anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

56 de firme noi au fost create cu ajutorul fondurilor UE

GALERIE
comisia-europeana
  • comisia-europeana
- +

În Iaşi s-au înfiinţat 56 de firme noi după ce mai mulţi localnici au participat la proiectul Reţea multi-regională de dezvoltare a antreprenoriatului”, care a fost organizat de către reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM).

 

Dintre cele 56 de firme nou înfiinţate, peste 90% sunt în domeniul serviciilor, respectiv comerţ, consultanţă, întreţinerea şi repararea autovehiculelor, studierea pieţei şi sondarea opiniei publice, restaurant, fabricare de bijuterii, iar celelalte sunt în domeniul producţiei (panificaţie) şi în domeniul agricol (creşterea altor animale)”, au precizat reprezentanţii AJOFM. Potrivit acestora, cei mai mulţi care şi-au deschis firme noi, adică 53% sunt persoane cu vârsta cuprinsă între 20 şi 30 de ani, 27% au între 31 şi 40 de ani, iar ceilalţi au mai mult de 40 de ani. De asemenea, de precizat este faptul că 720 de persoane au participat la instruirea antreprenorială, 120 de persoane au participat la perfecţionarea competenţelor informatice, iar în prezent, 720 de persoane doresc să înfiinţeze o afacere de consultanţă şi asistenţă antreprenorială. Per ansamblu, proiectul a fost cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa Prioritară 3 – Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi a întreprinderilor, Domeniul major de intervenţie.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Liga a doua, la restart

Nicolae GRECU

Liga a doua, la restart

Va fi Politehnica Iaşi una dintre protagonistele luptei pentru promovarea pe prima scenă?

opinii

(Re)denumiri anapoda ale unor instituții de învățământ (V)

Eugen MUNTEANU

(Re)denumiri anapoda ale unor instituții de învățământ (V)

Nu este exclus ca timpul și uzul să valideze și să impună aceste formule denominative noi, dar, deocamdată, cel puțin pentru persoanele cu o educație umanistă solidă, impresia de improvizație și oportunism persistă.

Uimitorul concurs de arhitectură (3)

arh. Ionel OANCEA

Uimitorul concurs de arhitectură (3)

Nu a trecut multă vreme de la stabilirea echipei câştigătoare a concursului internaţional de arhitectură din proximitatea pieţei Palatului Culturii. Interesul pentru soluţiile realizate s-a stins. Probabil, echipa câştigătoare UNStudio lucrează deja la proiect, la documentaţiile pentru avizare, aprobare, autorizare. Discuţii mai mult sau mai puţin constructive vor mai fi, mai ales în momentele de consultare publică a planului urbanistic zonal ce va fi realizat cu această ocazie.

Călătorie în centrul oraşului

Alexandru CĂLINESCU

Călătorie în centrul oraşului

Dacă iau ca punct de reper locuinţa din Şefan cel Mare şi trasez un arc de cerc ce are drept limite Anastasie Panu şi Pojărnicie, casa din Păcurari e cumva pandantul celei din Ştefan cel Mare. Iar această legătură e, poate, şi o chestiune de destin.

pulspulspuls

Cum au fost arvunite locurile AUR de la Iaşi pentru viitoarea legislatură a Parlamentului

Cum au fost arvunite locurile AUR de la Iaşi pentru viitoarea legislatură a Parlamentului

Discuţiile de la Şcoala politică de vară de pe Bahlui, care s-a ţinut în aceste zile pe terasa unei berării boeme din târg, ar fi continuat la nesfârşit pe tema imposibilei şi, totuşi, foarte probabilei, coaliţii dintre liberali şi userişti, dacă cineva nu ar fi adus în discuţie, nu se ştie cu ce intenţii, problema vizitei în oraşul nostru a lui George Simion, liderul partidului AUR. 

Caricatura zilei

Vreme de neplajă

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.