata”, având concerte atât în ţară, cât şi în străinătate. În plus, a fost invitat de diferite orchestre din ţară pentru concerte sau turnee în străinătate.

Într-o partidă de corn dintr-o orchestră sunt mai mulți corniști, iar Petrea Gîscă a spus că prim cornistul are partitura cea mai grea, e cel mai bine plătit, dar are și răspunderea cea mai mare, întrucât face distribuția partiturilor și asigură bunul mers al partidei.
„Trebuie să fim și prieteni, într-o oarecare măsură. Dacă corniștii nu sunt prieteni, e mai greu de cântat. Dacă nu sunt prieteni, trebuie să fie măcar buni colegi. Într-o filarmonică, programul de repetiții este zilnic, însă pe lângă repetițiile împreună, cu tot colectivul orchestrei, mai sunt repetițiile individuale. În calitate de cornist, în orice moment trebuie să fii pregătit să iei locul altui coleg. Uzura e foarte mare într-o orchestră și numai cei aleși reușesc să să facă asta o viață întreagă. Nu știu cum o să fac când voi pune cornul în cui, dar îmi va fi foarte greu, pentru că eu chiar fac cu plăcere și pasiune meseria aceasta”, a transmis Petrea Gîscă.

Link videoclip: https://fb.watch/ritETxMyQf/

A cântat în fața Papei

Deși a susținut peste 100 de recitaluri și a cântat ca solist peste 130 de concerte cu toate orchestrele simfonice românești, susținând spectacole atât în România, cât și în Germania, Bulgaria și Republica Moldova, cornistul are un regret. Pe 31 ianuarie și 1 februarie 1991, acesta a cântat ca solist cu Filarmonica din București, primind apoi propunerea de a rămâne acolo.
„Din păcate, nu am făcut asta și am regretat întotdeauna acea greșeală. Acum făcut multe lucruri aici, la Iași, însă sunt sigur că acolo aș fi făcut și mai multe”, a mărturisit Petrea Gîscă.

Cornistul Petrea Gîscă și Papa Paul al II-lea (1984)

În anul 1984, instrumentistul a primit o bursă de studii în Lanciano, Italia, participând două luni la cursurile muzicale organizate de Societatea „F. Fenarolli”. Alături de colegii corniști italieni, a avut oportunitatea să cânte în fața Papei Paul al II-lea, la Castelul Gandolfo.
„A fost un moment deosebit, iar cu această ocazie fiecare instrumentist a primit câte un rozarium chiar de la Papa”, a spus cornistul ieșean.

Singurul cornist cu 131 de concerte solo

Potrivit lui Petrea Gîscă, este singurul instrumentist care a realizat o lucrare dedicată unei categorii de instrumentiști. Acesta a publicat volumul „Permanențe în contemporaneitate. Dicționarul corniștilor români” în anul 2012, urmând ca în 2020 să revină cu ediția revizuită. În căutarea sa, a descoperit că este cornistul din România cu cele mai multe concerte solo.

„Eu am scris dicționarul corniștilor români de pretutindeni în două ediții, ultima în 2021, care cuprinde 431 de corniști români de pretutindeni. Am citit CV-urile fiecăruia și am luat legătura cu toți cei care sunt în viață. Poate mi-au mai scăpat câțiva, dar toți corniștii mari ai țării, de când e școala românească de corn, sunt în acest dicționar. În cazul celor care au trecut în veșnicie, am găsit familii, nepoți, am căutat în arhive. Am muncit 10 ani la dicționarul acesta unicat în țară și nu am găsit niciun cornist care să aibă 131 de concerte solo ca mine”, a explicat Petrea Gîscă pentru „Ziarul de Iași”.

Petrea Gîscă: „Una e să îi spui, alta e să îi arăți”

Din anul 1991, este profesor la Universitatea Național de Arte „George Enescu” din Iași, iar studenții săi au obţinut premii naţionale şi internaţionale, au susţinut concerte şi recitaluri, colaborând cu diferite orchestre din ţară şi străinătate. Printre absolvenţii pe care i-a coordonat, se numără instrumentişti sau prim cornişti din Iaşi, Botoşani, Ploieşti, Galaţi, Constanţa, Bacău, Brașov, Bruxelles și Brazilia.

„Cea mai importantă lecție pe care le-o dau studenților este exemplul personal. Eu studiez și cânt cu ei. Ne adunăm, ne înțelegem, muncim și ne respectăm unii pe alții. Un profesor trebuie să fie, în primul rând, un model pentru ceilalți. Dacă vorbim strict profesional, poate să existe un profesor foarte bun și el să nu cânte sau poate fi un profesor care știe ce să le spună stundeților, dar să mai și cânte. Cred că dacă îi spun unui tânâr că aș vrea să fie mai susținută o anumită frază, de exemplu, acesta poate sau nu să ia de bun ce îi zic. Însă, dacă iau cornul și îi arăt, atunci îl văd că e mulțumit și că a înțeles. Una e să îi spui, alta e să îi arăți”, a declarat cornistul.

Petrea Gîscă ne-a spus că e conștient de trecerea anilor și că la un moment dat va trebui să pună „instrumentul în cui”, însă nici atunci nu va renunța la muzică, fiindcă va continua să le vorbească tinerilor despre ea.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii